Voința în psihologie

Voinţa constituie o putere ce guvernează natura umană, aducând toate celelalte însuşiri ale fiinţei în stăpânirea ei. Voinţa nu înseamnă dorinţa, preferinţele sau înclinaţia personală, ci puterea hotărâtoare care lucrează în copiii oamenilor ascultarea sau neascultarea de Dumnezeu.” Această voinţă i-a dat putere lui Tudor Arghezi să ia o decizie,să se gândească la ea,să o memorizeze, devenind astfel deviza vieţii lui ca mai apoi la vârsta de 47 de ani să apară primul său volum de versuri.Asemenea şi G.Beel care a rezolvat problema stabilităţii echilibrului la avioane la vârsta de 70 de ani.Toate acestea pentru că au avut voinţă.

“Voinţa este o formă de autoreglare a conduitei,desfăşurându-se pe baza celorlalte fenomene psihologice( senzaţii,percepţii,imaginaţia,gândirea,memoria,motivaţia şi atenţia),este o autoreglare conştientă, pentru ca în urma deliberărilor alegem în cunoştinţă de cauză varianta de acţiune.”

Este extraordinar şi imposibil de crezut ce ajung oamenii să facă atunci când au vointă.Un halterofil care ridică o greutate este un om cu voinţă puternica. Dar o femeie pirpirie care conduce o ţară(Margaret Tatcher,fost prim ministru al Marii Britanii,poreclită ‘Domna de fier’) ? Dar un om paşnic,total nonagresiv cum a fost Mahatma Ghandi care a eliberat India de sub dominaţia colonială britanică? Ce face un profesor care îşi pune la muncă sute şi sute de ore lotul olimpic de matematică?

În toate aceste situaţii vorbim despre voinţa şi antrenarea ei în activitate,totul fiind voluntar. Cercetarile lui E.Miller au evidentiat cateva tipuri de conduit ale vointei acestea fiind una dintre ele.

Voinţa este izvorul tuturor acţiunilor noastre.Când Dumnezeu a aşezat în noi gândul lui Hristos,voinţa noastră devine voinţa Lui şi caracterul nostru este transformat în asemănare cu al lui Hristos.

Una dintre cele mai importante aspecte ale voinţei este luarea deciziei. Indiviul alege să facă sau să nu facă un lucru şi decizia luată este strâns legată de voinţă. Voinţa trebuie îndrumată, nu înfrânată.

“Tăria caracterului constă în două elemente - puterea voinţei şi puterea stăpânirii de sine. Mulţi tineri confundă pornirile puternice ale pasiunii cu tăria de caracter, dar, în realitate, cel stăpânit de propriile pasiuni este un om slab. Măreţia veritabilă şi nobleţea unui om se măsoară prin forţa sentimentelor stăpânite, nu prin forţa sentimentelor care îl stăpânesc. Omul cel mai puternic este cel care îşi iartă vrăjmaşii, stăpânindu - şi pasiunea, oricât de sensibil ar fi la abuzurile suferite. Asemenea oameni sunt nişte adevăraţi eroi.” Înseamnă că voinţa este expresia personalitaţii,a caracterului şi educaţiei noastre.Măsura voinţei este măsura în care o activitate este finalizată.

Relatarea biblică din 2 Cronici 34:14-16;29-33 este relevantă pentru evidenţierea voinţei.

“În clipa când au scos argintul care fusese adus în Casa Domnului, preotul Hilchia a găsit cartea Legii Domnului, dată prin Moise. Atunci Hilchia a luat cuvântul şi a zis logofătului Şafan: "Am găsit cartea Legii în Casa Domnului." Şi Hilchia a dat lui Şafan cartea. Şafan a adus împăratului cartea. Împăratul a strâns pe toţi bătrânii din Iuda şi din Ierusalim. Apoi s-a suit la Casa Domnului, cu toţi oamenii lui Iuda şi cu locuitorii Ierusalimului, cu preoţii şi Leviţii, şi cu tot poporul, de la cel mai mare până la cel mai mic. A citit înaintea lor toate cuvintele cărţii legământului, care se găsise în Casa Domnului. Împăratul stătea pe scaunul lui împărătesc, şi a încheiat legământ înaintea Domnului, îndatorându-se să urmeze pe Domnul şi să păzească poruncile Lui, învăţăturile Lui, şi legile Lui din toată inima şi din tot sufletul lui şi să împlinească cuvintele legământului, scrise în cartea aceasta.

Şi a făcut să intre în legământ toţi cei ce se aflau la Ierusalim şi în cetăţi. După ce au spus ce aveau de spus, Iosia a îndepărtat toate urâciunile din toate ţările copiilor lui Israel, şi a făcut ca toţi cei ce se aflau în Israel să slujească Domnului, Dumnezeului lor. În tot timpul vieţii lui nu s-au abătut de la Domnul, Dumnezeul părinţilor lor.” Iosia a crezut şi a avut voinţa să împlinescă legea lui Dumnezeu.El a luat o decizie, a gandit-o,a memorat-o scriind-o în inima şi în mintea lui,astfel că în tot timpul vieţii lui nu s-a abătut de la Domnul Dumnezeul părinţilor lui.

“Dacă vă angajaţi în lucrare cu seriozitate şi perseverenţă, unind puterea voinţei cu puterea divină, puteţi deveni oameni importanţi şi influenţi. Exercitaţi capacităţile minţii şi nu neglijaţi, în nici un caz, puterile fizice.”

În componentele activităţii voluntare întâlnim: scopul,obstacolul şi efortul voluntar.Scopul reprezintă proiecţia mintală a finalităţii actiunii,este ţinta ce urmează să fie atinsă. Astfel elaborate scopul v-a fi preluat de către voinţă,care v-a întreprinde demersurile necesare atingerii lui.Obstacolul este de natură psihologică,rezultată din confruntarea dintre resursele noastre şi condiţiile atingerii scopului.

Efortul voluntar este aspectul psihologic cel mai specific voinţei.A avea voinţă înseamnă a fi capabil să investeşti un efort conştient dirijat prin mijloacele verbale.Efortul voluntar reprezintă o focalizare,o concentrare a energiei psihonervoase,o organizare,coordonare şi dirijare susţinută pe direcţia depăşirii obstacolelor. Biblia ne ofera un exemplu în acest caz ce se gaseşte în Gen 32:24-30. “Iacov însă a rămas singur. Atunci un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor.

Văzând că nu-l poate birui, omul acesta l-a lovit la încheietura coapsei, aşa că i s-a scrântit încheietura coapsei lui Iacov, pe când se lupta cu el.Omul acela a zis: "Lasă-mă să plec, căci se revarsă zorile." Dar Iacov a răspuns: "Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta." Omul acela i-a zis: "Cum îţi este numele?" "Iacov", a răspuns el. Apoi a zis: "Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel (Cel ce luptă cu Dumnezeu); căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oameni, şi ai fost biruitor.” Iacov l-a întrebat: "Spune-mi, Te rog, numele Tău." El a răspuns: "Pentru ce Îmi ceri numele?" Şi l-a binecuvântat acolo. Iacov a pus locului aceluia numele Peniel (Faţa lui Dumnezeu), "căci", a zis el, am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă, şi totuşi am scăpat cu viaţă."( Gen 32:24-30)