Minciuna

„Minciuna este vacanta adevarului. Sa nu

aiba oare si adevarul nevoi de vacanta? ”

Lucian Blaga

Precum multe rele care devin cu usurinta obisnuinta, a minti a devenit un flagel. La fel cum au mitizat puterea banului, unii oameni au ajuns sa acorde minciunii puteri nebanuite. Minciuna a ajuns sa exercite o adevarata fascinatie fiind cea care ajuta la salvarea aparentelor, la obtinerea unor castiguri, la iesirea din diferite incurcaturi.

De obicei minciuna nu se arata fatis, nu are un tipar, o uniforma care sa ajute la depistarea ei. De multe ori calatoreste cu adevarul si e greu la o prima vedere sa distingi calatorii unii de altii. Uneori imbraca vesminte de adevar, argumentul unor intentii laudabile, gingasia politetii, omenia compasiunii, curajul devotamentului.

De-a lungul timpului minciuna a primit numeroase acceptiuni, numeroase definitii. Astfel Fr. Paulhan in Le mensonge du monde definind natura minciunii spune ca aceasta este o discordanta intre ceea ce se gandeste despre realitate si ceea ce exprima. Minciuna este deci o incercare de a transmite altora, cu un anumit interes, o imagine denaturata in parte sau falsa pe de-a-intregu, despre o anumita realitate .

Intr-un manual de doctrina, A. Boulenger, La doctrine catholique, spune ca a minti inseamna a exprima, prin cuvinte, semne sau scris, contrariul a ceea ce se gandeste cu intentia de a insela .

Psihiatria descrie mitomania ca:

- Tendinta constitutionala de a altera adevarul, tendinta la fabulatie, la minciuna si la crearea de fabule imaginare.

- Tendinta patologica mai mult sau mai putin voluntara si constienta, nu este deci doar actiunea de a fabula sau de a minti, ci este o veritabila constitutie, un tip de dezechilibru care determina individul sa elaboreze in permanenta relatari de evenimente si de acte care nu au avut loc, dar despre care celalalt este facut sa creada ca autorii relatarii au fost martori si actori, descriindu-se, in general, intr-o pozitie avantajoasa.

Oameni diferiti spun diferite tipuri de minciuni din diferite motive. Afirmatia in sine pare sa fie un truism. Fiecare persoana tinde sa aibe o maniera proprie in care gestioneaza „adevarul” sau ceea ce considera a fi adevarat. Este vorba nu doar despre comunicarea inselatoare cu ceilalti, dar si despre maniera in care ne auto-dezamagim. Personalitatea este importanta in determinarea acestor tipare sau moduri de a-i insela pe altiii si de a ne insela pe noi insine, iar stilul in care o facem este un aspect al personalitatii fiecaruia.

La unele popoare minciuna are un rol social mai important decat la altele. De exemplu, in cultura chineza, bazata pe armonie si imagine, copiii sunt invatati sa minta inca de la gradinita, pentru a intari legaturile de grup, iar a spune adevarul este considerat un comportament prostesc. De altfel, pentru orientali in general, a fi sincer poate constitui o incalcare a conduitei sociale.

Si daca la musulmani inselatoria este condamnata de Coran, minciuna prin omisiune, lucrurile nespuse din pudoare sunt la mare pret, iar a-l intreba pe un barbat ce mai face sotia lui este o ofensa grava.

In sistemul occidental, adevarul reprezinta o valoare numai la nivel teoretic. A fi cinstit nu inseamna sa spui adevarul in orice ocazie si cu orice pret, ba chiar, in opinia psihologilor, capacitatea de a tine un secret este chiar o dovada de maturitate si independenta - doar copiii ii povestesc totul mamei, adultii mai stiu sa si taca.

In credinta crestin-ortodoxa este considerat ca “ la temelia tuturor veacurilor a stat , ca o stanca de granit, adevarul lui Dumnezeu. Cand cineva a incercat sa schimonoseasca adevarul cu neadevarul,viata n-a avut decat de suferit (…) Dumnezeu nu a lasat nimic rau in lume si deci nu a lasat nici minciuna , care nu este altceva decat o lepra sufleteasca ce-l macina pe om din zi in zisi-l face tot mai neputincios a spori in caile Domnului.Aceasta lepra are o origine mai josnica, diavolul. El este <<mincinos si tatal minciunii>> (Ioan 8, 44)” .