Stresul

Stresul este "raspunsul organismelor vii la solicitarea de orice natura" (Selye, 1974, p. 123).

Stresul poate fi definit atat din perspectiva cauzei, cat si din cea a efectului. In fizica, stresul este acea forta capabila sa produca deformari temporare sau permanente, sau distorsiuni suferite de un corp, efectul de modificare structurala fiind denumit "strain", ca o forma de deviatie de la standard (Quick & Quick, 1984; Levi, 1990). In biologie, stresul este definit ca orice poate produce schimbari intr-un organism, cauzeaza dereglari sau reglari ale proceselor legate de acel organism. In medicina (fiziologie) in reactia de stres sunt implicate sisteme nervoase si hormonale care intervin in reactia de urgenta (Cannon,1935).

In psihologie, termenul stres este folosit pentru a evoca multiplele dificultati si solicitari carora individul se straduieste sa le faca fata (de e.g. evenimente critice/stresante de viata) si resursele de care dispune pentru a administra aceste probleme (strategii de ajustare sau mecanisme de coping). Intre aceste diferite stresuri (fizice, biologice, fiziologice, psihologice) care au chinuit dar si "intarit" omul de-a lungul evolutiei sale biologice si sociale, un loc proeminent il ocupa stresul psihic (Iamandescu, 1993).

Cuvantul "stres", a carui semnificatie originara era de suferinta, dificultate, are in limba engleza mai multe sensuri: incordare, presiune, tensiune, efort, solicitare, constrangere, forta.

Lui Selye i se datoreaza introducerea cuvantului "stres" in limbaj medical de unde a fost preluat repede in limbajul obisnuit de catre aproape toate tarile lumii (Iamandescu, 1993).

Hans Selye a utilizat acest termen in 1950 pentru a numi "un ansamblu de reactii ale organismului fata de o actiune externa exercitata asupra sa de catre un evantai larg de agenti cauzali-fizici (traumatisme, arsuri), chimici, biologici (infectii), psihici etc. - constand in aparitia unor variate modificari morfofunctionale, in special endocrine" (Iamandescu, 1993, p.1).

In cazul in care agentul stresor are o actiune de lunga durata, modificarile multifunctionale capata numele de "sindromul general de adaptare" care cuprinde "totalitatea mecanismelor nespecifice (considerate astfel tocmai pentru ca ele apar la oricare dintre agentii declansanti), capabile sa asigure mobilizarea resurselor adaptative ale organismului in fata agresiunii care ii ameninta integritatea morfologica sau a constantelor sale umorale (desemnata de catre Cannon inca din anii '30 sub termenul, impus deja, de "homeostazie")" (Iamandescu, 1993, p. 1).

Agentul stresant este considerat stresor numai intr-un sens probabilistic, el generand disfunctii, tulburari sau dezordini, dar nefiind singur un predictor al acestora (Lazarus, 1986).

Selye (1977) sustinea ca agentii specifici implica atat specificitatea cauzei, cat si a formei de schimbare pe care o presupune.Daca unele parti sunt afectate nespecific, solicitarile totale de adaptare se insumeaza. Stresorii cei mai eficienti sunt cei nespecifici, care afecteaza multe parti ale organismului, fiind lipsiti de capacitatea de a actiona selectiv asupra vreuneia (Brate, A.T., 2002, p. 13).

Din cauza diferitelor definitii date stresului, s-au facut multe confuzii in literatura de specialitate si dupa Brate (2002) stresul este:

o confundat cu anxietatea (anxietatea este una din emotiile de stres);

o suprapus cu termenul de activare;

o conceptualizat ca o subcategorie a emotiei (teoria tranzactionala: Lazarus, 1991 cit. in Baban, 1998, p. 5);

o redus la termenul de "coping";

o asimilat cu termenul de "boala psihica" (nevroza, sindrom posttraumatic de stres, distres etc).

Stresul biologic descris initial sub numele de "sindrom general de adaptare" parcurge trei etape, caracterizate dupa Selye, prin urmatoarele modificari (Iamandescu, 1993, p. 2):