Succesul și Insuccesul Școlar

Extras din referat Cum descarc?

Una din temele importante ale psihologiei sociale, cu impact deosebit in mediul scolar, o constituie studiul gindirii sociale sau al atribuirii cauzale. Teoriile din acest domeniu descriu felul in care omul construieste explicatia cu privire la experientele sale. Indivizii cauta sa inteleaga lumea si sa-i desluseasca determinismele, caci numai astfel asa pot duce la bun sfirsit actiunile. In cazul in care nu reusesc sa obtina explicatii multumitoare cu privire la evenimentele mediului ce-i inconjoara, ei traiesc o stare de discomfort psihic.
Oamenii isi fauresc explicatii atit pentru fenomenele lumii fizice (de exemplu, pentru un trasnet sau pentru eruptia unui vulcan), cit si pentru comportamentele umane (pentru manifestari de furie, marinimie sau pentru esec) In general, astfel de explicatii au o natura cauzala, in sensul ca ele atribuie efectului observat o cauza.
Fritz Heider, initiatorul teoriei atribuirii a fost cel care atras atentie cercetatorilor asupra importantei inferentelor pe care le face simtul comun cu privire la evenimentele din mediu. El aseza nevoia de intelegere, de ordine, de coerenta logica intre motivele umane fundamentale. In conceptia lui, cauzele pe care le atribuim comportamentelor celorlalti sunt de doua feluri:
- factori interni (de pilda, motivatia persoanei);
- factori externi (situatia, presiunea sociala).
De asemenea, el a aratat ca individul nu face numai hetero-atribuiri, cautind sa explice conduitele celorlalti, dar si auto-atribuiri, in incercarea de a se intelege pe sine.
Jones si Davis au rafinat modelul lui Heider, insistind asupra atribuirilor interne. Teoria propusa de ei, a inferentelor corespondente, descrie maniera in care individual infereaza o dispozitie (o trasatura) a actorului (persoana care desfasoara comportamentul si asupra careia se face atribuirea) pe baza comportamentului observat. Elementul central al unui astfel de demers este reperarea intentiei actorului, iar pentru a stabili existenta intentiei, observatorul trebuie sa stie daa actorul este sau nu constient cu privire la efectele actiunii sale, si daca este capabil de a produce aceste efecte. In cazul in care unul din cele doua elemente ale intentiei lipseste, atribuirea interna este comparomisa. Indivizii sunt intertesati sa feca atribuiri interne (deci sa puna in corespondenta comportamente si dipozitii), intrucit cauzele din interiorul persoanei sunt stabile si fac conduita predictibila.
In cadrul teoriei atribuirii,un cimp de cercetari deosebit de interesant s-a dovedit a fi cel al atribuirii succesilui si esecului. Bernard Weiner, psihologul social care a stuniat acest gen de activitate cognitiva, a stabilit ca, in general, cauzele pe care le invoca indivizii in incercarea de a explica reusita sau esecul proprii sau ale altora pot fi ordonate dupa doua dimensini:
- intern (personal)- extern (situational;
- stabil - instabil.
Astfel, Weiner obtine patru tipuri de cause psibile:
- interna si stabila (capacitatea);
- interna si instabila (efortul);
- externa si stabila (dificultatea sarcinei);
- externa si instabila (sansa).
Un elev poate sa explice nota proasta pe care tocmai a primit-o punind-o pe seama uneia din aceste cause. Trebuie sa observam ca performantele sale scolare viitoare, precum si comfortul sau psihic depind de atribuirea pe care o face. Este evident ca el se va simti impacat cu sine si stima de sine ii va fi menajata daca va invoca o cauza externa si stabila. Pe de alta parte, un elev inclinat sa faca mereu atribuiri interne pentru nereusitele sale din clasa va avea o stima de sine slaba si, in egala masura, asteptari slabe cu privire la posibilitatile sale de a obtine note foarte bune.
Atribuirile stabile ale reusitei sau esecului pot marca o dimensiune foarte importanta a personalitatii, sentimental propriei eficiente (self-efficacy). Acesta, definit ca aprecierea unei personae asupra propriilor capacitati de a organiza si duce la implinire actiuni necesare pentru atingerea unei performante, trebuie deosebit de stima de sine, care se constituie ca o apreciere globala a valorii propriei personalitati. Self-efficacy este un factor cardinal al succesului scolar. Elevii care obtin scoruri mari la scalele ce masoara aceasta caracteristica au rezultate scolare mai bune. Totusi, trebuie spus ca exista, de exemplu, copii care au un sentiment al propriei eficiente foarte dezvoltat in ceea ce priveste domeniul literaturii, si au mult mai putina incredere in fortele lor cind e vorba de a infrunta o problema de matematica.
Sentimentul propriei eficiente poate fi amplificat prin atribuiri interne ale succeselor si prin auto-presiune, dar foarte importante ramin obtinerea succeselor reale si feed-back-ul profesorilor.
Cunoasterea conditiilor determinative ale succesului in activitatea de invatare sau nereusitei scolare orienteaza activitatea profesorului, care poate adopta masuri pentru sporirea capacitatii intelectuale si morale a elevului sau pentru lichidarea si mai ales prevenirea piedicilor scolare.
Astazi este pe deplin dovedit ca nivelul de dezvoltare a diferitelor functii poate fi ameliorat intr-o oarecare masura prin activitati organizate corect, mai ales la copiii cu o intarziere temporala in ritmul dezvoltarii mintale, la cei lipsiti de influentele educative adecvate in cadrul familiei sau la cei cu o eficienta mintala scazuta ca efect al unor traume sau carente afective. (M. Rosca)
In matricea complexa a reusitei scolare ponderea factorilor intelectuala este destul de insemnata, circa 50 % din varianta rezultatelor scolare fiind pusa pe seama inteligentei. Restul de 50 % este pusa pe seama factorilor non-intelectuali de personalitate, precum si conditiilor de organizare a activitatii scolare, metodelor de predare.
Deficientele in perceptiile vizuale, auditive sau tulburarile limbajului oral pot determina pregatirea incomplecta a copilului pentru invatarea citirii. Insuficienta dezvoltare a orientarii si a structurii spatiale a functiei simbolice a limbajului, a intelegerii masajelor verbale pot fi cauze ale imaturitatii pentru citire. 
In dezvoltarea inteligentei si a capacitatii de autoreglare a copilului exista o anumita succesiune stadiala obligatorie iar actualizarea potentialitatilor psihice presupune organizarea cerintelor instructive in acord cu aceste posibilitati.

Fisiere in arhiva (1):

 Succesul si Insuccesul Scolar.doc