Simbolul discursului științific

In stiinta actuala de o complexitate structurala si functionala in crestere, rolul cel mai important in transmiterea cunostiintelor revine simbolului, in calitatea sa de semn general, cu referinta categoriala si nu individuala.

Prin simbol se intelege semnul al carui caracter reprezentativ rezida in faptul ca exista o regula care îi determina interpretantul. Toate cuvintele, propozitiile, cartile si celelalte semne conventionale sunt simboluri.

Utilizand simbolul se realizeaza inserarea factului in cadre logico-matematice, capabile sa sesizeze mecanismele si legile care explica producerea fenomenelor, realizand legatura intre teorie si praxis. Simbolul participa la operatii logico- semantice ca generalizarea si abstractizarea, conditionate de doua exigente epistemologice si fundamentale : decentrarea subiectului si reconstruirea conceptuala a obietului.

Discursul stiintific ca limbaj euristic si argumentativ se concretizeza prin prioritatea a doua functii comunitative : referentiala si metalingvistica. Pe masura ce discursul devine mai abstract semnele nu mai au referent concret de prim ordin (substanta, calitate, etc.) ci un referent abstract epistemic, functia referentiala estompandu-se in favoarea functiei metalingvistice redata de simboluri lingvistice dublate de simboluri logico-materiale.

Simbolul este semnul cu statutul cel mai controversat : pentru Hjelmslev fiind o entitate monoplana, un non-semn, pentru Saussure acesta fiind semnul motivat opus celui lingvistic.

In metasemiotica stiintifica simbolul este un grafism conventional care denumeste in mod univoc o clasa de marimi sau un tip de relatii, operatii. Simbolul poate intra intr-o relatie "naturala" cu obiectul simbolizat sau poate avea un caracter pur conventional. Trebuie precizat ca acelasi simbol poate functiona analogic sau arbitrar in functie de domeniul de utilizare.

Semnele simbolice se organizeaza gradual pe o scara de simbolizare crescanda: simbolul chimic, simbolul geometric, simbolul algebric, simbolul logic, simbolul lingvistic.

Simbolul chimic nu este decat partial nemotivat; provenite din termenii latini motivati la origine, simbolurile chimice si-au pierdut motivarea datorita numeroaselor transformari diacronice.

Simbolul geometric are ca referent relatii (de echivalenta, de congruenta, egalitate, etc.) intre clase (unghiuri, triunghiuri, etc.).

Simbolul algebric- figura este in general motivata (simbolul unghiului, al arcului de cerc, etc) in timp ce utilizarea literei ( majuscule/minuscule) este arbitrara .

In stiinta actuala de o complexitate structurala si functionala in crestere, rolul cel mai important in transmiterea cunostiintelor revine simbolului, in calitatea sa de semn general, cu referinta categoriala si nu individuala.

Prin simbol se intelege semnul al carui caracter reprezentativ rezida in faptul ca exista o regula care îi determina interpretantul. Toate cuvintele, propozitiile, cartile si celelalte semne conventionale sunt simboluri.

Utilizand simbolul se realizeaza inserarea factului in cadre logico-matematice, capabile sa sesizeze mecanismele si legile care explica producerea fenomenelor, realizand legatura intre teorie si praxis. Simbolul participa la operatii logico- semantice ca generalizarea si abstractizarea, conditionate de doua exigente epistemologice si fundamentale : decentrarea subiectului si reconstruirea conceptuala a obietului.

Discursul stiintific ca limbaj euristic si argumentativ se concretizeza prin prioritatea a doua functii comunitative : referentiala si metalingvistica. Pe masura ce discursul devine mai abstract semnele nu mai au referent concret de prim ordin (substanta, calitate, etc.) ci un referent abstract epistemic, functia referentiala estompandu-se in favoarea functiei metalingvistice redata de simboluri lingvistice dublate de simboluri logico-materiale.

Simbolul este semnul cu statutul cel mai controversat : pentru Hjelmslev fiind o entitate monoplana, un non-semn, pentru Saussure acesta fiind semnul motivat opus celui lingvistic.

In metasemiotica stiintifica simbolul este un grafism conventional care denumeste in mod univoc o clasa de marimi sau un tip de relatii, operatii. Simbolul poate intra intr-o relatie "naturala" cu obiectul simbolizat sau poate avea un caracter pur conventional. Trebuie precizat ca acelasi simbol poate functiona analogic sau arbitrar in functie de domeniul de utilizare.

Semnele simbolice se organizeaza gradual pe o scara de simbolizare crescanda: simbolul chimic, simbolul geometric, simbolul algebric, simbolul logic, simbolul lingvistic.

Simbolul chimic nu este decat partial nemotivat; provenite din termenii latini motivati la origine, simbolurile chimice si-au pierdut motivarea datorita numeroaselor transformari diacronice.

Simbolul geometric are ca referent relatii (de echivalenta, de congruenta, egalitate, etc.) intre clase (unghiuri, triunghiuri, etc.).

Simbolul algebric- figura este in general motivata (simbolul unghiului, al arcului de cerc, etc) in timp ce utilizarea literei ( majuscule/minuscule) este arbitrara .