Psihologie cognitivă - conceptele

Se poate afirma ca gandirea se compune din urmatoarele unitati de baza: imaginea (ca reprezentare mintala a unui obiect specific, unitatea cea mai primitiva a gandirii); simbolul (o unitate mai abstracta a gandirii, care reda obiectul, evenimentul, calitatea, cel mai simplu simbol fiind cuvantul); conceptul (o eticheta pusa unei clase de obiecte, evenimente care au in comun cateva atribute); prototipul (exemplu ce ilustreaza mai bine un concept); operatia (actiune interiorizata, reversibila, coordonata in structuri totale, care serveste la formarea conceptelor sau la rezolvarea problemelor); regula sau legea (cea mai complexa unitate a gandirii, ce presupune stabilirea relatiei intre doua sau mai multe concepte).

Conceptele au un rol foarte important in cunoasterea umana, in rolul lor de „forme generalizate de reflectare a insusirilor obiectelor si fenomenelor, ca unitati cognitive esentiale ale gandirii”(Zlate, 2006, p.241).

Jerome Kagan considera ca semnificatia teoretica a conceptelor in gandire este analoaga semnificatiei valentei in chimie, genelor in biologie sau energiei in fizica. Astfel, conceptele, in calitatea lor de constructe mintale, reprezinta componente esentiale ale unei continue maturizari a omului, avand rolul de a largi structurile cognitive ale acestuia. Ele se folosesc pentru a identifica noile exemple si nonexemple ale conceptului, pentru a intelege principiile implicate de concept, pentru a rezolva problemele care cer intelegerea conceptului etc.

Cele sapte caracteristici ale conceptului, stabilite de Vinacke, sunt dupa cum urmeaza:

1 – conceptele nu sunt date senzoriale, ci sisteme produse de raspunsurile noastre la diferite situatii trecute caracteristice;

2 – utilizarea lor nu inseamna altceva decat aplicarea experientei trecute la situatia actuala;

3 – conceptele reunesc date senzoriale independente;

4 – la om, cuvintele sau alte simboluri constituie mijloacele de legatura ale elementelor independente apartinand experientei noastre;

5 – conceptele au doua moduri de utilizare: utilizarea extensiva, comuna pentru toti oamenii, absolut necesara cand conceptele sunt utilizate public, si utilizarea intentionala, care variaza de la individ la individ, depinzand intr-o larga masura de ecperienta personala; in realitate, fiecare concept este partial extensiv si partial intentional, in proportii variabile, utilizarea conceptelor fiind facuta in functie de circumstante si punandu-se accent cand pe un aspect, cand pe altul;

6 – un concept nu este in mod obligatoriu „rational” (ideea ca boala este rezultatul unui act de vrajitorie este un concept, la fel ca notiunea de infectie microbiana, numai ca primul nu este demonstrat stiintific);

7 – un concept poate exista fara a fi formulat intr-o maniera stiintifica.

Stefan Odobeja arata ca in definirea conceptului pot fi utilizate mai multe criterii, cum ar fi complexitatea, frecventa, constanta sau vulgaritatea, nonlocalizarea, focalizarea etc.

Conceptul constituie nu numai o entitate cognitiva, un construct mintal, ci si o entitate semantica, depinzand astfel de limbaj si comunicare. Suportul conceptului este cuvantul sau expresia verbala, fapt care permite ca unul si acelasi continut al conceptului sa fie inteles si impartasit de toti indivizii care vorbesc aceeasi limba.