Psihologie animală (Mihai Beniuc)

Mihai Beniuc a fost un psiholog, poet și prozator român, născut la 20 noiembrie 1907, în Sebiș, județul Arad. A fost profesor la Universitatea din Cluj.

Licențiat în psihologie, filozofie și sociologie al Universității din Cluj,în 1931. După o specializare la Hamburg cu J. von Uexkull în psihologia animalelor, a parcurs ierarhia universitară de la asistent la profesor universitar. După terminarea celui de-al doilea război mondial, este conferențiar la facultatea de psihologie din Cluj. În 1965 devine profesor de zoopsihologie la Universitatea din București. Activitatea de poet s-a bazat pe ideologia socialist-marxistă, primele sale scrieri fiind primite de public cu indulgența caracteristică operei naive. Una dintre cele mai importante opere ale sale este ”Steag în zare”, dar a scris și romane.

Steag în zare

Care-au putut veniră după steag,

Era destul de roșu ca să-l vadă,

Iar unii s-au oprit pe câte-un prag

Rămași nevolniciei proprii pradă.

Eu mă mai duc, dar când nu voi putea

Să merg nainte-n viață tot năvalnic,

Aprinsul steag în zări l-oi arunca,

Așa cum marea roșu soare falnic

În dimineți senine, rumenind

Întinderile verzi și de argint.

Una din operele autorului este și”Psihologie Animală”, care se ocupă de generalitățile psihicului și comportamentului animal.

Este o carte bine organizată, structurată în 14 capitole, pornește cu noțiunile generale și procesele psihice primare, explicate în detaliu și separat, și se încheie cu unele asocieri între comportamentul celor mai primitive organisme și comportamentul omului și animalelor.

Cartea este scrisă într-o manieră ordonată, și totuși este o lectură lejeră, datorită limbajului obișnuit folosit , bineînțeles, folosindu-se termenii standard , dar și aceia fiind explicați pentru nivelul unui simplu pasionat de domeniu. De asemenea, există și foarte multe expresii din limbajul popular folosite pentru a descrie cât mai clar anumite idei.

Se observă un sprijin oferit școlii sovietice de psihologie , lăudându-se cu prea mare emoție cercetări și cercetători care în munca lor trebuie recunoscut, au avut și erori. Se critică însă metodele și scopul behavioriștilor, oferindu-se credit acestora doar pentru descoperirile clare, acei pași înainte în domeniu , ceea ce se explică prin ideologia marxistă pe care autorul și-a însușit-o.

În capitolul 12 este folosit un termen care mie, personal, mi-a fost deosebit de folositor în înțelegerea și acceptarea legii învățate la Psihologia Comunicării , anume că animalele nu comunică. Acel termen este ”semnalizare” și a fost folosit în gruparea ”animalele semnalizează emoții”.

Eu fiind un apărător al ideii că animalele comunică, cel puțin în cadrul speciei, am ales acest termen ca variantă de compromis care îmi permite să accept ideea că animalele nu comunică, dar că totuși au o modalitate prin care transmit mesaje esențiale , deși neclare. Acea modalitate este semnalizarea.

Cu această ocazie , îmi cer scuze doamnei profesoare Livia Durac pentru încăpățânarea cu care am insistat în contradicțiile cu dumneaei.

Mihai Beniuc- Psihologie animală

Sumarul capitolelor

1. Cuvânt introductiv

Principalele descoperiri ale psihologiei animale, care nu mai pot fi contestate, sunt:

a) Prin comportament ereditar și capacitatea de a învăța individual, speciile se deosebesc între ele cel puțin la fel de mult ca prin trăsăturile lor morfologice și fiziologice.

b) Orizontul biopsihic, pe orice aspect al lui, variază de la o specie la alta, datorită zestrei filogenetice, de la un individ la altul, în urma experienței proprii.

c) Dacă nu putem demonstra o continuitate curbilinie ascendentă în evoluția comportamentului, există direcții total diferite unele de altele.

d) Progresul evolutiv e constituit dintr-o tot mai mare capacitate de informare și răspuns, în situații din ce în ce mai complexe, și într-o masivă îmbogățire a zestrei biologice . Sursa evoluției este SNC.

2. Istoricul psihologiei animale

Interesul oamenilor pentru animale, mai ales pentru ”sufletul” acestora , provine încă din antichitate, când marii filosofi au studiat unele animale. În istoria recentă, Pavlovismul merge strict pe linia analizării și definirii proceselor nervoase superioare, încearcă să explice formarea reflexelor condiționate. Behaviorismul s-a dezvoltat pe baza principiului încercării și erorii. Ambele se vor dezvolta mult și nu vor rămâne în formele lor clasice. Noile direcții de cercetare sunt neurofiziologia, biologia moleculară și psihologia comportamentală.

3. Comportamentul

Prin câteva exemple se arată cum comportamentul are trăsături atât genetice cât și personale.

După aceste trăsături, poate fi clasificat în:

1. Comportament deschis , spațio temporal, având subdiviziunile : ereditar,învățat,inteligent.

2. Comportament imaginativ sau ideațional, sustras desfășurării spațio-temporale concrete și petrecut în plan mintal, prin imagini, idei, simboluri, fără a exclude prin definiție elementele comportamentului deschis, adesea presupunând aspecte latente ale lui , din punct de vedere motor.

4. Bazele organice ale comportamentului

O discuție largă pe tema instinctelor , și modul lor de transmitere dintr-o generație în alta, prin ADN.

5. Motivația

Motivația are o sursă internă , latentă , dar e nevoie de elemente externe pentru a o trezi. Scopul ei este acela de a asigura supraviețuirea individului și perpetuarea speciei.