Atitudinea și Schimbarea Atitudinii

Atitudinea

si schimbarea atitudinii

Atitudinea este unul dintre cele mai studiate concepte din psihologia sociala.

Conceptul de atitudine apare la inceputul secolului XX in lucrarile de psihologie experimentala germane, dar cu un sens diferit de cel al simtului comun, si anume cu cel de postura. In acest caz atitudinea ar avea un rol de explicare a relatiilor care exista intre stimuli si raspunsul subiectului. Acest concept trimite intr-o maniera schematica la influenta dispozitiilor mentale ale subiectilor asupra comportamentelor acestora.

In acelasi timp in Statele Unite, notiunea de atitudine este utilizata in cercetarile sociologice si psihologice, mai ales pentru explicarea conduitelor sociale si orientarilor lor. Prin atitudine se intelege o dispozitie interna a individului, care subintinde perceptia sa si reactiile sale fata de un obiect sau un stimul. Definitia poate fi completata cu o serie de precizari asupra naturii si caracteristicilor atitudinilor: sunt rezultatul experientei, sunt relativ stabile si durabile, sunt polarizate, adica sunt fie pozitive, fie negative.

Prima definitie riguroasa a conceptului de atitudine a fost propusa de Allport in 1935 : “O atitudine este o stare mentala si neuropsihologica de pregatire a raspunsului, organizata prin experienta de catre subiect, exercitand o influenta directiva sau dinamica asupra raspunsului sau fata de toate obiectele si toate situatiile la care se raporteaza”.

Aceasta definitie sugereaza ca atitudinea are mai multe elemente : este o experienta personala cu un substrat neurobiologic si nu poate fi masurata decat intr-o maniera indirecta, prin manifestarile comportamentale sau psihofiziologice; atitudinile constituie un ansamblu de elemente cognitive relative la un obiect carora le sunt asociate evaluari pozitive sau negative; elementul central este acela ca atitudinile sunt precursoare comportamentului; individul produce reactii adaptate si consistente fata de obiectele asociate atitudinii.

Atitudinile sunt omniprezente in comportament. In general, se considera ca atitudinea subintinde comportamentul. Totusi, numeroase experimente au demonstrat decalajul care poate exista intre comportamentele si atitudinile indivizilor. Acest decalaj poate fi atribuit unor cauze diferite : influenta situatiei imediate care presupune numerosi stimului ce actioneaza direct asupra comportamentului; actiunea mai multor atitudini complementare sau contradictorii asupre comportamentului; decalajul intre momentul in care studiem atitudinile unui subiect sau unui grup si momentul in care este observat comportamentul real. In acest interval de timp, atitudinile pot fi transformate in functie de anumite evenimente.