Schizofrenia

Schizofrenia este o psihoza endogena majora, cronica, procesuala, caracterizata prin disocierea personalitatii. Elementele esentiale ale schizofreniei sunt reprezentate de semne si simptome caracteristice, atât pozitive, cât si negative, prezente o durata semnificativa de timp. Sunt afectate în totalitate functiile psihice, sunt slabite relatiile interpersonale, sentimentul coexistentei, ajungându-se la o pierdere a realitatii psihologice, ca urmare a pierderii unitatii persoanei, a constiintei de sine.

Delirul este caracterizat printr-o perturbate a constiintei si o modificare in cunoastere. Este deteriorata capacitatea de a focaliza sau deplasa atentia si apare dezorientarea in timp si spatiu si e usor de distras de catre stimuli irelevanti. Apar perturbari perceptive care pot include interpretari eronate, iluzii sau halucinatii. Aceste perturbari sunt de cele mai multe ori vizuale dar pot fi si auditive, tactile, gustative si olfactive, iar individul prezinta si raspunsuri emotionale si comportamentale in concordanta cu continutul acestora. Poate fi acompaniat de un comportament psihomotor perturbat, neliniste sau hiperactivitate, lentoare si letargie, aceasta trecand de la o extrema la alta. In timpul in care este hiperactiv, poate prezenta halucinatii, idei delirante si agitatie, iar in timpul starilor de hipoactivitate e putin probabil sa le prezinte. Mai pot sa apara perturbari de natura emotionala , anxietate, frica, depresii, iritabilitate, furie, euforie si apatie cu treceri rapide si imprevizibile de la o stare emotionala la alta.

Epidemiologie

Schizofrenia apare cu o frecventa de 1% din populatie, distributia fiind aproximativ egala pe cele doua sexe. Debutul bolii are loc în principal între ultima parte a adolescentei si pâna la 30 de ani. Rareori debutul este prezent înaintea adolescentei sau în perioada de involutie, în aceste cazuri punându-se probleme de diagnostic.La barbati debutul este mai precoce, boala aparând între 18 si 25 de ani, fata de femei, la care aceasta apare între 25 si 30 de ani, uneori si peste aceasta vârsta. Femeile prezinta în special o simptomatologie mai afectiva, idei delirante si halucinatii, pe când la barbati apar mai ales simptome negative: afect plat, avolitie, retragere sociala. Îmbolnavirile cu debut dupa vârsta de 30 de ani îmbraca mai frecvent forma paranoida.

Rudele biologice de gradul I ale indivizilor cu schizofrenie prezinta risc de îmbolnavire de circa 10 ori mai mare decât cel al populatiei generale. De asemenea, se constata o incidenta crescuta la gemenii monozigoti (50%), comparativ cu gemenii dizigoti (14%).

O serie de studii au demonstrat existenta unor diferente între sexe referitor la transmisia genetica a schizofreniei, procentul de schizofrenie la membrii de familie ai femeilor cu schizofrenie fiind mai mare decât cel al membrilor de familie ai barbatilor prezentând aceasta boala. Rudele barbatilor prezinta o incidenta mai mare a tulburarilor de personalitate schizoida si schizotipala.

Se constata existenta unor factori de risc pentru schizofrenie:

- bagajul genetic;

- tulburarea de personalitate schizoida sau schizotipala;

- statutul socio-economic scazut;

- evenimente psihotraumatizante.

Etiologie

Studiile efectuate considera ca schizofrenia este o boala ce apare la interactiunea dintre vulnerabilitatea genetica si cea de mediu. Daca asupra unei persoane predispuse genetic la schizofrenie actioneaza factori de mediu defavorizanti, reprezentati de stresuri interne (diverse afectiuni somatice) sau externe (traume psihice), se declanseaza boala.

Etiologia genetica considera aparitia bolii ca fiind datorata unei dispozitii specifice poligenice, bazându-se pe constatarea ca frecventa este mai mare la rudele schizofrenilor.

Natura biologica a schizofreniei a fost sustinuta de numerosi cercetatori:

- Kraetschmer (1920) descrie tipul de personalitate leptosom displastic, caracterizat ca fiind calm, ciudat, inafectiv, considerat din punct de vedere psihologic schizotim sau schizoid.

- Manfred Bleuler descrie la 34% dintre bolnavii studiati o personalitate premorbida schizoida.

- Alti cercetatori au facut legatura dintre aparitia bolii si anumite modificari endocrine (pubertate, postpartum, climax).

- Carlsson si Lindquist (1963) sustin ipoteza originii monoaminice (dopaminergice) a schizofreniei.

- Tamingo (1999) si Charney (1999)[8] introduc ipoteza disfunctionalitatii interactiunilor dintre diferitele tipuri de neurotransmitatori.

- Din punct de vedere psihanalitic, schizofrenia reprezinta o distructie a Ego-ului, invadat de un tip anarhic, dezorganizat, infantil, fixat pregenital.

- Ipoteza psihogenetica considera schizofrenia ca nefiind o boala genetica, constitutionala, observatiile corporale, metabolice fiind un efect al unui model familial schizofrenogen si al internarilor azilare prelungite. Familia schizofrenului nu este de tip nuclear, relatiile între soti fiind rigide, fara suport reciproc, o familie dezordonata, rolurile fiind neprecizate. Atmosfera este irationala, paranoida, aparând uneori o izolare socio-culturala a acestor familii. Comunicarea în familie este vaga, fragmentata, contine doua mesaje contradictorii si duce la confuzia copilului care recepteaza mesajul. Se constata o slaba preocupare a parintilor din punct de vedere sexual, copilul ajungând sa aiba carente de identificare sexuala.

Psihopatologie

În schizofrenie se produce o scadere, o insuficienta a activitatii psihice. Gândirea psihiatrica actuala considera ca tulburarea primara în schizofrenie este depersonalizarea, ca o slabire globala a personalitatii, subiectul simtind-o ca pe o slabire progresiva a libertatii interioare, ca pe o imposibilitate de a dispune de propriile functii, care devin treptat automate. Schizofrenul îsi considera psihicul ca fiind independent, ceva care îl comanda. Depersonalizarea se manifesta în plan intelectual ca o schimbare a raporturilor subiectului cu lumea înconjuratoare. În schizofrenie se produce o schimbare a legaturii simbolice dintre subiect si obiect, semnificatia lumii se schimba. Primul stadiu al schizofreniei este de dispozitie deliranta, bolnavul traind în plan afectiv o stare difuza, vaga, nelinisti deosebite si neîntelese, aparând astfel o tensiune interioara (o tensiune deliranta). Mediul înconjurator este perceput ca rece, dusmanos, bolnavul aparând ca nevrotic, reactiv. Aceasta faza reprezinta trecerea de la lumea noastra simbolica la o alta lume, proprie, acum aparând primele forme de simptomatologie neta de boala,