Metodologia Interviului

PREZENTARE GENERALA

Intrebarea principala a acestui capitol este cand, cum si de ce alegem sa intervievam pe participantii cercetarii noastre. Ca si doctori stim ca intervievarea presupune un set complex de decizii si aptitudini. Noi studiem contextul, continutul si procesul intervievarii si suntem atenti la caracterul practic al planuirii si organizarii unui studiu de interviu.

Capitolul pune in evidenta problemele speciale din intrevievarea in mod unit, deoarece tinde sa primeasca tot mai putina atentie in cercetarea doctrinara decat intervievarea persoana la persoana. Vorbim despre modul flexibil si colaborativ al intervievarii unui grup, despre metoda Delphi si despre revocarea procesului interuman ca forme structurate ale intervievarii in mod unit. In completare, studiem chestionare ca o metoda bine strucurata a intervievarii.Discutia noastra despre variatele maniere de a intervieva cuprinde aspecte ale analizei interviului si arata apropierea noastra de analiza interpretativ-observationala, poate da informatii cu privire la analiza contextului, continutului si procesului intervievarii. Terminam lucrarea cu o detaliata cercetare a analizei dintre observatie si interviu ca si psihoterapie si aratam cum sa faci cea mai buna alegerea cand vrei sa intervievezi sau sa pui sub observatie, sau cand sa le folosesti ca si o metoda complementara.

ORGANIZAREA UNUI INTERVIU

- DE CE ALEGEM SA FACEM UN INTERVIU?

Ca si cercetatori in psihoterapie, putem dorii sa cautam intelesul unei experiente al unui pacient. In acel moment cercetatorii vor decide sa puna intrebari oamenilor despre experientele lor si ceea ce au inteles ei din ce s-a petrecul efectiv si relatiile cu alti oameni, si totodata cum s-a schimbat intelesul acelei experiente in timp si in diferite contexte. In acest fel, analiza noastra poate ajunge sa aiba acelasi inteles cu interpretarea pacientilor nostrii. De aici prezumtia ca oamenii pot monitoriza propiul lor comportanment si sa dea socoteala pentru el. Similar, noi putem fi interesati in modul cum oamenii isi explica sau justifica propriul comportament, sau ce ideologii pot sa ii influenteze. Din nou am cere oamenilor sa ne vorbeasca despre ceea ce au inteles ei, dar analiza noastra ar trebui sa se concentreze mai mult pe observarea si interpretarea ideilor din interviu. Harre si Secord spun ca relatarile oamenilor nu trebuiesc acceptate ca atare ci trebuiesc “negociate”. Cum perspectiva celui care ia intreviul este diferita de cea a celui care este intervievat, de aici porneste divergenta in care ei formeaza o baza comuna.

Ca si cercetatori in psihoterapie suntem instruiti in metoda interviului ca “un mediu” care aduna informatii si idei, si ca parte a unei relatii terapeutice. Transferarea aptitudinilor noastre medicale cercetarii de intervievare este paradoxal simpla si problematica. Ceea ce dorim sa subliniem aici, este avantajul nostru mare ca medici in abilitatea de a dezvolta si inlatura ipoteze, in stocul nostru de cunostinte despre oameni si relatiile lor si in abilitatea noastra de a intreba in mod sensibil, de a potrivi observatiile noastre cu ceea ce ni se spune si de a stii cand sa te opresti sa mai pui intrebari. Exprimam aceste ganduri in opozitie cu rezultatele unor cercetari, care au scopul de a arata o repulsie medicilor in a conduce o cercetare sau a lua parte la ea. Pareri des citate includ lipsa de timp, limitari, ingrijorari cu privire la clienti, si foarte important, din punctul nostru de vedere, o lipsa de intelegere a cercetarii noastre si procesului in sine. Este ultimul motiv pe care dorim sa il infruntam.

- ORGANIZAREA UNUI INTERVIU

Intervievarea este o metoda prin care se formeaza o baza de date si este folosita intelept pentru a obtine parerile oamenilor intr-o serie de contexte, inclusiv in cercetarea psihoterapiei. De fapt, se poate sugera faptul ca fara cercetare psihoterapeutica, intervievarea poate deveni un mod obisnuit de a culege date si informatii. Astfel ne supunem la riscul a ceea ce se numeste “luat ca atare”, cum intervievarea este atat de expusa discutiilor zilnice intre oameni. Ca si cum am scrie despre nevoia de a fi straini in propria tara, asa trebuie sa sugeram faptul ca intervievarea nu este numai imprtanta in sine, dar are nevoie sa fie incurajata si mentinuta(Cecchin, 1987). Jurnalele de cercetare, supravegherea si consultarea cercetarii, toate pot fi contexte in care sa ne intrebam, “ce este luat ca atare in aceasta relatare?”. In ciuda raspandirii ghidurilor de intervievare, este o teorie psihologica cu oglindire directa in practica si in conducerea interviurilor care integreaza experiente interpersonale si intrapersonale ale celui care intervieveaza si ale celui care este intervievat. As sugera teoriile psihoterapeutice ale “ascultarii”, munca lui Goffman(1959) in prezentarea sa in viata de zi cu zi si apropierea sistematica in a intelege conexiunea, relatiile intre oameni si feedback-ul ca oferind un exemplu de gandire asupra procesului de intervievare.

Cand decizi sa conduci o cercetare a intervievarii, trebuie sa te gandesti asupra procesului interviului in sine si responsabilitatii asupra participantilor. Un interviu poate fi descris ca un proces cu mai multe nivele: initiere si pregatire, coordonarea cercetarii, scop, si consecintele interviului atat pentru cel ce intervieveaza cat si pentru cel intervievat (wicks,1982). O analiza a situatiei te ajuta sa indentifici aspectele importante ale interviului, si intelesul si efectele lor.