Metodologia Lecturii și Studiului Eficient

Metodologia lecturii şi studiului eficient.

1.1. Studiul individual intensiv. Condiţii şi instanţe optimizatoare

A studia şi a învãţa eficient prespune, neîndoielnic stãpânirea unei întregi metodologii ştiinţifice. Într-o definiţie de lucru, ele sunt concepute drept “un set de deprinderi şi abilitãţi care trebuie practicate şi dezvoltate pentru diferite niveluri educaţionale şi pentru diferite tipuri de materiale”. Condiţiile studiului eficient, condiţii intim legate de momentele cheie ale activitãţii şcolare:

a) Implicare totalã în studiu. Aceasta înseamnã eliminarea pe cât posibil a tuturor influenţelor externe perturbatoare şi a ideilor nerelevante pe toatã durata studiului. Atingerea unei stãri de implicare deplinã se face progresiv, prin antrenamentul sistematic al atenţiei, prin blocarea şi eliminarea fenomenelor de interferenţã, prin crearea unui fond uşor excitant (nu linişte totalã), prin stabilirea acelei perioade optime din timpul zilei în care elevul a “simţit” cã atinge maximum de performanţã. De asemenea, se recomandã organizarea muncii, începându-se cu subiecte mai uşoare şi preferate, apoi, progresiv, cu cele medii, pânã se ajunge la cele foarte dificile şi mai puţin preferate.

b) Intervale variate de concentrare a atenţiei. Valorile intervalului de concentrare ţin de lungimea timpului afectat studiului şi de frecvenţa perioadelor de repaus şi odihnã. Lungimea intervalului de concentrare este şi rãmâne o problemã individualã, fiecare subiect descoperind intervalul sãu minim de concentrare, funcţie şi de materialul ce trebuie studiat. Se acceptã cã media concentrãrii maxime într-un interval de 2 ore se ridicã la 30 minute. El este variabil şi coreleazã semnificativ cu nivelul antrenãrii proceselor psihice, cu nivelul aptitudinilor, cu particularitãţile temperamentale. Spre exemplu, subiecţii cu ritm lent se pot concentra mai mult timp decât cei cu ritm rapid.

c) Stabilirea unui timp limitã pentru repaus şi refacere. Dacã elevul învaţã cum sã-şi implice şi sã-şi controleze forţele în timp ce studiazã, în aceeaşi mãsurã el trebuie sã ştie cum sã previnã şi cum sã protejeze forţele psihice împotriva oboselii şi surmenajului. În acest sens, fiecare elev sau student trebuie deprins sã-şi cunoascã propriile posibilitãţi şi sã opreascã studiul chiar înaintea sfârşitului intervalului de concentrare minimã, eliberându-şi gândirea, memoria, atenţia ş.a. un anumit timp, de la 1 la 5 minute. Specialiştii recomandã ca, în perioada studiului, timpul de relaxare sã reprezinte cca. 1/3-1/4 din timpul alocat concentrãrii maxime. Deprinderea de a întrerupe deliberat studiul la apariţia oboselii va duce cu timpul la economie de efort, la reducerea timpului de învãţare, la mãrirea capacitãţii de mobilizare psihicã pe sarcini concrete.

d) Determinarea cât mai precisã a temei aflate în studiu, prin rãspuns la întrebãrile “Ce?”, “ Când?”, “Cum?”,”În cât timp?” ş.a.

• Ce?- este ciudat sã constatãm cã uneori învãţãm fãrã sã ştim cu exactitate ce conţine tema, ce particularitãţi are, ce legãturi are cu întreaga disciplinã ş.a.

• Când?- o datã ce elevul a identificat specificul temei el îşi va fixa când sã înceapã efectiv studiul, ţinând seama de întregul volum de activitãţi ce trebuie realizate.

• Cum?- întrebarea vizeazã, mai ales, modul în care va fi pregãtit şi abordat subiectul- scris, oral, formal sau informal, prin dezbatere sau expunere, practic sau teoretic, prin reproducere (memorare) sau prin construcţie originalã.

