Integrarea copiilor cu deficiente în scoala publica

1. Conceptul de integrare. Forme ale integrarii existente in scoala romaneasca.

2. Modalitati de favorizare a integrarii copiilor cu deficiente in scoala publice prin: depistare precoce a deficientei, interventie timpurie, educatie precolara, debut scolar in scoala publica, trasee educationale compatibile cu tipul si gradul de deficienta.

3. Limitele integrarii scolare.

1. Conceptul de integrare. Forme ale integrarii existente in scoala romaneasca.

Ideea integrarii copiilor cu dizabilitati in scoala publica a aparut ca o reactie necesara si fireasca a societatii la obligatia acesteia de a asigura normalizarea si reformarea conditiilor de educatie pentru persoanele cu cerinte educative speciale.

Integrarea inseamna ca relatiile dintre indivizi sunt bazate pe o recunoastere a integritatii lor, a valorilor si drepturilor comune pe care le poseda. Cand lipseste recunoasterea acestor valori, se instaureaza alienarea si segregarea intre grupurile sociale. Altfel spus, integrarea se refera la relatia stabilita intre individ si societate si se poate analiza avand in vedere mai multe niveluri, de la simplu la complex.

Integrarea presupune egalitatea de participare sociala si egalitatea de sanse in realizarea accesului la educatie. Printre valorile actuale si de perspectiva ale integrarii societatii democratice din lume le considera dominante pe urmatoarele:

- acceptarea tuturor diferentelor;

- respectul diversitatii;

- solidaritatea umana si mai ales cu persoane diferite ;

- lupta impotriva excluderii si marginalizarii;

- lupta impotriva inegalitatii sociale.

Nivelurile integrarii se afla in relatie de interactiune, se influenteaza si se imbogatesc reciproc creand astfel ansamblul de conditii necesar pentru schimbarea societatii si transformarea intr-o societate capabila sa asigure integrarea persoanelor cu handicap mintal in interiorul ei. Accesul la integrare este valabil pentru toate persoanele, inclusiv pentru cele cu un handicap, indiferent de handicapul si gravitatea acestuia. In acest sens nu ar trebui sa existe nici o restrictie. Persoanele cu un anumit handicap si mai ales cu un handicap mintal sunt oameni cit se poate de obisnuiti, oameni cu vise, sperante, aspiratii, dar cu mai multe dureri si mai multe obstacole cu care se confrunta.

Integrarea este un proces complex care presupune :

- a educa acei copii cu cerinte speciale in scoli obisnuite alaturi de ceilalti copii normali;

- a asigura servicii de specialitate (recuperare, terapie educationala, consiliere scolara, asistenta medicala si sociala) in scoala respectiva;

- a acorda sprijin personalului didactic a1 managerilor scolii in procesul de proiectare si aplicare a programelor de integrare ; a permite accesul efectiv al copiilor cu cerinte speciale la programul si resursele scolii obisnuite (sali de clasa, cabinete, laboratoare, biblioteca, terenuri de sport etc.);

- a incuraja rel de prietenie si comunicarea intre toti copii din clasa/scoala;

- a educa si ajuta toti copiii pentru intelegerea si acceptarea dif dintre ei;

- a tine cont de probl si opiniile parintilor, incurajandu-i sa se implice in viata scolii;

- a asigura programe de sprijin individualizate pentru copiii cu CES;

- a accepta schimbari radicale in organizarea si dezvoltarea activitatilor instructiv-educative din scoala.

Conform principiilor promovate in materie de educatie de catre organismele Internationale, se mentioneaza ca persoanele/elevii cu diferite tipuri de deficiente au aceleasi drepturi fundamentale ca si ceilalti cetateni de aceeasi varsta, fara discriminare pe motive de sex, limba vorbita, religie, stare financiara sau orice alta caracteristica a persoanei in cauza sau a familiei sale.

Daca acceptam ideea ca, dupa absolvirea scolii, toti copiii trebuie sa beneficieze de sansa de a participa activ la viata sociala, atunci trebuie sa le acordam neconditionat aceasta sansa inca din scoala; deci integrarea sociala este pregatita si conditionata de integrarea scolara.

Putem vorbi despre mai multe niveluri ale integrarii, precum:

a) integrarea fizica - permite persoanelor cu cerinte speciale satisfacerea nevoilor de baza ale existentei lor, adica asigurarea unui spatiu de locuit in zone rezidentiale, organizarea claselor si grupelor in scoli obisnuite, profesionalizarea in domenii diverse, locuri de munca (in sistem protejat);

b) integrarea functionala - are in vedere posibilitatea accesului persoanelor cu cerinte speciale la utilizarea tuturor facilitatilor si serviciilor oferite de mediul social/ comunitate pentru asigurarea unui minimum de confort (de exemplu: folosirea mijloacelor de transport in comun, facilitati privind accesul stradal sau in diferite institutii publice );

c) integrarea sociala - se refera la ansamblul relatiilor sociale stabilite intre persoanele cu cerinte speciale si ceilalti membri ai comunitatii (vecini, colegi de serviciu, oameni de pe strada, functionari publici); aceste relatii sunt influentate de atitudinile de respect si stima si de ansamblul manierelor de interactiune dintre oamenii normali si cei cu cerinte speciale ;

