Stanford Prison Experiment - Experimentul lui Zimbardo

- Experimentul lui Zimbardo -

Experimentul de la Universitatea Stanford din 1971 arata ca oameni absolut normali se dezumanizeaza in anumite circumstante si ca oricine este expus la riscul de a deveni un asupritor sau chiar un criminal.

Phillip Zimbardo, profesor la Stanford, a propus studentilor sa joace timp de doua saptamani rolul de gardian sau detinut. Au fost selectati, in urma unui anunt publicat intr-un ziar prin care se cautau studenti pentru un experiment care urmarea studierea efectelor psihologice ale vietii in inchisoare, 24 de tineri, echilibrati, inteligenti, fara probleme medicale, care nu au consumat niciodata droguri si care nu au avut vreodata probleme cu legea. Voluntarii au fost impartiti, prin tragere la sorti, in „gardieni” si „prizonieri”, roluri pentru care au fost platiti cu 15 dolari pe zi. „Am vrut sa testam efectele psihologice a ceea ce inseamna sa fii „prizonier” sau „gardian”. In acest scop, am simulat conditii de inchisoare in subsolul Universitatii Stanford si apoi am notat efectele institutionalizarii asupra comportamentului tuturor celor inchisi intre patru pereti”, a explicat Zimbardo. Autorul experimentului subli¬niaza ca inainte de inceperea experimentului, care trebuia sa dureze doua saptamani, toti voluntarii erau la fel din punct de vedere comportamental si moral.

Cand „puscaria” a fost pre¬gatita, au fost adusi si ,,prizonierii” care fusesera tinuti initial in beciurile Politiei din Palo Alto. Voluntarilor nu li se explicase ca vor fi arestati de catre politia locala care i-a adus in acest fel de acasa si acesta a fost un soc real pentru ei. Pe toata durata arestului au fost perchezitionati din cand in cand dupa ce au fost complet dezbracati si li s-a dat cu spray-uri impotriva puricilor si paduchilor ca sa fie umiliti. Au primit un numar si au fost imbracati cu halate in loc de uniforme pentru puscariasi. Li s-a interzis sa poarte lenjerie de corp, au fost tunsi la zero, au fost pusi in lanturi si au fost treziti cu brutalitate in fiecare noapte la ora 2,30 in sunete de fluier.

Aveau voie sa se plimbe doar pe holurile „inchisorii”, legati la ochi, si tot acolo au mancat si au facut gimnastica. Celulele au avut gratii si WC-ul a fost improvizat intr-o incapere extrem de ingusta si intunecoasa la capatul holului. Nu existau ferestre si nici ceasuri care sa le permita sa masoare scurgerea timpului. In celule au fost puse microfoane cu ajutorul carora au fost inregistrate in secret toate conversatiile „prizonierilor”. Prin difuzoare se faceau din cand in cand anunţuri. In scurt timp, ,,gardieni” au inceput sa fie severi, duri, devenind agresivi si facand abuz de putere. In acelasi timp, ,,detinuti” au inceput sa manifeste tulburari emotionale, motiv pentru care experimentul a fost intrerupt dupa 6 zile.

Pentru acest experiment Philip Zimbardo a incercat sa creeze o atmosfera cat mai apropiata de cea reala. Astfel, tuturor voluntarilor li s-au dat uniforme. ‚,Prizonierii” au primit numere de identificare in loc de nume, pentru a-i face sa se simta anonimi, iar ,,gardienii”, titluri de grade, de la ofiter corectional si pana la superintendent. Uniformele gardienilor erau kaki, purtau la gat fluier, erau dotati cu bastoane de lemn si ochelari de soare, pentru a-si acoperi ochii si a impiedica citirea emotiilor. Detinutilor li s-au dat sa poarte halate ale caror marimi le erau inadecvate si sandale de cauciuc. Prizonierii erau inchisi, iar paznicii isi desfasurau activitatea in schimburi de cate 8 ore. In rolurile de gardieni si prizonieri, studentii au fost distribuiti aleator (au dat cu banul). Totul a fost inregistrat audio si video. Fiecare voluntar si-a luat rolul in serios. Prizonierii au fost dezbracati si perchezitionati. Pentru a nu infecta inchisoarea, au fost dezinfectati cu spray. Gardienilor li s-a spus ca nu pot lovi sub nici o forma prizonierii, dar ca le pot crea acestora sentimentul de subordonare, frustrare, frica, sentimentul ca viata lor e controlata de gardieni. Nu le-au fost impuse limite, au facut ceea ce au crezut ca este necesar pentru a mentine legea si ordinea in inchisoare. Gardienii au inventat propriul sistem de reguli. Spre surprinderea organizatorilor experimentului, „gardienii” au intrat destul de repede în rol, au inventat pedepse şi au folosit metode psihologice pentru a-i intimida pe „prizonieri”. Dar, in numai cateva zile de acomodare, gardienii au manifestat comportamente sadice: au umilit prizonierii, i-au fortat sa curete WC-uri cu mainile goale, sa indure forme de umilire sexuala si sa doarma goi pe podeaua din beton. Cele mai multe acte de violenta si abuz impotriva acestora s-au inregistrat pe timpul noptii, deoarece paznici nu stiau ca sunt supravegheati. Toate acestea au avut drept consecinta caderile emotionale ale voluntarilor prizonieri, gandire distorsionata, plans necontrolat, au devenit depresivi si au prezentat semne ale stresului cronic. Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Exasperati de torturile la care erau supusi, atat fizice, cat si mentale, pana si sexuale, detinutii au intreprins o revolta. Paznicii si-au propus sa foloseasca tactici psihologice, si nu fizice. Au folosit o asa numita ,,celula privilegiata”, unde au fost pusi cei mai putin implicati in rebeliune, primind anumite privilegii: au primit uniformele inapoi, aveau voie sa faca baie, sa se spele pe dinti, aveau parte de o masa speciala in timp ce ceilalti aveau voie doar sa-i priveasca. Dar acestia au refuzat sa manance, astfel aratandu-si solidaritatea fata de ceilalti. Nici macar dupa ce doi dintre „prizonieri” au renunţat la experiment pentru ca nu au mai rezistat presiunilor fizice si psihice, „gardienii” nu au renuntat sa caute metode cu care sa domine. In cele din urma, experimentul a fost oprit dupa numai sase zile datorita haosului creat, desi se dorea sa dureze doua saptamani.