Formarea și dezvoltarea reprezentărilor spațiale la preșcolari prin intermediul jocurilor

Unul din obiectivele formării reprezentărilor elementare spațiale la vârsta preșcolară, prevăzut de curriculum sună în felul următor: asimilarea informației, dezvoltarea priceperilor și deprinderilor matematice, ca obiect al științei; amplasarea pe suprafață și în spațiu a unor obiecte în corespundere cu indicațiile exacte date.

Formarea și dezvoltarea reprezentărilor spațiale corespunde logicii de studiere a copilului și creează un fundament mai rigid pentru învățarea geometriei. Este cazul de menționat că formarea și dezvoltarea reprezentărilor spațiale se înfăptuiește nu numai la activitățile de matematică, dar și la activitățile de formare a premiselor citit-scrisului, artă plastică, educație fizică.

Aducem câteva citate care caracterizează poziția cercetătorilor față de problema formării și dezvoltării reprezentărilor spațiale la preșcolari.

V. Păduraru afirmă că: „Dezvoltarea insuficientă a reprezentărilor spațiale în grupele mari se răsfrâng, prin urmare, negativ asupra asimilării nu numai a cunoștințelor geometrice, dar și a celor geografice, istorice” [3].

M. Neagu menționează: „Reprezentările spațiale sunt un fundament necesar pentru formarea în continuare a celor mai importante reprezentări geometrice și mai apoi a noțiunilor” [Apud 6].

Deci, orientarea copilului în spațiu este o condiție necesară a existenței sale sociale, o formă a reflectării lumii înconjurătoare, o condiție a cunoașterii sale cu succes și a transformării active a realității.

1.Bazele psihopedagogice de formare a reprezentărilor spațiale la preșcolari

Formarea la copii a reprezentărilor și noțiunilor științifice contemporane despre spațiu este una din cele mai importante sarcini ale dezvoltării intelectuale ale copiilor.

Reprezentările spațiale în diferite tipuri de activitate se formează în condițiile folosirii pe larg a sistemelor de semne, unde sub forma anumitor coduri se dă și se prelucrează toată informația necesară. Sistemele de semne sub forma reprezentărilor condițional grafice sunt folosite în grădiniță în calitate de material ilustrativ.

La vârsta preșcolară reprezentările spațiale se formează în procesul căpătării de către copii a experienței practice de orientare spațială a obiectelor reale.

În grădiniță, copiii acumulează o mare cantitate de reprezentări despre formă, dimensiuni și amplasări reciproce a diferitor obiecte în mediul înconjurător. Aceste închipuiri constituie o bază necesară pentru formarea în continuare a principalelor reprezentări geometrice, iar mai apoi și a noțiunilor. Învățând din „cuburi” diferite construcții copiii fac cunoștințe cu relațiile de poziție unul față de altul a obiectelor (exprimate prin cuvintele „mai sus”, „mai jos”, „la dreapta”, „la stânga”, „deasupra”, „sub”, „în interior”) [6].

Formarea reprezentărilor spațiale necesită ca în procesul pedagogic să fie create anumite condiții [Ibidem]:

- Acumularea de către copii a diferitei experiențe de deosebire a trăsăturilor și relațiilor spațiale;

- Obținerea cunoștințelor verbale de către copii despre trăsăturile și relațiile spațiale în legătură cu practica de deosebire a lor.

Dificultățile de reprezentare de către copii a relațiilor spațiale apar reliefat în cadrul formării la ei a deprinderilor de diferențiere a direcțiilor.

În literatura de specialitate sunt descrise treptele de formare la copii a deosebirii direcției drepte și stângi. Treapta inițială este stabilirea de către copii a legăturii nemijlocite dintre direcție cu părțile corpului lor. Copiii încep să deosebească mâna dreaptă de cea stângă, organele perechi și părțile corpului lor în general. La această treaptă copilul poate să determine amplasarea în dreapta sau în stânga sa. Drept punct inițial în orientarea sa îi servește poziția propriului corp. Următoarea treaptă importantă în dezvoltarea copiilor este trecerea la perceperea relativității și posibilitatea transferării determinării lor asupra altor obiecte.

De asemenea, se evidențiază căile de formare a cunoștințelor despre spațiu în diferite tipuri de activități de învățare:

- Observarea organizată de educator a diferitor trăsături și relații spațiale;

- Citirea lor pe desene, schițe;

- Practica copiilor în desenarea, scris, măsurarea.

Toate aceste tipuri de învățare a copiilor sunt indispensabil legate între ele și sunt însoțite de comunicarea lor a datelor verbale despre trăsăturile și relațiile spațiale sub formă de denumiri - termeni, determinări și reguli de acțiune.

Locul de frunte în formarea cunoștințelor despre spațiu îl ocupă practica proprie a copiilor în procesul de desenare, de rezolvare a sarcinilor matematice. Ea creează condiții pentru acumularea și lărgirea experienței de viață a copiilor în reproducerea, folosirea unor sau altor cunoștințe despre spațiu și a sintezei lor. Reprezentările copiilor despre diferite trăsături și relații spațiale se consolidează în procesul formării deprinderilor și abilităților figurativ-grafice.

M. Pereteatcu în cursul Formarea reprezentărilor elementare matematice la preșcolari evidențiază trei direcții de familiarizare a preșcolarilor cu reprezentări spațiale [5]:

1. Orientarea „pe sine” / pe propriul corp (capul este sus, picioarele sunt jos);

2. Orientarea „de la sine” (în dreapta mea se află dulapul, în stânga mea - masa);

3. Orientarea „de la obiecte” (eu mă aflu în dreapta tablei, în fața ușii).

De asemenea autoarea evidențiază:

- Orientare bidimensională (pe suprafață plană, pe hârtie; exerciții grafice);

- Orientare tridimensională (în spațiu).

Concluzie, particularitățile reprezentărilor spațiale pot fi folosite în procesul de instruire matematică. Studierea reprezentărilor spațiale trebuie să fie continuată precum în direcția adâncirii analizei teoretic-experimentale.

2.Aspecte formative ale jocului didactic matematic

Matematica fiind o activitate care utilizează termeni dificili încă de la vârsta preşcolară, se impune abordarea acesteia într-un mod cât mai simplu şi mai plăcut, iar jocul didactic răspunde acestei necesităţi. Având în vedere importanţa jocului în această perioadă şi ţinând cont de opiniile psiho-pedagogilor din domeniul ştiinţelor educaţiei, care au sesizat valenţele lui informativ-formative, utilizarea acestei forme de organizare a activităţilor matematice reprezintă o metodă eficace de instruire a preşcolarilor, deoarece reușește să îmbine elementele distractive cu cele instructive [1].

Prin îmbinarea dintre învăţare şi joc, educatoarea facilitează asimilarea cunoştinţelor matematice de la cea mai fragedă vârstă, stimulează dezvoltarea intelectuală a preşcolarilor, asigură formarea unor deprinderi de calcul matematic şi mai ales realizează toate aceste obiective într-un mod antrenant pentru cei mici, asigurând astfel o retenţie şi un feed-back mai bun.

Psihologii din domeniul ştinţelor educaţiei au accentuat importanţa utilizării jocului didactic, aceștia identificând o serie de avantaje ale acestei metode de realizare a activităților în grădiniță [Ibidem]: