Adolescența - perioada de tranziție de la copilărie la maturitate

Adolescența a fost definită relativ recent ca etapă a evoluției umane care se situează între copilărie și vârsta adultă. Până la începutul secolului XX această perioadă nu era considerată stadiu specific de dezvoltare. Copilăria era urmată de pubertate care era definită mai degrabă prin prisma transformărilor fiziologice decât a modificărilor psihologice, iar etapa următoare era una de ”învățare” a abilităților necesare unei relații specifice vârstei mature.

Adolescența debutează în jurul vârstei de 12-13 ani și se finalizează în jurul vârstei de 20 ani. Ea presupune o serie de modificări fizice cum ar fi: creșterea în greutate și în înălțime și maturizarea sexuală. Dacă adolescența este marcată preponderent de modificări fizice, maturitatea este marcată preponderent de transformări cognitive și afective care permit asumarea statutului de persoană independentă. Astfel, maturitatea semnifică:

- din punct de vedere cognitiv - finalizarea capacității de a raționa abstract (J. Piaget);

- din punct de vedere sociologic - posibilitatea de a se susține singur, capacitatea de a face o opțiune profesională, capacitatea de a întreține o relație de cuplu stabilă;

- din punct de vedere psihologic - definitivarea și conștientizarea propriei identități, independența față de părinți (financiară și afectivă), dezvoltarea unui sistem coerent de valori, ca și capacitatea de a întreține relații mature, atât în grupul restrâns al familiei, cât și la nivel mai larg, social.

Unul din primele semne ale pubertății este dezvoltarea fizică (schelet și sistem muscular) care este condiționată, pe de o parte, de datele genetice, iar pe de altă parte de condițiile de viață în care se dezvoltă copilul. Dezvoltarea fizică are o serie de efecte în plan psihologic. Datorită egocentrismului, ca formulă cognitivă specifică vârstei, adolescenții sunt convinși că reprezintă un constant punct de interes pentru cei din jur. Sentimentul că ”sunt pe o scenă” se însoțește de conștientizarea faptului că în corpul lor au loc o serie de modificări al căror efecte nu le pot controla (de exemplu, la băieți, vocea, iar la fete, acnea) ceea ce se asociază cu sentimente de frustrare care pot genera trăiri conflictuale și într-o variantă extremă, stări de depresie. Pe de altă parte, ritmul dezvoltării fizice nu este același la băieți și la fete, ceea ce creează probleme de relaționare. Dacă înainte de pubertate diferențele nu erau semnificative, nu același lucru se poate spune și la sfârșitul acestei perioade.

La adolescenți, maturizarea fizică precoce este asociată în plan psihic cu o stare de bine, de relaxare, cu încredere în sine, autocontrol al impulsurilor. Ca urmare, relațiile sociale sunt mai naturale, neconflictuale, ceea ce le aduce popularitate și recunoașterea grupului, situație care rezolvă paradoxul vârstei. Paradoxul este un rezultat al conflictului dintre trebuința de a fi unic, cu o identitate bine individualizată simultan cu trebuința, la fel de puternică, de a fi asemănător cu cei de aceeași vârstă.

Maturizarea fiziologică târzie înseamnă, din punct de vedere psihologic, dependență de familie, de grup, ceea ce se reflectă în special în comportamentul adolescenților prin dominanță, agresivitate, rebeliune în raport cu părinții, lipsa de preocupare față de sine și în același timp nesiguranță și lipsă de încredere în sine.

Atât maturizarea mai tărzie cât și cea precoce prezintă o serie de avantaje și de dezavantaje. În cazul adolescenților maturizarea fizică rapidă determină o relaționare socială mai bună, deoarece se asociază cu creșterea încrederii în sine. Pe de altă parte, ei se simt obligați să acționeze în conformitate cu așteptările grupului, adică să se comporte matur. În majoritatea cazurilor, maturizarea fizică rapidă nu este asociată cu o maturizare cognitivă și afectivă similară ca ritm. Maturizarea târzie poate reprezenta un avantaj deoarece adolescenții din această categorie acționează conform standardelor copilăriei și beneficiază de toate atributele acestui statut și ca urmare, expectanțele grupului față de ei nu sunt atât de mari și ei se pot adapta mai flexibil, fără ca această adaptare să genereze frustrări. În cazul adolescentelor, o maturizare fizică rapidă se asociază în plan psihologic cu sociabilitate scăzută, introversie, timiditate, iar pe de altă parte cu reacții de expansivitate comportamentală. În ceea ce privește maturizarea fizică întârziată nu se constată diferențe în plan psihologic între cele două sexe. Cei mai mulți adolescenți sunt interesați în special de prezența lor fizică și cel mai frecvent sunt dezamăgiți de imaginea proprie. La această vârstă, reprezentarea propriei dezvoltări corporale, indiferent de gradul de maturizare, este negativă și poate determina trăiri frustrante de o mai mare sau mai mică intensitate. Adolescentele sunt cele care acordă o mai mare importanță aspectului fizic, deoarece acesta este considerat important în stabilirea relațiilor interpersonale și se asociază cu un comportament adaptat și consum minim de stres.