Platon si Aristotel! Ei nu sunt doar cele doua sisteme, ci si tipurile a doua naturi umane diferite ce se opun, mai mult sau mai putin vrajmas, sub toate hainele, din timpuri imemoriale. Tot lungul Evului Mediu, mai cu seama, si pana astazi, ele s-au luptat astfel, iar aceasta lupta este principalul continut al istoriei Bisericii crestine. Se vorbeste mereu dc Platon si de Aristo!tel, chiar daca sub alte nume. Naturile exaltate, mistice, platonice dezvaluie din abisurile sufletelor lor ideile crestine si simbolurile corespunzatoare. Naturile practice, ordonatoare, aristotelice construiesc din aceste idei si simboluri un sistem solid, o dogmatica si un cult. Biserica imbratiseaza in cele din urma ambele naturi, din care unii se ascund de cele mai multe ori in randul clerului, iar ceilalti in viata monahala, continuand sa se razboiasca insa neintrerupt. PROBLEMA TIPURILOR IN ISTORIA DE IDEI A ANTICHITATII SI A EVULUI MEDIU Psihologic a existat dintotdeauna, de cand exista si lumea a carei istorie o cunoastem, dar o psihologie obiectiva exista doar de putina vreme incoace. Pentru stiinta vremurilor vechi era valabila propozitia dupa care: continutul de psihologie subiectiva creste in absenta psihologiei obiective. De aceea operele anticilor sunt, ce-i drept, pline de psihologie, dar prea putin poate fi socotit obiectiv in ea. Ceea ce probabil a fost determinat, intr-o masura deloc neglijabila, de particularitatea raporturilor interumane din Antichitate si din Evul Mediu. Antichitatea cunostea o evaluare aproape exclusiv biologica, daca se poate spune asa, a omului de catre semenul sau, dupa cum reiese din obiceiurile si raporturile juridice ale acelor timpuri. In masura in care a exprimat in genere o judecata de valoare, Evul Mediu a cultivat o evaluare metafizica a aproapelui, cu punctul de pornire in ideea valorii eterne a sufletului uman. Aceasta eva!luare compensatoare in raport cu punctul de vedere antic este pentru estimarea personala -- unica baza posibila a unei psihologii obiective -- la fel de nefavorabila ca si evaluarea biolo!gica. Exista, desigur, nu putini specialisti care sunt de parere ca o psihologie se poate scrie si ex cathedra. Astazi insa, cei mai multi sunt convinsi ca o psihologie obiectiva trebuie sa se sprijine in primul rand pe observatie si pe experienta. Aceasta baza ar fi ideala, daca ar fi posibila. Dar idealul si scopul stiintei nu stau in descriptia pe cat mai exact cu putinta a faptelor -- stiinta nu poate concura cu inregistrarile cinematice si fonografice --, ci in descoperirea legii, care nu e altceva decat expresia abreviata a unor procese variate, dar concepute cumva unitar. Gratie interpretarii, scopul stiintei depaseste experimentul pur, dar ramane intotdeauna, in ciuda valabilitatii ei generale, probate, un produs al constelatiei psihologice subiective a cercetatorului. In constituirea teoriilor si a notiunilor stiintifice hazardul personal joaca un rol important. Exista si o ecuatie psihologica personala, nu doar una psihofizica. Noi vedem culori, dar nu si lungimi de unda. De aceasta bine cunoscuta constatare trebuie sa se tina seama in psihologie mai mult ca oriunde. Eficacitatea ecuatiei personale incepe o data cu observatia. Vedem ceea ce suntem capabili sa vedem cel mai bine prin noi insine. Astfel, vedem in primul rand paiul din ochiul fratelui nostru. Fara indoiala, paiul este acolo, dar barna e in ochiul nostru -- si ar trebui sa ne impiedice, in oarecare masura, vederea. Nu am incredere in principiul ,,observatiei pure", in asa-numita psihologie obiectiva, decat daca ea se limiteaza la ochelarii cronoscopului, ai tahistoscopului sau ai altor aparate ,,psihologice". In felul acesta ne ferim si de o recolta prea bogata de fapte psihologice experimentale. Ecuatia personala se pune si mai mult in valoare o data cu prezentarea sau comunicarea datelor observate, pentru a nu mai vorbi de interpretarea si abstractizarea materialului ex!perimental! Nicaieri nu este mai indispensabila decat in psiholo!gie exigenta fundamentala ca observatorul si cercetatorul sa corespunda obiectului, adica sa fie in stare sa vada nu doar intr-un singur fel, ci s in celalalt fel. Pretentia ca el sa vada doar obiectiv nici nu ar trebui ridicata, caci asa ceva e cu neputinta. Ar trebui sa fim multumiti daca nu vedem prea subiectiv. Faptul ca observatia si interpretarea subiectiva coincid cu datele obiec!tive ale obiectului psihologic este probabil pentru interpretare doar in masura in care aceasta nu pretinde sa fie generala, ci isi propune sa fie valabila numai pentru domeniul luat in considerare al obiectului. In aceasta masura, barna din propriul ochi ne indreptateste tocmai sa gasim paiul din ochiul fratelui nostru. In acest caz, barna din ochiul propriu nu demonstreaza, cum am spus, ca fratele nostru nu are nici un pai in ochi. Dar stanjenirea vederii ar putea lesne prilejui o teorie generala despre faptul ca toate paiele sunt barne. Recunoasterea si luarea in considerare a conditionarii subiective a cunostintelor in genere, si mai ales a cunostintelor psihologice, sunt o conditie fundamentala pentru dreapta apreciere stiintifica a unui psihic, diferit de acela al subiectului care observa. Aceasta conditie este indeplinita doar atunci cand observatorul este suficient de bine informat in legatura cu dimensiunea si natura propriei personalitati. Or, el poate sa fie indeajuns de bine informat doar daca se elibereaza intr-o masura importanta de influentele compensatoare ale judecatilor colective si ajunge astfel la o conceptie clara asupra propriei sale individualitati. DESPRE IDEILE LUI SCHILLER IN PROBLEMA TIPURILOR Friedrich Schiller este acela care a incercat pentru prima data sa faca o distinctie explicita si de anvergura intre atitudinile tipice si sa ofere o descriptie exhaustiva si detaliata a lor. Profunzimea ideilor, patrunderea psihologica a materiei si orizontul larg in ce priveste posibilitatea solutionarii psihologice a conflictului ma determina sa infatisez pe larg si sa evaluez ideile din studiul lui Schiller, care probabil nu a beneficiat pana acum de o tratare intr-un context ca acela de fata. Din unghiul nostru de vedere, meritul lui Schiller nu este, dupa cum se va vedea mai jos, catusi de putin neinsemnat; doar el este acela care ne ofera puncte de vedere elaborate, pe care psiho!logia abia acum incepe sa le onoreze.
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
