Educația Adulților

În capitolul „Suportabila realitate” din vasta lucrare în şase volume închinată „Metodei”, Edgar Morin descrie situaţia omului prin următoarele cuvinte:

„Realitatea este crudă pentru fiinţa umană, aruncată pe Terra, ignorându-şi destinul, supusă morţii, neputând scăpa de dolii fatale, de hazardul sorţii, durerilor, servituţii, răutăţii de origine propriu-zis umană, ea este cu atât mai crudă cu cât e mai plenar conştientă şi sensibilă.

Extrema sa emotivitate, excitabilitate, iritabilitate îl fac vulnerabil la toate loviturile sorţii. Aptitudinea sa de a suferii e pe măsura aptitudinii sale de a se bucura, aptitudinea sa pentru nenorocire e inseparabilă de aptitudinea sa pentru fericire, iar fiecare pierdere a fericirii determină nefericirea. El secretă fără încetare dorinţe care se sparg în faţa realităţii. El trăieşte înconjurat de ameninţări naturale şi umane; zeii, demonii, monştrii care personifică temerile sale îi inspiră o teroare permanentă. Este jucăria războaielor, opresiunii şi, din timpuri istorice, el este aservit aproape tot timpul şi tot locul. El este ceea ce nu sunt animalele, rău, distrugător şi cruzimea sa face parte din cruzimea lumii. Un număr incalculabil de suferinţe vin din incomprehensiunea şi neînţelegerea cu ceilalţi, mai ales apropiaţi. Conştiinţa morţii îl acompaniază din copilărie ca şi conştiinţă a distrugerii absolute a unicei şi preţioasei sale comori, Eul său şi nu mai puţin teribil, moartea celor iubiţi care fac parte din fiinţa lui. Aşadar realitatea are caractere oribile. Fiinţa umană este delivrată cruzimii lumii.” (E. Morin, La méthode, 5. L’humanité de l’humanité , L’identité humaine, 2001, pp. 165-166)

Una dintre temele interogaţiei noastre asupra existenţei umane ar putea fi formularea lui Morin: „În ce joc suntem? Suntem în mai multe jocuri, jucaţi, jucării, dar în acelaşi timp jucători. Întreaga existenţă umană este jucătoare şi jucată; fiecare individ este o marionetă manipulată de anterior, interior şi de exterior şi în acelaşi timp, o fiinţă care se auto-afirmă în calitatea sa de subiect.” (Morin, op. cit., p. 330). Desigur că ne putem aminti aici extraordinara poveste a lui Carlo Goldoni „Pinochio”, păpuşa de lemn fără sfori care îşi dorea să ajungă un copil adevărat. Pentru a primi însă un dar atât de mare era nevoie de un sacrificiu al egoismului, doar în momentul în care Pinochio se jertfeşte pentru a-şi salva tatăl, păpuşa de lemn moare şi, în locul ei apare o fiinţă vie, în carne şi oase. Povestea lui Goldoni poate fi înţeleasă ca parabolă pentru propria noastră situaţie existenţială: şi fiinţa umană vrea să devină „adevărată”, eliberată de constrângerile egocentrismului, capabilă de auto-realizare şi auto-împlinire. De aici însă nevoia de sacrificare a constrângerilor date de diversele naraţiuni falsificatoare, de concepţiile modeste despre lume şi viaţă cu care am crescut, pe care le-am învăţat la şcoală sau pe care le-am colportat din cultura lumii.

MODELUL EVOLUTIV AL V. SATIR

Asistent social la origine şi membru al şcolii de la Palo Alto pentru câţiva ani, V. Satir, după o îndelungată practică psihoterapeutică a propus un model antropologic de esenţă umanistă pentru a circumscrie personalitatea umană din perspectivă sistemică. Model ei pune accentul pe:

- capacitatea de integrare;

- creativitate;

- valoare personală;

- comunicare deschisă între parteneri.

Conceptul de homeostazie (caracteristic sistemicii) primeşte la autoarea americană următoarea formă: tendinţa organismelor de a căuta un echilibru dinamic în condiţiile date de relaţii instabile cuprinse într-un proces de transformare continuă.

Homeostazia în familii defineşte:

- un comportament complementar al membrilor familiei;

- o comunicare circulară, previzibilă şi recurentă.

