Istoria Psihologiei

Înainte de a deveni o stiinta autonoma, psihologia a facut parte integranta din filosofie, activitatea psihica fiind obiect al acesteia. Constituirea psihologiei ca stiinta independenta, cu caracter experimental, a fost pregatita, pe de o parte, de filosofia empirista iar pe de alta parte, de succesele obtinute de stiintele naturii - îndeosebi de fizica si fiziologie, prin utilizarea experimentului ca metoda de cercetare, fapt care a influentat introducerea experimentului si în cercetarea fenomenelor psihice.

În România psihologia începe sa se constituie ca disciplina independenta , cu caracter experimental, la putin timp dupa ce ea începe sa se dezvolte ca stiinta experimentala pe plan mondial. Pionierii psihologiei experimentale din România ( E. Gruber, C. Radulescu-Motru, F. Stefanescu-Goanga) îsi fac ucenicia în primul laborator de psihologie experimentala , al lui W. Wundt, înfiintat în 1879 la Leipzig. Din pacate, Eduard Gruber, fondatorul primului laborator de psihologie experimentala din tara noastra (la Iasi,1893), se stinge din viata în 1896, la numai 35 de ani, regretat, printre multi altii, si de Dimitrie Anghel si St. O. Iosif. Ca sa devina stiintifica, psihologia s-a dezvoltat initial ca o '' stiinta naturala'', pe modelul biologiei sau fiziologiei, devenind experimentala, apoi si-a largit câmpul de activitate spre cele mai variate aplicatii, devenind, pe lânga o stiinta teoretica, si o stiinta aplicata, chiar o psihotehnica. La noi etapa aceasta n-a fost atinsa plenar decât între cele doua razboaie mondiale, deci dupa Unirea din 1918.

Dupa primul razboi mondial, în pofida conditiilor grele create ca urmare a acestuia si apoi ale crizei economice prin care a trecut tara noastra, activitatea stiintifica este reluata în cele doua universitati din Bucuresti si Iasi, la care se adauga noul si puternicul centru universitar de la Cluj. Psihologia româneasca cunoaste acum un avânt deosebit, datorita dezvoltarii celor trei centre de cercetare de pe lânga catedrele de psihologie ale celor trei universitati. La Bucuresti, C. Radulescu-Motru înfiinteaza Laboratorul de psihologie experimentala (la 1906), cu conditii vitrege de dezvoltare, în timpul razboiului, mare parte din aparatura cu care a fost înzestrat fiind distrusa. Imediat dupa razboi, C. Radulescu-Motru intervine în repetate rânduri pentru obtinerea fondurilor necesare pentru refacerea laboratorului; interventiile sale se soldeaza cu promisiuni care nu sunt respectate decât în parte si cu mare întârziere. Laboratorul nu devine unitate de cercetari stiintifice originale, decât dupa 1929, când au intrat în serviciul lui oameni ca I.M. Nestor, G. Zapan, G. C.Bontila, C. Georgiade, C. Zahirnic, care au fost întradevar experimentalisti, adica psihologi de laborator, axati predominant pe genul acesta de cercetari. Cartea lui C. Radulescu-Motru, "Curs de psihologie" (aparuta în 1923, editia a II-a 1929), este- dupa marturisirea autorului- "rezumatul cursului de psihologie" tinut în anii precedenti la Universitatea din Bucuresti; cartea îsi propune sa fie o carte cu caracter strict stiintific, care nu este scrisa "în sprijinul unui sistem filozofic, sau al vreunei conceptii sociale", o carte care vrea "sa lase celui ce citeste, libertatea sa-si formeze singur o parere în problemele discutabile", o carte care, chiar atunci când nu da "raspuns la anumite întrebari", îl pregateste pe cititor "sa aiba o întelegere matura pentru a judeca si primi din alta parte raspunsurile pe care le cauta". "Cursul de psihologie" duce mai departe, dezvolta si precizeaza unele idei din "Problemele psihologiei" (carte aparuta în 1898), confrutându-le în permanenta cu ultimele date ale stiintei si completându-le cu altele noi, care nu intrasera în preocuparile cartii."Cursul" contine capitole ample referitoare la corelatiile biologice ale fenomenelor psihice, la rolul sistemului nervos în viata de relatie (organism-mediu), la fiziologia sistemului nervos central si a organelor de simt, la localizarile cerebrale, la chimismul intern dar si capitole în legatura cu conditionarea sociala a psihicului. C. Radulescu-Motru considera ca psihicul în toata complexitatea sa nu poate fi explicat numai prin notiuni biologice; în explicarea faptelor de constiinta trebuie sa tinem seama în plus de intervetia unei noi serii de conditionari si determinari ale mediului social:"psihogeneza îsi are radacinile în biogeneza, dupa ale carei legi se explica diferentierea sensibilitatii, iar vârful si-l are în viata sociala, pentru întretinerea careia concura toate manifestarile constiintei individuale". În conceptia lui, personalitatea umana este rezultatul "convergentei conditiilor materiale prin care a trecut întregul univers. Ea este produsa de corelatiunile organice, iar corelatiunile organice de convergenta conditiilor materiale ale mediului extern". În problema metodelor de cercetare, necesare pentru constituirea psihologiei ca stiinta care trebuie sa descrie, sa explice si sa prevada desfasurarea fenomenelor psihice, pledeaza pentru utilizarea concertata a mai multor metode: observatie interna/externa, metoda experimentala, comparativa, patologica etc. Ideile psihologice promovate în decursul întregii sale activitati didactice si stiintifice, mai ales prin cartile sale "Probleme de psihologie"-1898, "Curs de psihologie"-1923 si prin multe dintre studiile si articolele de psihologie publicate în revistele pe care le-a înfiintat ¾"Studii filozofice"- 1897-1919, "Revista de filozofie"- 1923-1943; "Revista de psihologie experimentala si practica"-1931; "Analele de psihologie"- 1934-1943; "Jurnalul de psihotehnica"- 1937-1941 ¾ reprezinta una dintre cele mai importante contributii la constituirea psihologiei ca stiinta experimentala în România. Activitatea lui C. Radulescu-Motru în domeniul psihologiei a fost precumpanitor pozitiva. Concepând