Comunicare

A.MANAGEMENT ŞI COMUNICARE

1. Psihopedagogia comunicării

Comunicarea educaţională sau pedagogică estea cea care mijloceşte realizarea fenomenului educaţional in ansamblul său,indiferent de conţinuturile,nivelurile,formele sau partenerii implicaţi.Faţă de aceasta,comunicarea didactică apare ca formă particulară,obligatorie in vehicularea unor conţinuturi determinate,specifice unui act de invaţare sistematica,asistată.Din perspectiva educatiei formale,comunicarea didactică constituie baza procesului de predare-asimilare a cunoştinţelor,în cadrul instituţionalizat al şcolii şi intre parteneri cu status-roluri determinate:profesori-elevi/studenţi etc.

Atât comunicarea educaţională,cat şi cea didactică pot fi considerate forme ale fenomenului extrem de complex şi dinamic al comunicarii umane.

În acceepţiunea sa cea mai profundă,comunicarea poate fi definita ca relaţie bazată pe co-împartăşirea unei semnificaţii.Dacă informaţia este premisa absolut necesară unui act de comunicare,ea nu este insă şi suficientă.Absenţa înţelegerii informaţiei si a cadrului relaţional,care îi ghidează şi fixează sensul şi semnificaţia,anulează ,,starea de comunicare”.

În esenţă a comunica înseamnă ,,a face cunoscut, a da de ştire, a informa, a înştiinţa, a spune” sau despre oameni, comunităţi sociale etc. – “a fi în legătură, în contact cu”; “a vorbi cu”, “a fi în legătură cu... a duce la..”.A comunica inseamnă cu mult mai mult decât a stapani cuvintele;putem vorbi fara a comunica si să ne impartaşim celorlalţi fara a rosti nici un cuvânt.Prin natura misiunii sale,omul şcolii este obligat să conştientizeze aceasta şi să acţioneze ca un profesionist al comunicării(Ollivier,B., 1992; Romano,C.ş.a, 1987).Absenţa intenţiei comunicative nu anulează comunicarea.Nehotarârea,neliniştea,blazarea,neputinţa etc. le transmitem elevilor chiar şi atunci cand nu o dorim.Ele se încorporează in baza relaţională care,vom vedea,filtrează mesajul didactic centrat pe conţinuturile disciplinei.Aceasta şi face ca profesorii diferiţi,cu aceiaşi clasă şi chiar la aceeiaşi temă,să obţină reziltate diferite.

Comunicarea,ca forma de interacţiune,presupune câştigarea şi activarea competenţei comunicaţionale,care este deopotrivă aptitudinală şi dobândită.Absenţa acesteia sau prezenţa ei defectuasă explică,de cele mai multe ori,eşecul sau dificultăţiile pe care profesori,foarte bine pregătiţi in domeniul specialităţii lor,le au sistematic in munca cu generaţii şi generaţii de elevi.A fi profesor inseamna a avea cunoştiinte de specialitate temeinice)premisă necesară dar nu şi suficientă=,dar şi a avea capacitatea de a le ,,traduce” didactic sau,astefl spus,posibilitatea de a şti ce,cât,cum,când,in ce fel,cu ce,cui etc.,oferi.

a. Forme ale comunicarii umane

Faptul că a comunica este un fenomen atât de universal, firesc, cotindian şi natural ne poate face sa nu conştientizăm totdeauna deosebita sa complexitate.O scurta incursiune analitică poate oferi câteva repere orientative şp,mai ales,poate crea baza abordării implicaţiilor psihopedagogice ale procesului de comunicare.

În sistemul lumii vii,comunicarea atinge,in forma sa umană,un punct maxim.Se are in vedere atat complexitatea procesului,formele,conţinuturile şi nivelurile comunicării,cât şi diversitatea codurilor,canalelor,situaţiilor,modalitătilor in care ea se produce.

Fiind un fenomen atât de plurideterminat,comunicarea admite o taxonomie largă,cu o diversitate de criterii-repere,în tabelul urmator ,cu titlu de exemplificare,fiind semnalate doar câteva posibilităţi:

Criterii Forme Precizări

1. Parteneri a) c. intrapersonală

- cu sine(monologul interior sau verbalizat)

b) c. interpersonală - între doua persoane

c) c. în grup mic - in cazul unei relaţii grupale de tip ,,faţă în faţă”

d) c. publică - auditoriul este un public larg,in relaţie directă(conferinţe,miting) sau indirectă(yiar,TV) cu emiţătorul

2. Statutul interlocutorilor a) c. verticală - între parteneri care au statute inegale(elev-profesor)

b) c. orinzontală - între parteneri care au statute egale(elev-elev)

3. Codul folosit a) c. verbală -fac obiectul analiyei subcapitolului despre aceste forme ale comunicării

b) c. paraverbală

c) c. nonverbală

d) c. mixtă

4. Finalitatea actului comunicativ a) c. accidentală Fac obiectul analizei subcapitolului despre aceste forme ale coomunicării

b) c. subiectivă

c) c. instrumentală

5. Capacitatea autoreglării a) c. lateralizată - fara feed-back(comunicarea prin film,radio etc.,forme care nu admit interacţiunea instantanee)

b) c. nelateralizată - cu feed-back concomitent,determinat de prezenţa interacţiunii emiţător-receptor

6. Natura conţinutului a) c. referenţială - vizează un anumit adevăr(ştiinţific sau de altă natură) care fac obiectul expres al mesajului

b) c. operaţional-metodologocă - vizează înţelegerea acelui adevăr ,felul în care trebuie operat,mental sau practic,pentru ca adevărul transmis sa fie descifrat

c) c. atitudinală - valorizează cele transmise, situaţia comunicării şu partenerul

a.1 Comunicarea verbală,paraverbală şi nonverbală

• Comunicarea verbala(CV)

Informaţia este codificată şi transmisă prin cuvânt si prin tot ce ţine de acesta sub aspect fonetic,lexical,morfo-sintactic.Este cea mai studiată forma a comunicării,este specific umană,are formă orală şi/sau scrisă,iar in funcţie de acestea,utilizează canalul auditiv şi/sau vizual.Permite formularea,înmagazinarea şi transmiterea unor conţinuturi extrem de complexe.Multă vreme a fost studiată ca manieră dominant-exclusivă a comunicarii.faptul s-a recuperat şi asupra modelului studierii comunicării didactice.