Cu siguranta ca cel mai studiat si mai controversat instrument din practica psihodiagnostica de-a lungul timpului este testul Rorschach, sau testul "petelor de cerneala", cum i se mai spune. Intr-un anumit sens, el a devenit in constiinta publica chiar simbolul Testului prin excelenta, intretinand mitul psihologului omniscient si clarvazator, care- asemenea vrajitoarelor cu globul de cristal- este capabil sa "radiografieze" personalitatea unui om numai examinand modul in care subiectul raspunde la cateva pete de cerneala parca aruncate aiurea pe o foaie.
Pentru a avea o idee despre cat de inedita pare unui necunoscator situatia Rorschach, sa ne inchipuim ca am incerca sa descifram formele capricioase ale norilor, petele de igrasie de pe pereti, sau ne-am plimba printr-o galerie reprezentand niste desene simetrice de arta abstracta, care la prima vedere nu seamana cu nimic (poate cu niste fluturi stangaci desenati) si am comunica ceea ce vedem in ele unei alte persoane. Si apoi sa ne imaginam ca, analizand ceea ce am spus, persoana respectiva va "ghici" ce fel de oameni suntem, cum gandim si ce gandim, cum ne comportam, cum simtim, care sunt visurile noastre ascunse, fantasmele, tendintele, caracterul, conflictele noastre interioare, cum ne relationam cu ceilalti si cat de eficient, cum luam deciziile si cat de bine, daca suntem deprimati sau optimisti etc., pe scurt, ne va face ceea ce unii autori au denumit "o radiografie a sufletului".
La prima vedere, pare neverosimil. Cum poti descifra personalitatea unui om doar analizand modul in care percepe niste pete de cerneala? Cum poti spune atat de multe despre caracterul, firea, stilurile lui de conduita? Cat mit si cat adevar se afla in prezumptiile-de multe ori inflative- care se fac la adresa testului Rorschach?
Dar sa vedem intai in ce consta testul propriu-zis. Este vorba de zece pete de cerneala simetrice, 5 policrome si 5 alb-negru, care reprezinta rezultatul ambiguu al plierii unei coli peste o pata de cerneala. Desi s-a batut destula moneda pe caracterul aleator al stimulului, adevarul este ca aceste pete au fost selectionate de Rorschach din multe altele dupa anumite criterii empirice, dupa cum mentioneaza autorul in "Psihodiagnostic", principala sa lucrare. De exemplu, ele sunt simetrice, provocand un efect al ritmului spatial care le face mai usor de asimilat cognitiv. De asemenea, unele sunt compacte (de ex., Plansa V), facilitand o sinteza a perceptiei, iar altele sunt mai dispersate, solicitand un efort sporit de organizare si integrare a campului perceptiv (de ex., Plansa X). Un alt criteriu este culoarea: 5 planse sunt alb-negru, iar restul policrome. In fine, o alta caracteristica, de data aceasta aparuta fara voia autorului, este efectul de clarobscur al petelor, dat de diferentele in tonurile de luminozitate ale culorilor. Acest efect se datoreaza unei erori providentiale in tiparirea primei editii a Psihodiagnosticului; petele initiale cu care acesta a lucrat erau mate, fara nuante. Noua caracteristica a planselor dobandita in urma acestei erori s-a dovedit ulterior esentiala, pentru ca modul in care subiectul reactioneaza perceptiv la nuante spune multe lucruri despre afectivitatea lui.
De fapt, toate caracteristicile descrise mai sus constituie conditiile fundamentale care asigura testului forta sa diagnostica si calitatea de stimul complex, capabil sa suscite in subiect o varietate de reactii cognitive si afective prin care isi dezvaluie lumea interioara si trasaturile de personalitate.
Sarcina subiectului este sa spuna ce ar putea fi la fiecare plansa. Astfel, in ciuda parerii comune ca testul Rorschach masoara in primul rand imaginatia, el face apel de fapt la perceptie: subiectul este invitat sa perceapa si sa caute in memorie, adica in stocul sau de engrame, reprezentarile cele mai similare cu stimulii prezentati. Intreg travaliul cognitiv- dar si afectiv si volitiv- al subiectului consta astfel intr-un proces de interpretare a situatiei-stimul. De fapt, denumirea germana originala a testului, care s-a pierdut in traducerile prea "tradatoare", este Formdeutung, adica "interpretarea formelor". Testul Rorschach constituie deci o sarcina perceptiva nestructurata, care pune in evidenta in primul rand comportamentul perceptiv al individului. Dincolo de testul propriu-zis, acest lucru capata niste semnificatii cu mult mai profunde. El ne arata ca modul in care percepem lucrurile ne reprezinta ca un act de a fi in lume, ca o amprenta originala inconfundabila; perceptia este o constructie a lumii, pe care o elaboram in acord cu datele noastre interioare fundamentale. Ajunge sa oferim perceptiei un cadru suficient de ambiguu de exprimare, pentru a ne releva interioritatea. Acesta este principiul testului Rorschach.
Ideea geniala a lui Rorschach a fost sa interpreteze nu atat ceea ce vede subiectul, ci modul in care o face. Asadar, testul vizeaza in primul rand dimensiunea structurala a perceptiei. Ce inseamna acest lucru? Sa ne intoarcem la situatia ipotetica a vizitatorului care contempla o galerie de zece desene abstracte si sa vedem acum ce il intereseaza pe insotitorul sau. Nu atat continutul acestor impresii, pe cat s-ar putea crede, ci mai curand zona stimulului care le-a suscitat si ce anume din stimul le-a provocat: forma, culoarea, tonurile de luminozitate
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
