Personalități dificile - depresivul

Extras din referat Cum descarc?

Cu personalitatile dificile ne intalnim zilnic: de cele mai multe ori ne sunt 
membrii familiei, prietenii apropiati sau colegii.
Reprezinta un procent ridicat din populatia generala si nu sunt considerate ca avand o dominanta patologica marcanta. De altfel, in literatura de specialitate, personalitatile dificile (care se apropie ca sens de personalitatile accentuate) nu sunt considerate ca fiind tulburari sau entitati patologice.
Un individ cu o astfel de personalitate, desi nu este catalogat ca avand probleme psihice, necesita un mod mai specific de relationare iar reactiile sale sunt vazute ca speciale. Cei din jurul sau sunt nevoiti uneori sa depuna eforturi pentru a se intelege cu el sau pentru a-i intra in gratii.
De multe ori, chiar posesorul unei astfel de personalitati recunoaste ca are unele dificultati de relationare si, chiar mai mult, simte ca este mai deosebit decat cei din jurul sau. Important de stiut este faptul ca fiecare dintre noi suntem posesorii unor astfel de trasaturi de personalitati dificile. Dar devenim o personalitate dificila doar atunci cand marea majoritate a reactiilor si conduitelor noastre se subsumeaza unui astfel de mod specific, care poate fi usor regasit si descoperit de catre ceilalti si doar atunci cand o buna parte din relatiile noastre familiale, profesionale, sociale sunt afectate de acest "pattern" de relationare.
Sunt multe tipuri de personalitati dificile si multe criterii dupa care pot fi clasificate. 
Am ales sa descriu personalitatea depresiva deoarece, spre deosebire de ceilalti indivizi cu personalitati dificile, cei care au o asemenea personalitate ii influenteaza, predominant inconstient, pe cei din jurul lor; prin limbaj, gesturi sau chiar simpla prezenta. Sunt de parere ca acest tip de personalitate se contureaza din ce in ce mai mult in societatea actuala datorita traumelor si suprasolicitarile la care suntem supusi inca de mici, lipsa de activitati recreative, lipsa de organizare a timpului, stress, zgomot, poluare, alimentatie dezechilibrata, lipsa de modele etc.


Fisiere in arhiva (1):

  • Personalitati Dificile - Depresivul.doc

Imagini din acest referat Cum descarc?

Promoție: 1+1 gratis

După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).


Descarcă aceast referat cu doar 4 € (1+1 gratis)

Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi adresa de email și plătești. După descărcarea primului referat vei primi prin email un cod promo pentru a descărca orice alt referat.

1. Numele, Prenumele si adresa de email:

ex. Andrei, Oana
ex. Popescu, Ionescu

Pe adresa de email specificată vei primi link-ul de descărcare și codul promo. Asigură-te că adresa este corectă și că poate primi e-mail-uri.

2. Alege modalitatea de plată preferată:


* La pretul afișat se adaugă 19% TVA.


Hopa sus!