Deficienta mintala se refera la fenomenul lezarii organice si/sau al afectarii functionale a SNC, cu consecinte negative asupra procesului maturizarii, al dezvoltarii sub diferite aspecte la individul in cauza.
Handicapul mintal reprezinta dezavantajul pe care deficienta il creeaza in planul relatiilor adaptative si de integrare a individului in mediul social caruia ii apartine.
Al. Rosca (1936) defineste deficienta mintala ca ,,o stare de potentialitate restransa sau o oprire a dezvoltarii cerebrale, in urma careia persoana atinsa este incapabila, la maturitate, sa se adapteze la mediul sau, la cerintele comunitatii, in asa fel incat sa-si poata mentine existenta fara supraveghere si sprijin extern ".
E. A. Doll (1941) arata ca deficienta mintala reprezinta o stare de subnormalitate mintala ca urmare a unei opriri a dezvoltarii, de origine constitutionala, avand un caracter esentialmente incurabil, concretizandu-se intr-o stare de incapacitate sociala ce se constata la maturitate.
Ponderea pe care o ocupa deficienta mintala in cadrul populatiei infantile este apreciata de unii autori (Arcan si Ciumageanu, 1980 si I. Drutu, 1995) ca fiind 4%, iar de altii (I. Strachinaru, 1994) de 5%.
Deficientii mintal reprezinta 50% din totalul deficientilor, de 15 ori mai numerosi decat surdomutii si de 35 de ori mai numerosi decat nevazatorii.
Referitor la frecventa in populatia infantila a copiilor cu deficienta mintala, in literatura de specialitate se remarca faptul ca aceasta este inegal raspandita de-a lungul anilor de scolarizare, existand o dinamica ascendenta dinspre clasele mici spre cele mari. La nivelul prescolaritatii, proportia este redusa, evidente fiind doar cazurile de deficienta severa/ profunda. In debutul scolaritatii, apar vizibile si cazurile de deficienta mintala medie. In clasele primare este decelata deficienta mintala usoara, iar intelectul liminar se reliefeaza in momentul trecerii in ciclul gimnazial.
M. Rosca (1967) apreciaza ca din totalul deficientilor mintal, 5% au deficienta profunda, 20 % - deficienta severa, 75% o reprezinta debilii mintal. Raportandu-ne la sex, proportia mai mare se inregistreaza in randul populatiei masculine.
2. Specificitatea deficientei mintale
Termenul de specificitate a fost introdus de R. Zazzo (1960), in lucrarile referitoare la caracteristicile deficientilor mintal, in special, la heterocronia dezvoltarii acestora.
In literatura de specialitate exista puncte de vedere care oscileaza intre considerarea deficientei mintale ca o forma de manifestare a normalitatii sau ca un alt mod de organizare mintala.
R. Zazzo, in ,,Debilitatile mintale" 1979 (trad.), evidentiaza ca: "Nu exista un caracter specific general al debilitatii mintale. Trasaturile specifice variaza de la un grad de debilitate la altul, pe intreg continutul starilor de inapoiere. Si pentru un acelasi Q.I., trasaturile specifice se modifica de la o varsta la alta si pot chiar sa dispara".
Gh. Radu se refera la specificitatea deficientei mintale, cand face analiza dificultatilor aparte pe care le intampina elevii cu deficienta mintala la discipline scolare, a frecventei si modului de manifestare a unor tulburari instrumentale, de comportament si de comunicare verbala sau prin alte mijloace.
C. Pufan (1969) se refera la imobilitatea structurilor verbale insusite contextual, concretizata intr-o incoerenta a exprimarii verbale, in intelegerea sau interpretarea eronata a expresiilor figurate, in neintelegerea substratului contextual etc.
E. Verza a demonstrat fragilitatea si labilitatea conduitelor verbale ale deficientilor mintal, caracterul imatur si dizarmonia structurilor de personalitate.
M. Rosca (1965) subliniaza ca ,,singura manifestare cu caracter patognomic a copiilor intarziati mintal - care nu apare la copiii normali - o constituie relatarea verbala cu caracter pronuntat stereotip si in totala neconcordanta cu modificarile aparute in stimuli, ceea ce da unei atari relatii caracterul absurd specific".
Manifestari aparte pot fi considerate si caracterul limitat al zonei proximei dezvoltari (Vigotski); heterocronia (Zazzo); vascozitatea genetica (Inhelder); inertia oligofrenica (Luria).
Aceste trasaturi nu au un caracter strict specific, nu se intalnesc doar la deficientii mintal, putand fi observate si la persoanele normale, in grade si forme diferite de manifestare.
1. Arcan, P., Ciumageanu, D., - Copilul deficient mintal, Ed. Facla, Timisoara, 1980
2. Paunescu, C., Musu, I., - Psihopedagogie speciala integrata. Handicapul mintal. Handicapul intelectual, Ed. Pro Humanitate, Bucuresti, 1997
3. Paunescu, C., - Deficienta mintala si organizarea personalitatii,EDP, Bucuresti, 1977
4. Popovici D., V., - Dezvoltarea comunicarii la copiii cu deficiente mintale, Ed. Pro Humanitate, Bucuresti, 1994
5. Radu, Gh., - Psihopedagogia dezvoltarii scolarilor cu handicap, EDP, Bucuresti, 1999
6. Radu, Gh. - Introducere in psihopedagogia scolarilor cu handicap, Ed. Pro Humanitate, 1999
7. Radu, Gh. - Psihopedagogia scolarilor cu handicap mintal, Ed. Pro Humanitate, 2000
8. Verza, E., Paun, E., - Educatia integrata a copiilor cu handicap mintal, UNICEF, 1998
9. Verza, E., Verza E., F., - Psihologia varstelor, Ed. Pro Humanitate, Bucuresti, 2002
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
