Conceptul de "insucces scolar"
Insuccesul scolar reprezinta ramanerea in urma la invatatura sau neindeplinirea cerintelor obligatorii din cadrul procesului instructiv-educativ, fiind efectul discrepantei dintre exigente, posibilitati si rezultate. Calitatea performantelor scolarului sunt masurate, evaluate, constituind un criteriu de apreciere a eficientei procesului de invatamant si implicit un obiectiv de referinta in analizarea insuccesului.
Insuccesul scolar poate avea caracter:
1.Generalizat - un elev cu insucces generalizat prezinta lacune grave in cunostinte, absenteaza nemotivat, manifesta aversiune fata de invatatura si dispret fata de autoritatea scolara in general, iar in clasa perturba orele prin tachinarea colegilor si realizarea unor glume de prost gust (bufonerie), are dificultati de adaptare la viata scolara.
2. Particular - un elev cu insucces particular intampina greutati o anumita perioada de timp sau numai la anumite discipline ca expresie a lipsei de interes si de inclinatii (aptitudini) pentru respectivele materii sau ca urmare a unui mod neinteresant in care sunt predate aceste materii).
Insuccesul scolar poate fi:
1. De tip cognitiv - se refera la nerealizare de catre elevii in cauza a obiectivelor pedagogice. Acest tip de esec atesta niveluri scazute de competenta la elevii respectivi provocand rezultate slabe la examene si concursuri scolare, respectiv corigente, repetentie.
2. De tip necognitiv - se refera la incapacitaea elevului de a se adapta mediului scolar- insucces scolar cu caracter episodic - dat de anumite circumstante. Cauzele acestei dezadaptari scolare constau fie in probleme individuale de natura afectiva (de exemplu, teama sau repulsia fata de scoala, aparute in urma unor pedepse severe sau a unor conflicte repetate cu parintii, profesorii), fie in determinari psiho-nervoase de natura congenitala.
Unul dintre cele mai importante aspecte ale insuccesului scolar il reprezinta impactul psihologic pe care acesta il are asupra copilului, deoarece insuccesul scolar influenteaza imaginea lui de sine, in sensul degradarii ei si a subaprecierii propriilor capacitati. Ulterior, aceasta va insemna si supraaprecierea altor probleme intalnite, situatii in care copilul, considerand ca nu are competentele necesare pentru depasirea obstacolelor, nu se va mobiliza, ajungand sa lucreze sub nivelul posibilitatilor reale. Se formeaza asadar un cerc vicios, marcat de sentimente de inferioritate, culpabilitate, excluziune, iar uneori chiar comportamente deviante (violenta, abandon scolar), toate acestea reprezentand efectele cumulative ale esecului scolar. In aceasta situatie intervine, de fapt, acea capacitate de care dispunem pentru a ne apara imaginea de sine, de a face fata evaluarilor negative. O modalitate de mentinere a unei imagini de sine pozitive o reprezinta sistemul auto-atribuirilor.
o atribuiri externe: invocarea unor cauze exterioare, ca de exemplu dificultatea sarcinii respective;
o atribuiri interne: este vorba despre considerearea drept cauze a unor trasaturi specifice propriei persoane, dar mai putin importante si in general trecatoare, precum oboseala, neatentia, insuficienta efortului, ceea ce asigura protejarea trasaturilor de personalitate situate la un al nivel de valorizare.
Dumitriu, Gh,- Psihologia dezvoltarii si educatiei, Editura Alma Mater, Bacau, 2003
Dumitriu Gh., Dumitriu Constanta, - Psihopedagogie - Curriculum suport pentru examenele de definitivare si gradul II in invatamant, EDP, Bucuresti, 2003
Nicola , I. - Tratat de pedagogie scolara, Editura Aramis, Bucuresti, 2003
Salavastru, Dorina, Psihologia educatiei, Polirom, Iasi, 2004
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
