Observatia este considerata, de cele mai multe ori, explicit sau implicit, ca fiind prima si cea mai simpla metoda de cercetare. Desi frecventa, o astfel de apreciere tradeaza o anumita imprudenta. Specialistii in domeniul noteaza, mai echilibrat si ponderat ca: "Modalitatile fundamentale ale investigatiei faptelor sunt observatia si experimentul; aceste doua operatii nu se pot ierarhiza dupa importanta nici dupa vreo succesiune univoca fiind complemetare si intervenind alternativ in procesul real al cunoasterii". Procesul de cunoastere este unitar, observatiile concura spre experiment iar acesta consta intr-o tesatura de observatii. Uneori observatia isi schimba pozitia din ierarhia metodologica nu numai cu experimentul ci si cu alte tehnici, astfel Leon Festinger si Daniel Katz situeaza observatia dupa interviu iar Vasile Miftode dupa ancheta.Roger W. Heyns si Alvin F. Zender inteleg prin observatie comportamentul unui grup, ceea ce tine mai mult de tehnica psihosociala a scarilor de atitudine. Alteori observatia acopera intreaga metodologie; pentru Albert Brimo, de exemplu, toate metodele stiintelor sociale sunt "tehnici ale observatiei", chestionarul este definit ca o metoda prin ancheta, interviul si scarile de atitudine sunt considerate metode de observare a indiviziilor si chiar stiinta so?ciala, in ansamblul ei, este redusa la o metoda de observare a indivizilor si grupurilor.
Pentru James Drever si W.D. Frohlich observatia ar fi "desemna?rea generala a perceperii si inregistrarii atente si planificate a fenomenelor, evenimentelor si indivizilor in dependenta de o situatie determinata". Paul Freisne intelege de asemenea observatia ca perceptia unui eveniment, a unei conduite, a unui document. George Beneze precizeaza ca observatia stiintifica nu se poate reduce la perceptie si la inregistrarea ei ci presupune
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
