Percepția socială și integrarea persoanelor cu deficiență de vedere

În lumea întreagă se întâlnesc persoane cu deficienţe iar percepţia societăţii faţă de aceştia nu este întotdeauna statornică, ea depinzând de la societate la societate, de la om la om, de la perioadă de timp la alta. Pentru societate persoanele cu handicap inclusiv şi cel vizual este înţeles ca un eşec, o dezamăgire, o respingere pentru cei din jur, acestora fiindu-le greu datorită problemei cu care se confruntă să se integreze într-un grup social,,Prin această abordare se susţine ideea că, desegregarea şi mediul social sunt mai mari bariere în integritatea socială decât dizabilitatea însăşi.”( Căpilnean.F, Călugăru.A. Prisca.A. Integrarea în muncă a persoanelor cu dizabilităţi, 2005: p8-9) Prin intermediul acestei percepţii sociale a indivizilor care alcătuiesc societatea, ne sunt alocate semnificaţii şi concepţii adesea greşite faţă de persoanele cu deficienţe care depind de cultura şi valorile promovate. Mai dureroasă însă este acea discriminare fină, pe care majoritatea oamenilor care nu suferă de nici un handicap nu o conştientizează pe moment ci dimpotrivă o generează şi o segmentează prin standardele şi normele pe care direct/ indirect, intenţionat /neintenţionat le impun asupra tuturor celorlalţi. O asemenea discriminare se regăseşte spre exemplu în,, etichetele” atribuite acestor persoane cu deficienţă, deoarece multe persoane care sunt sănătoase nu-şi dau seama atunci când îi spun unei persoane care are o deficienţă de auz,,surdule” sau unei persoane cu deficienţă de vedere,,orbule”. Termenii care se folosesc pentru a le identifica nevoile sunt în sine discriminatorii deoarece prin însuşi termenul de ,,handicap” analizat din toate unghiurile, persoanelor cu deficienţă li se neagă anumite drepturi fundamentale cum ar fi educaţia, îngrijirea medicală, posibilitatea de a învăţa o meserie în concordanţă cu abilităţile individuale, posibilitatea de a-şi câştiga propria existenţă. Mulţi din cei cu deficienţe nu sunt acceptaţi în mediul profesional atunci când sunt în căutarea unui loc de muncă ei observând că şansele lor de angajare sunt minime datorită handicapului, ceea ce are un impact deosebit asupra identităţii şi demnităţii individului.

Toate aceste aspecte negative reprezintă acte discriminatorii, iar privite în ansamblu au o influenţă deosebită asupra individului cât şi a libertăţii ,independenţei şi dezvoltării sale armonioase. Persoanele cu dizabilităţi sunt excluse şi din viaţa socială, plimbându-se doar între locuinţă şi centrele specializate, fiindu-le adesea interzis dreptul de a intra în contact cu un mediu care ar putea face să simtă că viaţa este importantă şi că merită să luptăm pentru ea indiferent de deficienţa pe care o avem. Pentru oamenii care au deficienţe un element important este independenţa, care înseamnă pentru aceştia, rampe şi alte mijloace de acces şi de deplasare de care ei au nevoie pentru a le fi mai uşor în viaţă, dar la care societatea rămâne indiferentă. Şi în cazul nevăzătorilor, ei nu reuşesc să-şi găsească un loc de muncă, să-şi facă un grup de prieteni sau în cel mai rău caz să se deplaseze singuri, ei fiind nevoiţi să renunţe la aceste lucruri, datorită deficienţei pe care o au, fapt ce duce şi la o stimă de sine scăzută. Mai ales în privinţa nevăzătorilor, accesul la informaţie sau la şcoli specializate pentru ei i-ar ajuta să trăiască o viaţă mai demnă şi apropiată de normalitate.

Integrarea persoanelor cu dizabilităţi este o temă de mare actualitate, foarte sensibilă şi foarte controversată peste tot în lume prin integrare se înţelege faptul că fiecare persoane are drepturi şi obligaţii în societate şi trebuie respectate având la bază principiul egalizării şanselor tuturor membrilor,, teoria normalizării, strâns legată cu conceptul de noninstitutionalizare, promovează integrarea socială a persoanelor cu dizabilităţi la un nivel cât mai apropiat de normalitate, având la bază principiul egalizării şanselor tuturor membrilor care compun societatea”. (Verza, F.E, 2002, Introducere în psihopedagogie specială şi în asistenţă socială p.93). Atât în lume cât şi în societatea noastră oamenii rezolvă problema legată de handicap alegând ignoranţă şi disperarea, deoarece nu vor să accepte lângă ei oameni cu deficienţe chiar dacă aceştia au aceeaşi valoare umană ca oricare alt membru a societăţii. Oamenii care nu au deficienţe în cele mai multe cazuri nu au tăria de a manifesta solidaritate şi îngăduinţă faţă de semenii lor, ei îi tratează cu indiferenţă şi nu au respect pentru aceştia. Societatea în ziua de astăzi pune accent mai mult pe condiţiile economice, politice, sociale, culturale decât pe situaţia persoanelor cu handicap care au nevoie de sprijin şi înţelegere pentru a înfrunta unele bariere.