Obiectul Psihologiei

1. Psihicul-ca obiect de studiu al psihologiei

Prin stiinta psihologica se realizeaza o maxima apropiere de specificul uman si sociouman, psihologia afirmandu-se ca stiinta centrala despre om si relatiile interumane. Psihologia ( de la psyche si logos-vorbire, cunoastere, stiinta) ocupa locul cel mai important in studiul omului ca fiinta social ace participa la cultura, intrucat prin sistemul sau psihic omul isi stabileste insusirile sale definitorii ca fiinta ce il deosebeste essential de celelalte finite de pe planeta noastra. In decursul timpurilor, dovedindu-se asemanarea cu animalele, dar si deosebirea radicala de acestea, omului i s-au recunoscut ca insusiri distinctive, capacitatea de a-si produce singur mijloacele de existenta, calitatea de membru al societatii si produs al istoriei, calitatea de participant la cultura cu care se inzestreaza, accesul la semnificatii, la simbolismul verbal si, in consecinta, la iluminarile constiintei, dezvoltarea spirituala prin insusirea si producerea de valori, capacitatea de gandire care permite ca inainte de a actiona in fapt, omul sa-si proiecteze in minte scopurile si planurile, rationalitatea si cugetarea, vointa si sentimentele superioare.

Este cunoscuta expresia despre om ca o “trestie cugetatoare” ce semnifica, pe de o parte, apartenenta firava la seria organismelor si, pe de alta, nelimitatul potential psihic ce-l transforma pe om nu numai in mostenitor privilegiat al naturii, ci si in stapan al acesteia, transformator al lumii si creator al propriilor conditii de existenta. Aceste calitati se dezvolta la fiecare prin intersectia dintre natural, respectiv, creierul omenesc cu dotatia sa exceptionala si socio-culturalul in care fiecare se implica si prin care exista omeneste.

Nu ne vom referi aici la conditiile si cadrele socioculturale fara de care potentialul uman native nu se poate realiza. Ne limitam in a observa ca principalele note definitorii ale umanului se prezinta nemijlocit intr-o forma psihica spirituala si poarta astfel de denumiri, cum sunt: gandirea, vointa, imaginatia creatoare, constiinta, personalitatea si totodata sufletul, spiritual, duhul. Sunt termeni cu o existenta multimilenara si care rezulta din efortul oamenilor tuturor timpurilor de a se regasi pe sine in lumea in care traiesc si de a cunoaste, nu doar lumea inconjuratoare, ci de a-si cunoaste si propria fiinta, in ceea ce are ea esential. In fapt, cunoasterea lumii si cunoasterea de sine sunt legate una de alta, se impletesc, intrucat au un termen comun-insasi cunoasterea efectuata, cu mijloace psihice, de omenire si de fiecare om. Se adauga si preocuparea vie a fiecaruia de a sti, de a afla cine este, ce rost are si cum poate face pentru a deveni cat mai valoros.

In aceste conditii, atat din motive practice, cat si din motive ce tin de sensul vietii omenesti in societate, preocuparile si interesul pentru fenomenele sufletesti si pentru perfectionarea conduitei umane, s-au dezvoltat din cele mai vechi timpuri, cu mult inaintea clarificarilor pe care le-a adus stiinta. De aici, o situatie paradoxala exprimata in faptul ca sub raportul preocuparilor psihologia este straveche, pe cand in ordinea constituirii stiintifice psihologia este o disciplina de data recenta, tinand de preliminariile si inceputurile secolului al XX-lea.

O dovada de netagaduit a considerarii stravechi a fenomenelor si relatiilor psihice, a faptelor de conduita o constituie termenii uzuali fixate in limba de secole si milenii si care nu rezulta din elaborari stiintifice ci, din experienta sociala si umana. Dictionarele oricarei limbi dezvoltate, cum este si limba romana, includ astfel de termini, cum sunt: simturile, senzatiile, impresiile, vederea, gustul, mirosul, tactul, imaginile, reprezentarile, intelegerea, emotia, sentimental, vointa, trebuinta, motivul, scopul, memoria, fantezia, deprinderea, indemanarea, capacitatea, firea, cugetarea, chibzuinta, harnicia, talentul, mintea, suferinta, durerea, desteptaciunea, istetimea. Daca ar fi sa nu ne limitam la termenii de baza sis a extragem din dictionarul limbii romane toti termenii care se refera la diverse feluri de emotii, sentimente, trasaturi de character, actiuni si moduri de actionare, comportari si tipuri umane, lista ar putea sa ajunga la cifre de ordinul miilor. Rezulta din aceasta, ca asemenea biologiei sau fizicii si psihologia dispune de un esafodaj de cunostinte empirice, avand denumiri corespunzatoare in limbajul curent. Deschizand o carte de literatura intamplator, se intalnesc in text inevitabil, o multime de termeni ce semnifica fenomene psihice si actiuni.

Un filozof contemporan arata ca omul traieste intr-o tripla lume: intai lumea obiectiva, apoi lumea simbolurilor si a semnelor si, in sfarsit, lumea subiectiva a sensibilitatii si activitatii mintale. Este evident ca aceste lumi se intercoreleaza in viata fiecaruia. Daca cerem unui om sa relateze cele petrecute in ziua respectiva, ce i s-a intamplat, ce a facut, ce a simtit, ce a vazut, ce a gandit din momentul in care si-a interupt visele, s-a trezit, s-a pregatit pentru a pleca la servici, ce a vazut, auzit pe drum, cu cine s-a intalnit, inevitabil va recurge la termini cu semnificatii psihologice si comportamentale, pentru ca toata viata si activitatea sa este un sir de interactiuni, intre el, ca subiect uman si lumea inconjuratoare, in care ceilalti oameni cu care intretine relatii sunt factorii cei mai importanti.