Maturizarea Copilului

Pentru a putea determina dacă cele patru dimensiuni ale maturizării copilului ( estetică, sexuală, afectivă şi operatorie) s-au realizat în modalităţi satisfăcătoare, fidele normalităţii, ceea ce va avea consecinţe organizante sau dezorganizante asupra capacităţii de procesare informaţional-energetică a acestuia, trebuie să analizăm în primul rând familia.

În sânul familiei se produce primul contact al copilului cu ceea ce înseamnă socialul. Primele interacţiuni întru satisfacerea necesităţilor le realizează copilul cu membrii familiei. De la ceea ce mănâncă, cum mănâncă, ce haine poartă etc. şi până la un anumit standard valoric, până la anumite reguli, principii, explicaţii date fiinţei umane, norme de convieţuire socială, copilul le învaţă pentru prima oară în interiorul familiei.

Familia are menirea să ofere copilului o siguranţă indispensabilă atingerii maturizării estetice, sexuale, afective şi operatorii precum şi o identitate proprie în baza căreia va fi acceptat ca partener social.

Orice perturbare, orice dezechilibru în interiorul structurii familiale are efecte disfuncţionale şi dezorganizante asupra copilului, atât la nivelul integrării sale în procesualitatea socială, cât şi asupra constituirii normale a nivelurilor de procesare a informaţiilor.

Structura familială este afectată de numărul membrilor, de capacitatea educativă a părinţilor şi de mobilitatea socială şi geografică a familiei. Rolul de socializare deţinut de familie se reduce tot mai mult, mai ales în privinţa adolescenţilor, datorită şcolarizării prelungite, precum şi alţi factori (ce ar trebui să sprijine educaţia nu să o diminueze), cum sunt: presa televiziunea, filmele, microgrupurile sociale (anturajul) la care aderă pentru a-şi satisface necesităţile sale eronat înţelese.

Una din cele mai importante cercetări criminologice referitoare la influenţa perturbărilor familiale asupra delincvenţei juvenile a fost realizată în America de soţii Glueck, care, în lucrarea Delincvenţa juvenilă nerelevată,au constatat următoarele: un număr important de copii delincvenţi şi-au schimbat reşedinţa în timpul copilăriei, sunt prost întreţinuţi din punct de vedere material şi igienic, au părinţi despărţiţi ori necăsătoriţi, sunt privaţi de beneficiul culturii.

Personalitatea copiilor delincvenţi este mai amorfă şi lipsită de ambiţie, de voinţă şi motivaţie în faţa exigenţelor vieţii, normele lor de comportament, sfera valorilor sociale asimilate, sunt mai puţin numeroase şi chiar lipsite de conţinut.

Cel mai adesea acest comportament deviant îl dobândesc copiii ca urmare a coeziunii reduse dintre membrii familiilor lor, a stării de încordare dintre părinţi (datorită lipsurilor, de exemplu), a atmosferei familiale nefavorabile, a lipsei de supraveghere şi chiar de interes din partea familiei. Şi ca o revanşă, la copiii delincvenţi se remarcă o atitudine de ostilitate şi indiferenţă, ignoranţă faţă de familia din care fac parte şi, în prelungirea acesteia, faţă de societate.

Influenţa familiilor divorţate ori despărţite, constituie un factor criminogen major pentru copiii delincvenţi.

De asemenea, familiile infractoare îşi implică copiii în activităţi infracţionale ori îi influenţează pe calea imitaţiei, împrumutându-le percepte morale contrare eticii societăţii. În această situaţie, delincvenţa rezultă ca un conflict între cultura proprie familiei infractoare şi cea a procesualităţii sociale.

O problemă îndelung dezbătută a fost aceea de a şti dacă infracţionalitatea este influenţată calitativ şi cantitativ de nivelul de instruire, de educare şcolară.

Pe plan cantitativ, nu rezultă consecinţe vizibile în planul infracţionalităţii. Pe plan calitativ, însă, nivelul de instruire şcolară se reflectă prin alegerea unor forme infracţionale mai puţin primitive.

Alături de cel al familiei şi rolul şcolii este important pentru educarea şi socializarea copiilor, pentru depistarea celor inadaptaţi şi punerea în aplicare a unor programe de prevenţie generală.

Dar oare se întâmplă acest lucru în şcolile noastre?

Impactul activităţilor din timpul liber pot afecta atitudinea şi comportamentul minorului. Timpul liber este petrecut din ce în ce mai puţin în cadrul familiei. De asemenea, au fost identificate noi şi potenţial periculoase forme de petrecere a timpului liber, cum ar fi asocierea în grupuri sau bande care se angajează deliberat în comiterea de infracţiuni.

Influenţa mijloacelor de informare în masă nu este decât una de creştere a gradului de devianţă în rândul minorilor. Studiile efectuate au relevat influenţa deseori negativă exercitată de mijloacele de informare în masă. Criminologii au menţionat pe primele locuri violenţa în mass-media şi în special video-violenţa.