d) integrarea personala - este legata de dezvoltarea relatiilor de interactiune cu persoane semnificative, in diverse perioade ale vietii; aici sunt incluse diverse categorii de relatii, in functie de varsta subiectului - pentru un copii, relatiile cu parintii, rudele, prietenii; pentru un adult, relatiile cu sotul/sotia, prietenii, copiii, rudele (altfel spus, integrarea eficienta impune anumite conditii, si anume, pentru un copii, existenta unor relatii cat mai apropiate cu familia, iar pentru un adult, asigurarea unei existente demne, cu relatii diverse in cadrul grupurilor sociale din comunitate);

e) integrarea in societate - se refera la asigurarea de drepturi egale si respectarea autodeterminarii persoanei cu cerinte speciale ;

f) integrarea organizationala - se refera la structurile organizationale care sprijina integrarea; este necesar ca serviciile publice sa fie organizate in asa fel incat sa raspunda nevoilor tuturor indivizilor din societate.

In concluzie, transpunerea in practica a integrarii necesita desfasurarea unui sistem inchegat de actiuni, din domenii diverse: psihologie, pedagogie, sociologie, asistenta sociala, asistenta medicala, organizatoric, juridic, politic etc. Actiunile respective trebuie desfasurate incepand de la nivelul individual pana la cel social, urmarindu-se, in final, transformarea societatii intr-un sistem capabil sa asigure integrarea persoanelor cu cerinte speciale in structurile din interiorul sau.

Un criteriu fundamental de diferentierea formelor de integrare se refera la durata prezentei copilului cu cerinte speciale in scoala obisnuita. Astfel, putem intalni:

- forme de integrare totala - elevul cu cerinte speciale isi petrece tot timpul la scoala obisnuita, cu exceptia eventualelor programe terapeutice care se pot desfasura in spatiul aceleiasi scoli (amenajarea in scoala obisnuita a unui spatiu pentru copiii cu dizabilitati unde sa se desfasoare si activitatile terapeutice) sau in afara scolii (centre de pedagogic curativa, servicii de recuperare, cabinete specializate etc.);

- forme de integrare partiala - elevul cu cerinte speciale petrece doar o parte din timpul sau in scoala obisnuita (participa doar la anumite tipuri de activitati in scoala obisnuita sau la anumite discipline unde poate face fata, iar restul programului scolar este asemanator cu programul unei scoli speciale si se desfasoara fie intr-o unitate scolara specializata, fie intr-un centru de zi sau centru de reabilitare).

Privind lucrurile din alta perspectiva, in baza aceluiasi criteriu, putem identifica urmatoarele forme de integrare:

- integrare totala;

-integrare partiala - participarea copiilor cu cerinte speciale doar la anumite activitati; activitatile respective sunt selectate in functie de: potentialul elevilor integrati si tipul deficientei, resursele si disponibilitatea scolii, interesele elevilor, solicitarile parintilor etc.;

- integrarea ocazionala - participarea in comun a elevilor cu dizabilitati alaturi de colegii lor din scoala obisnuita la diferite activitati scolare si extrascolare (excursii, serbari, intreceri sportive, spectacole etc.).

In ceea ce priveste forme ale integrarii copiilor cu CES, existente in scoala romaneasca, acestae se bazeaza pe urmatoarele modele:

Modelul cooperarii scolii obisnuite cu scoala speciala - in acest caz, scoala obisnuita coordoneaza procesul integrarii si stabileste un parteneriat activ intre cadrele didactice din cele doua scoli care vor experimenta si sustine un nou mod de desfasurare a activitatilor didactice, pregatind impreuna continutul activitatilor scolare, adaptand materialele si mijloacele de invatare folosite in timpul orelor si oferind un cadru confortabil tuturor elevilor din clasa. Acest model are avantajul ca permite valorificarea resurselor si experientelor deja existente in cele doua tipuri de scoli, fara a necesita cheltuieli suplimentare. De asemenea, profesorii din scoala speciala beneficiaza de posibilitati de predare mult mai largi, iar profesorii din scoala obisnuita se pot informa asupra multiplelor aspecte legate de nevoile si posibilitatile reale ale unui elev cu cerinte educative speciale. La prima vedere, acest model ar putea fi considerat ca fiind irealizabil, mai ales in conditiile tarii noastre, unde, in reprezentarea opiniei publice, profesorii din invatamantul special sunt considerati, cel putin din punctul de vedere al statutului, ca fiind inferiori celor din invatamantul de masa, iar unii profesori din scolile obisnuite adepti ai modelului scolii elitiste, nu au puterea, curajul sau buna-credinta de a recunoaste ca si o parte dintre copiii cu deficiente pot fi la fel de buni ca semenii lor, considerat normali, avand, totodata, dreptul la sanse egale in educatie si in pregatirea profesionala. Pentru rezolvarea acestei probleme, exista alternativa infiintarii unor centre de zi sau centre de recuperare pentru copiii deficienti (prin reorganizarea scolilor speciale actuale) care sa includa un numar mic de copii si in care programul de activitate sa fie destinat activitatilor recuperatorii, compensatorii si de consolidare a cunostintelor primite la scoala, iar regimul de viata sa fie unul cat mai aproape de normalitate.

Modelul bazat pe organizarea unei clase speciale in scoala obisnuita - acest model

presupune integrarea copiilor deficienti in scoli de masa