Personalitatea construcției sociale

Factori ai dezvoltarii umane în conceptia rogersiana

Teoriile asupra personalitatii sugereaza modalitatile prin care o mare varietate de date privind persoana pot fi puse alaturi si sistematizate pentru a dobândi astfel coerenta si inteligibilitate.

Personalitatea unui individ este relativ stabila si predictibila. Aceasta nu înseamna ca personalitatea este rigida si neschimbatoare, ea poate, asa cum vom vedea, sa-si releve diferite aspecte în functie de situatie, deci cuvântul personalitate îl folosim atunci când ne referim la caracteristici de durata. Tindem de asemenea sa credem ca personalitatea este unica. Constatam similaritati între oameni si cu toate acestea sesizam ca indivizii poseda caracteristici speciale sau combinatii de caracteristici care-i disting unii de ceilalti. Ca atare în virtutea experientelor cotidiene avem tendinta sa percepem personalitatea ca un cluster stabil si unic de caracteristici care poate însa suferi modificari ca raspuns la diferite solicitari externe..

Orientarea socio-culturala si antropologica se bazeaza pe ideea ca personalitatea poate fi înteleasa numai luând în considerare si contextul social în care traieste individul, si numai comparând indivizii apartinând unor populatii si culturi diferite (Mead, Linton).

Procesul de socializare e un proces social prin care individul uman, om, membru activ al societatii, parcurge transformari succesive. Este un proces social continuu de interactiune care da unei fiinte potential sociale posibilitatea sa-si dezvolte o identitate, un ansamblu de idei o gama de deprinderi. Esenta acestui proces este ca societatea încearca sa tranforme individul (viitor actor al societatii) dupa chipul sau, astfel încât sa raspunda normelor, valorilor societatii. Potrivit teoriei rolulilor fiecare dintre noi avem un status social si jucam diferite roluri în functie de cerintele, asteptarile societatii în general.

Carl Rogers este adeptul credintei care sta la baza teoriilor sale precum ca „omul traieste esentialmente intr-o lume subiectiva si personala. Activitatile sale, chiar si cele mai înalte obiective – eforturile sale stiintifice, cantitative matematice – reprezinta expresia scopurilor subiective si lucrurilor subiective”. Alaturi de acesta conceptie, Carl Rogers considera ca „nu exista decât perceptii individuale a ceea ce se manifesta la fiecare dintre noi”, iar ideea principala a conceptiei terapeutice este data de „capacitatea individului(…) latenta de a se manifesta, de a se întelege pe el însusi si de a-si rezolva problemele suficient pentru satisfacerea si eficacitatea necesara functionarii adecvate”.

Exercitarea unei capacitati optime de întelegere este însotita de încadrarea intr-un context de relatii umane pozitive, favorabile conversatiei si ridicarii „Eului”, pe când contextul nefavorabil al rezultantei unei capacitati neadaptative reclama relatii lipsite de amenintare sau de sfidare, provocare cu ideea ca subiectul se amelioreaza el însusi. Conceptia rogersiana considera capacitatea, sub formele sale de integrare ca fiind „nimic specializat, nimic special, capacitatea nu este o aptitudine sau trasatura specifica, ci un mod de functionare caracteristic si eminamente uman”. La baza întregii capacitati de integrare se afla baza de cunoastere reflexiva, si anume capacitatea nu numai de a sti, ci de a sti ca stii.

Cunoasterea reflexiva face posibila autoevaluarea si autocorectia, operatiuni fundamentale ale capacitatii în chestiune. În ceea ce priveste modul de întelegere trebuie remarcat faptul ca aceasta capacitate de întelegere nu numai completa si corecta trebuie sa aiba un grad de întelegere, imperfect, fara îndoiala, dar suficient fiecarui pas al procesului de adaptare umana. Aceasta capacitate de intelegere este o intelegere activa, vitala uneori, orientata mai mult spre actiune si arareori spre conceptualizare. In dezvoltarea spre maturitate orice individ are nevoie de solutii ad-hoc spre continuarea favorabila a procesului de solutionare de probleme, acest aspect vizand capacitatea individului de a rezolva problemele.

Capacitatea individului este manifestarea psihologica ceea ce se numeste mai abstract, tendinta la actualizare a organismului.Tendinta de actualizare a organismului este fundamentala, fiind „supervizorul” la exersarea tuturor functiilor, atat fizice cat si experentiale dar constituie si sprijin în dezvoltarea potentialitatilor individului pentru a asigura conversatia si favorizarea dezvoltarii satisfactiei sufletesti tinînd cont si de contextul habitational si posibilitatile mediului.

Tendinta de actualizare se refera si la acea percepere de ridicare de moral, iar în teoria lui Carl Rogers se puncteaza ierarhia de dezvoltare a potentialelor si anume, în ordine genetica - dezvoltare a individului si în ordine psihologica - dezvoltarea speciei.