Sisteme Mnezice

I. Memoria senzorială (MS)

Noţiunea de MS denotă persistenţa reprezentării senzoriale a stimulului timp de câteva sutimi de secundă după ce acesta a încetat să acţioneze asupra receptorilor.

Acest tip de memorie este specific fiecărei modalităţi senzoriale. Astfel, avem: memorie senzorială vizuală sau iconică, memorie senzorială auditivă sau ecoică, memorie tactilă etc.

MS a stimulului este automată – nu reclamă efort din partea subiectului şi este preatenţională – procesele implicate în MS preced iniţierea celor implicate în atenţie.

a) Memoria iconică

(În 1960, Anne Treisman a desfăşurat un experiment privitor la volumul memoriei senzoriale vizuale. A prezentat unor subiecţi la tahistoscop şiruri de litere fără sens câteva miimi de secunde: AXH; LWR; BFM. A cerut ulterior subiecţilor să reactualizeze şirurile. Au fost capabili să recunoască 3,4 itemi.

În varianta a doua a experimentului, realizată de Sperling, şirurile de litere erau urmate de un sunet înalt, respectiv un sunet mediu şi un sunet jos. Subiecţii au reţinut 3 itemi din fiecare rând).

Volumul memoriei iconice este în principiu nelimitat, iar durata de retenţie este de până la 100 ms. Ea se realizează preatenţional, automat şi are în principiu o capacitate nelimitată.

Rolul memoriei iconice este de menţinere a reprezentării senzoriale până la extragerea contururilor şi activarea detectorilor de trăsături.

b) Memoria ecoică

Rezultatele cercetărilor asupra memoriei ecoice sunt mai puţin clare, tranşante. De exemplu, durata ei s-a stabilit a fi cuprinsă într-o plajă de valori situată între 200 ms şi 2 secunde. Ca şi în cazul memoriei iconice, se presupune că acest interval este reclamat de detectorii de trăsături pentru a extrage trăsăturile fizice ale stimulilor acustici. (PLOMP, 1964: dacă durata dintre 2 sunete este mai mică de 200 ms, subiecţii percep un singur sunet, dacă distanţa dintre ele este mai mare de 200 ms, ei le percep pe ambele).

Persistenţa mai îndelungată a stimulilor auditivi decât cei vizuali este explicată prin anatomia analizatorului auditiv care permite o recepţionare mai lentă a stimulului corespunzător (Allport).

Stimulii auditivi suferă o deteriorare lentă în reţinerea lor atunci când intervalul de timp dintre prezentarea stimulilor auditivi şi respectiv a fasciculelor luminoase este de până la 2 secunde, un interval mai mare ducând la scăderea bruscă a performanţelor (Treisman → experiment).

Volumul memoriei ecoice este nelimitat.

În ceea ce priveşte MS se pot extrage câteva concluzii:

- MS constă în prelungirea stimulului după încetarea acţiunii sale asupra receptorului, pentru a permite activarea detectorilor de trăsături;

- MS este specifică pentru fiecare tip de senzaţii;

- MS, indiferent de tipul ei, operează cu informaţie precategorială, fiind preatenţională şi neînsoţită de senzaţia de efort (de exemplu, nu reţinem semnificaţia unui cuvânt scris pentru a-l putea categoriza, ci doar contururile lui, nuanţele şi alte caracteristici de natură fizică (mişcare, înclinaţie, dimensiuni).

- memoriile senzoriale au o locaţie anatomo-fiziologică precisă (s-a constatat că stimularea anumitor puncte cerebrale cu anumiţi biocurenţi duce la apariţia în câmpul conştiinţei a unor senzaţii specifice - Penfield