Metodele Generale de Investigare ale Pedagogiei

Observaţia pedagogică

Observaţia este o metodă generală de cunoaştere utilizată atât în viaţa de toate zilele, cât şi în cvasitotalitatea domeniilor ştiinţifice, ca moment iniţial al unei ipoteze sau ca modalitate de verificare a unei ipoteze. La acest nivel de generalitate, observaţia se defineşte ca metodă directă care permite cunoaşterea unei realităţi prin percepţia faptelor concrete de manifestare a acesteia.

Caracteristic pentru observaţie este accesibilitatea ei ca o cale către cunoaştere numai în condiţiile relaţiei nemijlocite între subiectul şi obiectul cunoaşterii, de asemenea acţiunea concretă a obiectului - în ansamblul trăsăturilor sale, esenţiale şi neesenţiale, asupra subiectului cunoaşterii - şi relativa autonomie a obiectului în raport cu subiectul cunoaşterii.

Observaţia pedagogică este o formă particulară a observaţiei prin natura subiectivă a “obiectului cunoaşterii”. Particularităţile observaţiei pedagogice nuanţează caracteristicile generale ale observaţiei. Astfel, subiectul conştient de faptul că este observat îşi poate regla, în anumite limite, manifestările comportamentale în raport cu propriile interese faţă de ceea ce consideră a fi scopul observaţiei sau implicaţiile acestuia, experienţa subiectivă în ipostaza de “urmărit” poate induce seturi aperceptive, modificatoare a comportamentelor observate.

Observaţia pedagogică este utilizată în cunoaşterea uneia sau a mai multor componente structurale sau a unei situaţii educaţionale în ansamblu atât în varianta empirică – urmărirea curentă a faptelor de interes (variabile educaţionale) pe fondul activităţii generale - cât şi în cea ştiinţifică – verificarea obiectivităţii, semnificaţiei, relevanţei faptelor, empiric surprinse sau presupuse.

Observaţia pedagogică profesionistă este un demers ştiinţific; ea se deosebeşte de observaţia empirică – întâmplătoare, fragmentară, necritică, părtinitoare, (Miftode,V. 1996). Profesionalismul presupune din partea subiectului cunoaşterii următoarele:

- asimilarea fundamentelor teoretice ale metodei, în specificitatea domeniului de aplicaţie;

- respectarea riguroasă a principiilor teoretice – condiţii, etape;

- repetarea observaţiei până la eliminarea incertitudinilor evidente şi chiar critic autoinduse de către subiectul cunoaşterii pentru creşterea deliberată a gradului de obiectivitate a cunoaşterii.

Condiţiile observaţiei pedagogice privesc cunoaşterea reperelor definitorii ale acţiunii şi corelarea lor. În sensul amintit:

- se precizează scopul concret al observaţiei: cunoaşterea personalităţii în context educaţional - surprinderea dominantei temperamentale a persoanei, identificarea manifestărilor emoţionale tipice persoanei în situaţii critice, identificarea unor calităţi senzori-motorii aşa cum se concretizează în rezultate observabile ale activităţii etc.; cunoaşterea grupului sau a subgrupurilor – preferinţe interpersonale, interese comune, niveluri de performanţe caracteristice, dominante atitudinale, relaţii informale etc.; cunoaşterea influenţelor unor variabile educaţionale – particularităţi de personalitate ale educatorului; gradul de cunoaştere a scopului urmărit prin educaţie sau schimbări metodice; conţinuturi noi sau restructurări în conţinutul predării; schimbări de metodă, mijloace, sisteme de evaluări; modificări ale strategiilor de stimulare; etc. etc.

- se aleg faptele supuse observării – când scopul constă în cunoaşterea personalităţii elevului de exemplu: manifestări motorii, manifestări fiziologice, tendinţe de apropiere/distanţare de ceilalţi, frecvenţa/ intensitatea/ tipul manifestărilor verbale, dominanta atitudinilor de aprobare/contestare/negare a unor valori etc.

Observaţia pedagogică este o activitate discursivă care se realizează în mai multe faze succesive, precum: pregătirea observaţiei, observarea propriu-zisă şi prelucrarea datelor observaţiei. Este important de înţeles că, se poate vorbi de observaţie ştiinţifică numai când cele trei faze – proiectarea, realizarea proiectului, interpretarea datelor - se regăsesc într-un demers unitar.

Pregătirea observaţiei pedagogice debutează cu definirea scopului urmărit prin demersul care urmează a fi întreprins, deoarece acesta devine principiu organizator al acţiunii. Strâns legat de scop, se delimitează câmpul observaţiei, în general în funcţie de limitele capacităţii de percepţie a observatorului. În particular, câmpul observaţiei pedagogice priveşte numărul de persoane care pot fi observate concomitent. Tot ca o particularitate a observaţiei pedagogice se menţionează un criteriu suplimentar în delimitarea câmpului observaţiei, anume contextul acesteia; atunci când observaţia se efectuează pe fondul activităţii didactice – în timpul orelor – chiar de către profesor, câmpul observaţiei va fi cât se poate de redus pentru a nu periclita eficienţa activităţii de bază sau pentru a garanta în cât mai mare măsură calitatea observaţiei; atunci când se proiectează activităţi educative nonformale, câmpul observaţiei poate fi lărgit în funcţie de calităţile şi experienţa observatorului.

Alte operaţii incluse etapei în discuţie sunt: stabilirea elementelor de interes, a faptelor ale căror apariţie, evoluţie şi/sau dinamică sunt relevante în raport cu scopul observaţiei, precizarea şi asigurarea mijloacelor necesare realizării observaţiei dacă acestea se impun, elaborarea documentelor de consemnare a datelor observate, tabele, suporturi, culori ş.a , stabilirea numărului de observaţii în cazul observaţiilor discontinue, programarea desfăşurării observaţiei şi instruirea observatorilor în cazul în care observaţia este realizată de altă persoană decât proiectantul observaţiei.

Observarea propriu-zisă priveşte aplicarea proiectului elaborat în etapa anterioară. Utilizarea metodei, în context de cercetare mai ales, nu permite schimbarea “din mers” a elementelor precizate în etapa de pregătire; se impune însă consemnarea tuturor faptelor care ar conduce la o asemenea decizie, pentru a se lua în considerare în etapa următoare.

Prelucrarea datelor observaţiei este etapa în care se stabilesc relevanţele datelor consemnate în raport cu scopul urmărit, cu ipoteza în virtutea căreia a fost realizată acţiunea. Principalele operaţii intreprinse sunt analiza fiecărui demers de observare, compararea acestora, sintetizarea elementelor comune atunci când faptul urmărit se manifestă dar şi a eventualelor condiţii atunci când faptul aşteptat nu apare, generalizarea elementelor cu apariţii semnificative (frecvenţă, intensitate, caracter surprinzător etc.), reţinerea pentru alte interpretări a datelor consemnate de care s-a făcut abstracţie datorită ne-relevanţei în raport cu obiectivul urmărit prin cunoaşterea descriptivă, dar cu potenţial informativ pentru demersurile complementare ale cunoaşterii psihopedagogice în ansamblu.

Prelucrarea datelor observaţiei este realizabilă prin tehnici statistice (calcularea mediei,

stabilirea medianei, reprezentarea grafică etc.) sau tehnici comparative cu rezultatele obţinute prin alte metode (teste, conversaţie, analiza produselor activităţii).