Memoria

Memoria este functia psihica de baza care face posibila fixarea, conservarea, recunoasterea si reproducerea informatiilor si trairilor noastre. Memoria este implicata în toate procesele psihice. Ea apare ca o veriga de legatura între situatii; evenimentele separate în timp, contribuind prin aceasta la retragerea si autoreglarea comportamentului uman.

Memoria este o capacitate psihica absolut necesara fara de care viata individului ar fi practic imposibila. În absenta memoriei, a unui baraj de informatii pastrat în ea, nici creativitatea si nici inteligenta n-ar fi eficiente. Memoria are un caracter necesar, fiind implicata în marile comportamente ale vietii omului : cunoasterea si învatarea, întelegerea si rezolvarea de probleme, inteligenta si creativitate.

Memoria nu este ceva static, inchistat, finit, dimpotriva, ea dispune atât de o dinamica interna, ât si de o dinamica în timp, de o evolutie cu sens progresiv, ascedentul ce se înscrie pe traictoria de la simplu la complex, de la inferior la superior. Ea evolueaza deci odata cu vârsta cronologica sau intelectuala a omului.

- Caracterizarea generala a memoriei

Stim din viata de toate zilele ca cele percepute de noi în trecut, cele citite sau gândite etc. nu dispar dupa ce faptul s-a consumat. În mod obisnuit, reproducem în minte chipurile oamenilor pe care i-am cunoscut, înfatisarea locurilor prin care am trecut, gânduri, lucruri spuse, auzite sau citite s.a.m.d. Un obiect pe care l-am mai vazut, o melodie pe care am mai auzit-o etc. ne apar, când le percepem din nou, ca ceva familiar, adica le recunostem.

În toate aceste cazuri este vorba de procesul psihic denumit memorie. Si memoria este o forma de reflectare a realitatii. Specific pentru memorie este însa faptul ca reflecta aspecte ale experientei noastre anterioare.

Din exemplele de mai sus rezulta ca putem definii memoria ca fiind procesul psihic ce consta în întiparirea, pastrarea si reproducerea sau recunoasterea a ceea ce a facut parte din experienta noastra trecuta.

Memoria nu se manifesta numai în anumite momente ale vietii. Ea se manifesta în permanenta, în întreaga noastra viata psihica. Lucrurile pe care le percepem au pentru noi un inteles si ne putem servi de ele, pentru ca experienta anterioara, actualizata de memorie, ne ajuta la aceasta.

Gândurile noastre au un sir, o continuitate pentru ca în fiecare clipa tinem minte ce am gândit înainte cu o secunda, cu un minut, cu o ora. Memoria da continuitate vetii noastre sufletesti.

Datorita memoriei, experienta individului se largeste si se îmbogateste necontenit.

Memoria se bazeaza în special pe formarea si actualizarea legaturilor nervoase temporare. Legile formarii si stingeriii reflexului conditionat explica în mare masura fenomenele de memorare si uitare.

Cercetarile moderne au scos în evidenta existenta unor procese fiziologice elemntare care pot de asemenea contribui la elucidarea problemelor memoriei. Astfel s-a stabilit ca anumite celule corticale au rolul unor condensatori de energie nervoasa, care-si continua descarcarea cateva timp dupa încetarea stimulului. S-a putut stabili existenta unor asa-zise circuite reverberante, în care influxul nervos poate circula printr-un lant închis, facilitându-se astfel traseul respectiv.

În general prin structura sa, creierul este capabil de fenomene de remanenta: anumite fenomene bioelectrice produse de un stimul care poate continua sau reaparea si dupa disparitia stimulului initial.

- Studiul fenomenului de memorare.

Memoria este un subiect controversat pentru acuratetea ei. Un martor ocular la o crima poate juca un rol crucial în determinarea vinovatiei unui suspect. Oricum psihologii sustin ca oamenii nu isi aduc aminte lucrurile exact cum s-au întâmplat, sau ca câteodata oamenii isi pot aminti lucruri care nu s-au întâmplat.

~ Picturile lui Franco Magnani un artist din San Francisco ~

Acesta si-a demonstrat remarcabila memorie pentru satul sau natal din Italia. Aici una dintre picturile satului Pontio (sus) este juxtapusa cu o poza actuala a satului (jos). Magnani si-a parasit satul în 1958 in jurul vârstei de 20 de ani. Opt ani mai tarziu în timpul unei boli serioase a inceput sa viseze despre satul sau natal cu niste detalii uimitoare. În curând imaginile le vedea in timpul zilei ca si niste halucinatii. Impulsionat si lucrand în totalitate din memorie a început sa deseneze diferite scene ale satului. Cu toate ca unele din lucrarile sale prezinta acuratete aproape fotografica, multe dintre ele infatiseaza satul într-o lumina idilica.