Metode Didactice

Procesul de învatamânt este format din mai multe componente aflate în interdependenta. Astfel, obiectivele pedagogice, continutul învatamântului, metodologia didactica, evaluarea didactica si proiectarea pedagogica (a procesului de învatamânt), desi secvente de sine statatoare în cadrul procesu-lui de educare si formare, se afla într-o legatura permanenta a carei finalitate se regaseste în fiecare uni-tate elementara de educat. Comparativ cu celelalte subsisteme care formeaza si definesc didactica gene-rala, metodologia didactica este subsistemul care se bazeaza pe interactiunea directa dintre cele doua elemente fundamentale ale actului educational: educatorul si educabilul.

Pentru a definii conceptul de metodologie didactica trebuie avuta în vedere raportarea la activi-tatea pedagogica de formare - dezvoltare permanenta a personalitatii aflata în "strânsa interdependenta cu toate elementele componente" ale procesului de învatamânt, privite ca " ansamblul structural luat în deplina lui unitate" (Cerghit, I., 1980). Aceasta viziune pedagogica, de inspiratie curriculara, confera metodologiei didactice valoarea unei teorii sistemice si praxiologice, care angajeaza la nivelul de pre-dare - învatare - evaluare un ansamblu de tehnici de eficientizare a actiunii de instruire.

Ca actiune extrem de complexa, metodologia înglobeaza o structura tehnica laborioasa compusa din metode procedee si mijloace didactice prin care se urmareste eficientizarea actului pedagogic. Me-todele didactice reprezinta actiunile subordonate realizarii scopurilor activitati de instruire prin avansa-rea unor cai de învatare eficiente din perspectiva elevului. Procedeele didactice reprezinta operatiile care sprijina eficientizarea metodelor alese de profesor în diferite situatii concrete. Mijloacele de înva-tamânt reprezinta instrumentele naturale, artificiale, tehnice, informationale, cu caracter auxiliar în ra-port cu metodele si procedeele didactice.

În urma acestei schematice analize consideram ca metodologia didactica reflecta capacitatea acesteia de integrare si valorificare pedagogica a metodelor, procedeelor si mijloacelor didactice dispo-nibile la un anumit moment al evolutiei scolii si gândirii pedagogice, constând în capacitatea educato-rului de a aplica teoria instruirii (traditionala, moderna, post-moderna) prin angajarea resurselor functi-onale si structurale existente la nivelul metodelor, procedeelor si mijloacelor didactice.

Dimensiunea teoretica a metodologiei didactice explica si interpreteaza natura, continutul, for-ma si clasificarea posibila a diferitelor metode, procedee si mijloace didactice, valorificabile ca actiuni, operatii si instrumente eficiente în activitatea de predare - învatare - evaluare. Dimensiunea practica operationalizeaza trasaturile specifice metodelor didactice relevante prin deschiderea si interactiunea lor, care solicita nivelurile superioare ale creativitatii pedagogice, definitorii pentru personalitatea edu-catorului.

În practica pedagogica nu se poate vorbi de o metoda buna sau mai putin buna, de rezultate ob-tinute doar datorita uneia sau alteia dintre metode. Dar pentru a fi eficiente, metodele trebuie sa se ali-nieze unor criterii specifice precum cel de structurare si folosite în cadrul unor strategii de predare - învatare - evaluare. Din aceasta perspectiva strategiile si metodele corespunzatoare acestora pot fi clasi-ficate în (Radu, I., Ezechil, L., 2006):

- strategii directe de instruire, care au ca principala caracteristica faptul de a fi centrate, în mare ma-sura, pe activitatea profesorului. Corelate acestei strategii se gasesc metode precum: expunerea, expli-catia, observarea, demonstrarea, lucrul cu manualul.

- strategiile de instruire indirecta, sunt centrate pe elev si se dovedesc foarte eficiente atunci când: urmaresc dezvoltarea la elevi a unor capacitati si performante ale gândirii; vizeaza formarea unor atitu-dini si dezvoltarea unor abilitati cu caracter impersonal. În cadrul acestei strategii întâlnim: problemati-zarea, studiul de caz, modelarea, simularea.

- strategii de instruire de tip interactiv: au ca principala caracteristica faptul ca aduc actorii relatiei educationale într-o relatie de parteneriat. Ele favorizeaza, de asemenea, reunirea membrilor colectivului scolar în grupuri si realizarea unor sarcini. Aici vorbim de metoda conversatiei, a dezbaterii, a rezolva-rii de probleme în grup, a jocului de rol, a brainstorming-ului,, a tutoratului, a învatarii prin cooperare.

- strategii de instruire de tip experiential. Sunt centrate pe elev, punând accent mai mult pe procesele învatarii decât pe produsele ei. Pentru a ajunge la finalitatile propuse prin acest tip de strategie folosim ca metode: exercitiul, learning by doing (a învata facând), lucrari practice, proiecte, învatarea prin des-coperire, prin investigatie.

- strategii de instruire facilitatoare a studiului independent si diferentiat. Actorul principal al acestui tip de strategie este elevul, în tip ce rolul profesorului este diminuat. Elevul este evaluat si are posibili-tatea de a se autoevalua prin fisa de activitate personala. O alta metoda folosita este cea a stimularii gândirii critice a elevului.