Psihologia adultului. teorii, concepte, regularități

1. Teorii psihologice prin 2 exemple din experienţa de viaţă şi 2 concepte din psihologia socială.

1.1 Teoria politeţii

Un vechi proverb englezesc spune: Politeţea nu costă nimic şi cumpără orice!

De obicei, când vrem să placem, sau ne place de cineva şi suntem de acord cu ei afişăm faţa pozitivă: într-o discuţie cu şeful, chiar dacă nu-mi convin în momentul acela ideile lui, în prezenţa inspectorilor care intră în sălile de clasă. Devin binevoitoare, zâmbitoare, de obicei în relaţiile interpersonale pe verticală, ascendente, dar şi pe orizontală cu cei care ne face plăcere să purtăm un dialog, cu unii colegi. Când sesizez că se vrea să se profite de mine îmi schimb imediat faţa pozitivă în una negativă, însă, politicos, spun ce mă deranjează.

Există o persoană în şcoală, care afişează mereu doar o faţă negativă, indiferent de ce se spune în jur, fie glumă, fie o idee contradictorie. Astfel de persoane eu le evit.

Feţele pozitive dau dovadă de politeţe, de încredere, mă ajută să relaţionez mai uşor, însă nu o

afişez în faţa unor persoane din afara grupului de prieteni, cunoştinţe.

1.2 Teoria reactanţei

„Atunci când oamenii consideră că libertatea lor de alegere a unei acţiuni este ameninţată, ei au un sentiment neplăcut numit reactanţă. Aceasta îi motivează să realizeze comportamentul vizat, astfel dovedindu-şi că voinţa proprie nu a fost compromisă”.

În cadrul unui proiect educaţional de educaţie ecologică elevii mei au avut de realizat afişe pe care au scris mesaje de genul: „Nu aruncaţi hârtiile pe jos!”, „Păstraţi un mediu curat!”, „Închideţi robinetele după utilizare!” Am observat, însă, un lucru trist: chiar ei aruncau pe stradă mizerie (i-am surprins pe unii). Erau foarte buni la teorie, însă practic...atitudinea lor lăsa de dorit. Atunci am schimbat tactica: am ieşit cu toţii la o activitate de ecologizare în jurul şcolii, după care am pus afişe cu: „Vă rugăm să păstraţi împreună cu noi curăţenia!”

La câteva zile locul unde făcusem curăţenie era curat şi copiii aruncau gunoiul la coşurile

amenajate.

Concepte din psihologia socială

Obedienţa este supunerea necondiţionată faţă de autorităţi, doctrine politice, şef, etc.

Societatea este construită pe ierarhii. , în care unii oameni au autoritate asupra altora. Relaţii de putere sunt stabilite la toate nivelurile, acasă, la serviciu, etc. Părinţii exercită putere asupra copiilor, profesorii asupra elevilor, directorii asupra angajaţilor. Unii exercită puterea, alţii se supun.

• La începutul anului şcolar, în unitatea din care fac şi eu parte, s-a ales într-o şedinţă a consiliului profesoral consilierul educativ; numai că n-a fost o alegere democratică. Directorul a spus: „Sunteţi de acord să rămână în continuare domnul X?” Deşi nu făcuse nimic în anul anterior (nicio activitate educativă la nivelul şcolii) a fost votat în unanimitate pentru că aşa propusese directorul.

• Cazuri clare de obedienţă se întâlnesc şi în mass-media, unde patronii având o anumită culoare politică promovează ştiri favorabile pentru partidul său, iar angajaţii se supun.

Imitaţia „este reproducerea sau efectuarea unui act, ca efect al perceperii unui act asemănător la o altă persoană” .

Copilul din a doua jumătate a primului an de viaţă imită deja mişcările expresive ale celor din jur. Mai târziu învăţătorul şi apoi profesorii devin medele imitând comportanente.

Eu obişnuiesc la clasă ca o noţiune nouă să fie subliată, iar înainte de o definiţie scriu “Reţinem!” cu roşu pe tablă. Elevii mei au luat prin imitare aceste modele şi le aplică si la orele de religie şi limbă engleză, întrebând profesoarele: “Nu scriem Reţinem?”

Băiatul nostru de 16 ani poartă (prin contraimitare) părul mai lung, deşi noi, ceilalţi din casă (mamă, tată, frate) ne tundem scurt, dar el vrea să fie precum colegii săi din grupul de prieteni, aceştia devenind model pentru el.