• În cât timp?- aproximarea bugetului de timp necesar studierii unei teme se realizeazã la început mai greu, dar dupã câteva încercãri şi exercitii sistematice se ajunge la o determinare relativ exactã a timpului necesar.

e)Desfãşurarea studiului este mai eficientã dacã respectãm regulile:

• realizarea unei perspective generale asupra temei, prin lectura în diagonalã a textului, cu rol de recunoaştere a ceea ce trebuie studiat şi de fixare a punctelor cheie ce vor constitui obiective ale învãţãrii;

• trecerea rapidã prin subiect este necesarã pentru întelegerea lui corectã şi gãsirea unor rãspunsuri globale la întrebãri de genul :

- Ce este ? Socotitã cheia învãţãrii oricãrui subiect, ea se aplicã diferenţiat, dupã natura materialului ;

- Cine ? Deşi adesea omisã, ea rãmâne principalã în situaţiile în care un agent uman este implicat şi condiţioneazã desfãşurarea acţiunii (dramaturgie, istorie, ştiinţã ş.a.) ;

- Când ? Vizezã timpul în care se petrece acţiunea (istorie) ;

- unde ? Se referã la localizarea în spaţiu (geografie) ;

- De ce ? Reprezintã condiţia activã a studiului, deoarece cere sã gãsim proba, sub forma raţionamentului, a argumentelor, a ceea ce se studiazã ; aceastã întrebare conduce la descoperirea esenţei lucrurilor ;

- Cum ? Constituie condiţia modalã a oricãrui studiu, angajeazã rãspunsul pe linia evaluãrii calitative a rezultatelor, a instrumentelor şi a liniei de parcurs ;

- La ce parametri ? Este condiţia performanţialã, cantitativã şi calitativã a studiului.

f)Metodele utilizate în studiu. Se contureazã douã orientãri. Una dezvãluie mecanismele de atingere a maximului de performanţã, prin raţionalitatea studiului.

Cealaltã, vizeazã atingerea maximei eficienţe, prin transferul sau preluarea unor strategii ale cadrului didactic şi valorificarea lor în activitãţi obişnuite. Vom exemplifica, prezentând una dintre metodele propuse în literatura de specialitate şi cunoscutã sub numele de METODA RICAR. În ce constã esenţa acestei metode ? Numele de RICAR este un compus al iniţialelor termenilor celor cinci faze de studiere ale unei cãrţi, capitol, articol etc., şi anume Rãsfoire, Întrebare, Citire, Aducere aminte şi Recapitulare.

Potrivit acestor faze, elevul sau studentul trebuie :

• sa-şi formeze o pãrere generalã despre ce trebuie sã studieze, realizând o RÃSFOIRE preliminarã a textului, surprinzând, pe cât posibil, planul dupã care este elaboratã lucrarea. În obiectiv vor intra, în mod obligatoriu : domeniul general al subiectului, exprimat prin titlu, nivelul sau modul de tratare, autorul, datele de apariţie ; studiul prefeţei, al cuvântului înainte, al introducerii, în care sunt exprimate, adesea, necesitatea, planul, scopul, structura şi modul cum trebuie folositã ; cuprinsul, care indicã ce probleme trateazã autorul, oferind şi idei despre modul în care le-a tratat ; indexul ; conţinutul tuturor titlurilor, unele paragrafe, recapitulãrile finale, graficele, desenele, chiar unele fraze întâmplãtoare ;

• sã-şi punã ÎNTREBÃRILE la care se aşteaptã sã gãseascã rãspunsuri în urma lecturii textului. Întrebãrile dau o imagine asupra scopului, menţin treazã atenţia, mobilizeazã pentru lecturã. Întrebãrile vor fi legate de creditul acordat lucrãrii, de utilitatea ei, de semnificaţia ideilor şi a concluziilor prezentate, de înseşi întrebãrile puse de autor.