Psihoterapia analitică - etape și instrumente

I. ETAPELE PSIHOTERAPIEI ANALITICE

Carl Gustav Jung, fondatorul psihoterapiei analitice, si-a dedicat viata, scrierile, cercetarile tratarii sufletului omenesc.

Sub rezerva arbrirarietatii domnia sa defineste in „Practica psihoteraiei”(1957), patru etape ale psihoterapiei analitice:

1.Marturisirea

2.Elucidarea

3.Educarea

4.Transformarea

1.Marturisirea

Din punct de vedere terapeutic (cathartic) marturisirea este privita ca fiind aducerea in constiinta, amintirea unei sau unor situatii cu insemnatate pentru pacient, marcante pentru dezvoltarea personalitatii sale si declansarea afectelor retinute.

Ea poate fi vazuta si ca un proces al unitatii minte – corp, constiinta – inima, proces in care amintiri refulate sunt readuse in constiinta concomitent sau nu cu readucerea emotiilor, sentimentelor, afectelor retinute in inima. Pacientul traieste o rememorare completa a unor situatii sau evenimente macante pentru dezvoltarea sa.

Jung a denumit aceasta prima etapa „marturisirea” asociind „pacatul” inventat de spiritul omenesc cu tainuirea psihica sau refulatul, in limbaj analitic.

In lucrarea mai sus mentionata (par.125) Jung dezvolta modul in care un secret, intelegem aici o situatie, o experienta, un eveniment marcant devine cu atat mai disctrugator cu cat este retinut si nu este impartasit cu cei din jur, transformandu-se astfel intr-o otrava. Acesta „are efectul unei culpe ce-l desparte pe nefericitul posesor de comunitatea cu alti oameni”. El ajunge astfel, dintr-un anumit punct de vedere, sa traiasca izolat de restul comunitatii.

Vatamarea aparatului psihic este cu atat mai intensa cu cat individul nu este constient de faptul ca refuleaza si nici de ceea ce refuleaza. Astfel, secretul devine ascuns chiar si de noi insine si se scindeaza de constiinta ca un complex de sine statator, ducand in sfera sufletului o existenta autonoma. Complexul formeaza astfel un mic psihic inchis in sine care dezvolta o activitate fantasmatica speciala.

„Orice secret personal este vazut ca pacat si vina, fie ca este sau nu vazut din perspectiva moralei general crezute.” (129)

Insa orice secret are si o investire emotionala. Retinerea afectelor este o alta forma de a ascunde, de a ne ascunde de lume si chiar de noi.

„Afectul retinut actioneaza la fel de izolator si perturbator ca si secretul inconstient si la fel de culpabil”. Desigur sunt luate in discutie doar acele retineri strict personale si fara legatura cu o viziune religioasa.

Emotiile retinute pot fi unul si acelasi lucru cu secretul refulat.

Poate exista si situatia in care avem de-a face doar cu niste afecte tinute inconstient care isi au originea intr-o situatie absolut constienta.

Marturisirea catartica vine in intampinarea tainuirii personale insuportabila.

Jung vede terapia ca fiind un procedeu dialectic in care un psihic intalneste un alt psihic, procedeu in care pacientul este supus regresiei prin diferite mijloace: asocieri libere, hipnoza, interpretarea simbolica a materialului inconstient revelat in vise sau prin desene.

Domnia sa atrage atentia asupra faptului ca in inconstient se afla nu numai afecte si situatii de viata refulate si carora nu le-a fost permis accesul in constiita, ci si continuturi adanc inradacinate in istoria omenirii, referindu-se aici la continuturi are inconstientului colectiv care patrund in psihicul individului ca arhetipuri.

In concluzie Jung vede aceasta etapa a marturisirii ca un prim pas imperios necesar in procesul vindecarii sufletului.

Aspectul cel mai important al acestei etape este aducerea impreuna a aminitrilor si emotiilor aferente. Prezenta afectelor este imperios necesara pentru a atinge dimensiunea cathartica a marturisirii.

2.Elucidarea se refera, pe scurt la ceea ce pacientul transfera asupra terapeutului odata cu catharsisul marturisirii.

Datorita incarcaturii emotionale din timpul martursirii pacientul ajunge intr-un soi de dependenta copilareasca fata de terapeut, de care nu se poate apara nici cu judecata sa rationala.

Elucidarea aduce in lumina fixatiile din relatiile cu parintii la care a ramas pacientul, desigur in inconstientul sau. Astfel, prin interpretarea continuturilor transferate sau proiectate pe terapeut sunt aduse in lumina constiintei toate acele fantasme ale pacientului, de cele mai multe ori in relatie cu parintii sai.

Jung aduce in discutie mai multe cazuri ce pot fi intalnite in practica terapeutica pana la acest moment:

- Exista indivizi pentru care catharsisul este inaccesibil. Acestia fie pot reda amanuntit situatii si evnimente de viata cu sau fara insemnatate, insa neinsotite de afectele retinute, fie evenimente marcante raman inchise unui Eu supra – auto –protejat. Individul nu reuseste pur si simplu sa primeasca in inima sa emotia, indiferent care ar fi ea. Cercetarea freudiana, asa cum marturiseste Jung, explica aceasta categorie prin identificarea inconstienta cu parintii.

- O alta categorie este a acelora care raman prada fixatiei dupa ce a avut loc catharsisul.

Pentru aceasta categorie de pacienti s-a constatat ca este important a fi elucidat, interpretat, lamurit fiecare continut transferat asupra terapeutului, aceasta realizandu-se in principal dar nu exclusiv prin metoda interpretarii.

Efectul elucidarii este acela ca pacientul constientizeaza natura ascunsa a comportamentelor sale nepotrivite, care sunt de fapt ale copilului interior aflat inca intr-o relatie osmotica cu mama sau tata, dar si faptul ca „a –avea-pretentii-fata-de-altii este o comoditate infantila, care trebuie in mod necesar inlocuita cu o responsabilitate mai mare”(148)

Elucidarea aduce in constiinta pacientului cauzele disfunctionalitatilor lui.