Dezvoltarea capacității de a învăța

Introducere

Deşi capacitatea de a învăța este înnăscută pentru că este înscrisă în natura creierului, "ştiinţa de a învăța", cea care favorizează succesul și duce la o autonomie autentică, este o competenţă complexă care necesită atât achiziţionarea unei metodologii de învățare, dar și acceptarea modificării felului în care este reprezentată învăţarea şi uneori chiar modificări ale reprezentărilor despre sine.

Orice invatare este o transformare profunda, in care trebuie sa ne schimbam pentru a invata si sa ne schimbam invatand.

Remarcând gravitatea eșecului școlar, și recunoscând limitele educației tradiționale de tip transmisiv, sistemul de învățământ este obligat sa regandeasca noțiunile de predare și învățare

pentru a oferi cele mai bune șanse pentru toți. Contrar credintei populare, învățarea nu consta pur și simplu in acumularea de cunostinte pentru a le reda la un examen. Invatarea este o activitate complexă, care necesită un o asistenta umana si tehnica favorabila dezvoltarii unor competențe în sensul deplin al termenului.

Astfel, având în vedere cercetarile din psihologia cognitivă și din neuroștiințe, a apărut o

nouă concepție privind învățarea, centrata pe elev și bazata pe teoriile activitatii, în care

acțiunea, reflecția, precum și colaborarea cu ceilalți sunt esențiale pentru eficiența in

învățare. Aceasta teorie se bazează pe funcționarea noastra biologica, cognitiva, emoționala, și pe natura noastră socială, respectând în același timp diferențele inetrindividuale. Punand

pe primul plan rolul activ al elevului și controlul pe care acesta trebuie sa il aiba asupra formarii sale, eficacitatea acestei teorii a fost demonstrata cu scopul de a reduce decalajul dintre studenții eficienti și ceilalti, dar si pentru a ajuta elevii in dificultate.

Învățarea nu poate fi eficienta decat dacă cel ce învață se implica în mod activ, fiind in acelasi timp actor, co-responsabil și co-constructor în procesul de învățare.

În primul rand, sunt importante motivaţia subiectului, scopul memoriei, ce sens are invăţarea pentru el? Dacă un elev invaţă numai pentru notă, numai pentru obţinerea unei diplome, cunoştinţele sale vor avea puţină trăinicie. O dată cu obţinerea ei, cunoştinţele acumulate işi pierd sensul şi se afundă uşor in profunzimile inconştientului. Dacă insă el e preocupat de obţinerea unei competenţe profesionale, cel puţin materiile avand o relaţie cu ea se vor sedimenta temeinic.

Cea mai solidă instruire se obţine atunci cand tanărul işi dă seama că bunurile culturale, lărgind orizontul, inlesnesc comunicarea cu ceilalţi şi asigură posibilităţi de satisfacţie şi adaptare mult sporite faţă de cei ce nu privesc viaţa decat prin prisma unor avantaje materiale care, singure, nu

asigură un echilibru sufletesc Acesta va continua să se informeze şi după părăsirea şcolii şi se va putea bucura de trăirea valorilor culturii.

Strategii de învăţare

Cum se identifică stilul de învăţare?

Stilurile de învăţare sunt structuri flexibile şi nu imutabile. Experienţa, cerinţele şcolii sau ale unui loc de muncă, rolul pe care îl avem la un moment dat, într-un anumit context, pot forţa modificarea lor sau utilizarea lor strict contextualizată.

Identificarea stilului preferat de învăţare într-un anumit context permite intervenţia asupra materialului de învăţat sau asupra mediului învăţării astfel încât acesta să fie cât mai avantajos.

Astfel, copiii vizuali pot utiliza cu succes vizualizarea materialului, în timp ce pentru copiii auditivi este mai eficient să discute pe marginea materialului sau să se audă vorbind despre acesta. De asemenea, copiii kinestezici au nevoie de un mediu în care să poată exersa sau practica prin utilizarea corpului diversele aspecte ale unui material (să localizeze pe o hartă, să gesticuleze, să bată tactul), în timp ce pentru copiii auditivi acest tip de mediu ar putea fi distractor.

Utilizarea surselor de învăţare

Documentarea

Documentarea reprezintă studierea informaţiilor provenind din cărţi, reviste de specialitate, mass-media, Internet şi softuri educaţionale. Este o activitate care se desfăşoară cu un scop precis: aflarea de informaţii despre un subiect anume. Documentarea se poate realiza în sens diacronic, adică urmărim ce se ştie despre un anumit subiect în ordine cronologică, sau sincronic, urmărim mai multe perspective contemporane.