Cum Văd Eu Educația Integrată în Condițiile Sistemului Românesc de Învățământ

Educatia integrata face referire la integrarea în structura învatamântului de masa a copiiilor cu cerinte speciale în educatie(copiii cu deficiente senzoriale,fitice,intelectuale sau de limba,defavorizati socio-economic si cultural,copii din centrele de asistenta si ocrotire,copii cu usoare tulburari psiho-afective si comportamentale,copii infectati cu HIV) pentru a oferi un climat favorabil dezvoltarii armonioase si cât mai echilibrate a personalitatii acestora.

Alaturi de conceptul de educatie integrata îl regasim si pe cel de educatie incluziva(mai recent) care are la baza principiul dreptului egal la educatie pentru toti copiii,indifferent de mediul social sau cultural din care provin,religie,etnie,limba vorbita sau conditiile economice în care traiesc. Educatia incluziva presupune un proces permanent de îmbunatatire a institutiei scolare, având ca scop exploatarea resurselor existente, mai ales a resurselor umane, pentru a sustine participarea la procesul de învatamânt a tuturor elevilor din cadrul unei comunitati.

Educatia persoanelor cu handicap s-a realizat o lunga perioada de timp, cu precadere, în forme segregate, ca educatie speciala separata de cea obisnuita. Se considera ca numai în unitatile de educatie speciala pot fi create conditiile propice (din punct de vedere material, al pregatirii personalului, al dezvoltarii unor proceduri si standarde specifice) în vederea satisfacerii cerintelor educative speciale ale copiilor cu diferite tipuri de deficiente.

În ultimele decenii, s-a demonstrat ca optiunile integrarii si incluziunii copiilor cu deficiente în învatamântul obisnuit prezinta multiple avantaje pentru atingerea obiectivului egalizarii sanselor.

Pe plan international, în ultimele decenii, protectia speciala pare sa fi fost marcata de un dinamism deosebit.În 1988,UNESCO a elaborat si lansat o noua teza care ulterior a stat la baza directivelor de actiune ale Conferintei de la Salamanca din 1994:”Educatia integrata si reabilitarea pe baza resurselor comnunitare reprezinta abordari complementare care se sprijina reciproc în favoarea acordarii de servicii pentru persoanele cu cerintele speicale”.Prin aceasta teza se arata ca reabilitarea în comunitate a persoanelor cu deficiente este parte componenta a dezvoltarii unei comunitati si vizeaza implicarea prin eforturi combiiinate a persoanelor deficiente,a familiilor lor si a membrilor comunitatii din care fac parte ,împreuna cu serviciile de sanatate ,educatie,profesionale si sociale. Declaratia de la Salamanca sustine ca scoala obisnuita cu o orientare incluziva reprezinta mijlocul cel mai eficient de com¬batere a atitudinilor de discriminare, fiind mijloc care creeaza comunitati primitoare, construiesc o societate inciuziva si ofera educatie pentru toti; totdata, ele asigura o educatie eficienta pentru majoritatea copiilor si îmbunatatesc eficienta si rentabilitatea întregului sistem de învatamânt.

De-a lungul timpului, scoala si gândirea pedagogica au abordat în moduri distincte problematica educatiei copiilor cu dificultati de învatare. În prezent, la nivelul scolii si la cel al societatii, în general, se manifesta o larga varietate de atitudini, de la separare si segregare (izolare în raport cu contextele educationale la care au acces în mod obisnuit copiii), la acceptare, integrare si incluziune în diferite grade si modalitati. Cele mai frecvente atitudini fata de aceasta categorie de copii sunt dominate de stereotipuri având conotatii negative, de subevaluare, argumentate, în mare masura, de lipsa de reusita determinata de un nivel redus al competentelor, al capacitatilor de învatare. Ei sunt considerati „copii cu probleme”, iar acest tip de rationament nu face altceva decât sa individualizeze acele probleme, în conditiile în care, de cele mai multe ori, acestea nu sunt generate la nivel individual, ci la cel al mediului scolar. Un astfel de stereotip, care antreneaza serioase prejudicii este acela ca, „din cauza deficientelor, copilul nu poate face fata programei, nu poate fi integrat în învatamântul obisnuit”, sugerându-se optiunea învatamântului special. O asemenea supozitie prezinta toate conditiile pentru a deveni „profetie autocreatoare”: din cauza credintelor si prejudecatilor referitoare la cei cu dificultati de învatare, astfel de persoane nu sunt stimulate adecvat, fiind private de oportunitatile necesare învatarii, ceea ce accentueaza deficitul perceput si etichetat initial, demonstrându-se, astfel, caracterul „întemeiat” al credintelor initiale.