Obiectivul terapiei: prin noi cunoştinţe şi experienţe să le dăm oamenilor şansa de a vedea şi înţelege lumea altfel. Rezultatul acestor interrelaţii sunt „noile achiziţii” ca bază a evoluţiilor viitoare. Nu trebuie să demolăm „vechile achiziţii” (înţelese ca sistemul de credinţe, valori, aspiraţii, concepţii etc., acumulate de-a lungul timpului în urma presiunilor educative, auto-educative, culturale sau sociale), acestea, nemaifiind eficace se demodează şi se demolează cu încetul, atrofiindu-se.

Un alt concept satirian este cel al „schemelor” respectiv al tiparelor după care tindem să judecăm oamenii de o manieră ultra-simplistă, dar deosebit de avantajoasă pentru mintea noastră. În jurul fiecăruia se „construiesc scheme” care cuprind caracteristici personale pregnante (tata este beţiv şi scandalagiu, Gigel e silitor şi cuminte etc.). Aceste scheme tind să devină imuabile şi ajung în prim plan – omul nu mai este văzut decât prin prisma lor. Satir este interesată de cum sunt construite şi întreţinute schemele, de procesul care a constituit problema şi nu de conţinutul explicit al discuţiilor. Aceste scheme sunt cu alte cuvinte „etichetele” prin care îi desemnăm pe ceilalţi într-o parcimonioasă economie a gândirii. Doar surprinderea schemelor creează premisele eludării lor înspre o privire şi înţelegere mai complexă a fenomenului uman atât de inepuizabil în manifestările lui.

SCHIMBARE ŞI ÎNVĂŢARE

„Schimbarea este un alt mod de a vorbi despre viaţă” spune Satir; procesul de schimbare şi respectiv de adaptare este natural, el favorizând atât creşterea cât şi dezvoltarea relaţiilor funcţionale adecvate situaţiilor. Speranţa autoarei este că indivizii se pot schimba învăţând noi moduri de gândire şi acţiune materializate în noi achiziţii care să transforme în desuetudine pe cele vechi, simpliste, redundante şi reducţioniste. Tendinţa spre schimbare presupune o deschidere spre o învăţare continuă de noi abordări, concepţii şi comportamente. Se vede de aici că procesul învăţării este conceput mult mai profund şi mai complex decât aşa cum l-am înţeles din şcoală. Această învăţare nu se mulţumeşte cu acumularea unor cunoştinţe folositoare de largă cultură generală, ci mai degrabă tinde spre transformări atitudinale şi comportamentale ce duc la schimbarea structurilor personalităţii în ansamblul ei. În urma acestor învăţări/schimbări omul îşi poate redimensiona poziţionarea sa faţă de sine, ceilalţi şi lumea înconjurătoare.

CONSTRUCŢIA DE BAZĂ

Eul ca centru al personalităţii este înconjurat de opt aspecte pentru a forma o mandala (înseamnă cerc în limba sanscrită). Cele opt aspecte sunt următoarele:

- fizic şi nutriţional;

- intelectual şi emoţional;

- interacţional şi contextual;

- senzitiv şi spiritual.

1. FIZIC: Atitudinea individului faţă de propriul corp care influenţează sensul eului; tot

ce ţine de igienă, mişcare, odihnă sau relaxare pentru a asigura o bună „funcţionare”. Ţinând cont de fizic luăm în seamă complicata „maşinărie” care este corpul nostru, bază a activităţilor mundane efectuate zilnic. O importantă dimensiune a aspectului fizic este şi acordul (sau dezacordul) cu corpul nostru; de aici pot apărea o serie de probleme, complexe, nesiguranţe sau timidităţi ce restrâng manifestarea plenară şi liberă a individului.

2. NUTRIŢIONAL: Absorbţia şi asimilarea alimentelor pentru a reface energia fără de

care sistemul tinde să funcţioneze haotic să se dezechilibreze sau să colabeze. Efectele nefaste ale unor comportamente nesănătoase precum: consum excesiv de alimente, alcool, cafea, etc., pot complica inutil viaţa. Alimentaţia potrivită vârstei, profesiei, anotimpului sau perioadei din zi; cantitatea şi calitatea, excesul, insuficienţa sau unilateralitatea sunt indicatori ai stărilor noastre de sănătate fizică, emoţională sau intelectuală, dar şi a problemelor pe care le putem avea cu noi înşine (să ne gândim doar la extremele: bulimie sau anorexie).