Grupul ca Formațiune Socială

Definiţia psihosociologică a grupului

Termenul de grup are o aplicaţie foarte generală începând de la diada familială până la naţiune sau popor. Sunt numite grupuri: familia, clasa de elevi, formaţia sportivă, unitatea militară, un sat, o comunitate etnică, etc. condiţiile minime pentru ca o “colecţie” de persoane să constituie un grup, sunt regăsite în elementele de referinţă ale grupului:

- este o formaţiune de mai multe persoane

- se află în relaţii de interacţiune şi dependenţă reciprocă, implicate într-o activitate comună (status şi rol)

- dezvoltă în timp, norme şi valori, reglând comportarea comună

- are ca liant inter-relaţiile şi ţelul comun, rezultanta = coeziunea colectivă.

Realitatea psihosocială a grupului se manifestă în presiunile şi influenţele sale asupra membrilor, în sistemul de recompense şi penalizare ce funcţionează în cadrul grupului. Acesta selecţionează sau reprimă comportamentele individuale, iar relaţiile sociale se stabilesc pe baza emoţională sau funcţională şi totodată oferă satisfacţia atingerii scopurilor şi a confirmării de atitudini şi valori. După anii 1970, psihologia socială cunoaşte o altă abordare a grupului – abordarea cognitivă. În acest cadru, grupul minimal se ridică spre macrogrup (popor, naţiune, grup socioprofesional, comunitate etnică). Psihologia cognitivă propune o definiţie în termeni de identitate sau identificare socială. Astfel, grupul este o formaţiune de persoane care au interiorizat aceeaşi identitate. O asemenea tratare sugerează raporturile de la relaţia interpersonală până la cele dintre grupuri. Abordarea cognitivă are în vedere individul în cadrul grupului.

Mecanismul de constituire a identităţii sociale prezintă numeroase aspecte. O primă categorie se datorează mediului – ţăran, muncitor, intelectual, copil, vârstnic, etc. categoriile servesc la situarea individului în spaţiul social. Automat descrierile făcute de oameni se dovedesc remarcabil de stabile în timp. La nivelul grupului, aceste categorii există ca reprezentări colective, cristalizate în conştiinţa comună în procesul istoric. Practic, fiecare individ aparţine unei grupe de vârstă, sex, unei categorii socio-profesionale, unei naţionalităţi, unei religii, etc. aceste atribute sunt însuşite sub forma unor structuri cognitiv-afective şi intră în competenţa imaginii de sine, determinând comportarea. Analiza psihologică regăseşte identitatea socială în radiografia eului, ca o structură cognitivă reglând comportarea socială.

Apartenenţa efectivă la un grup sau la o categorie socială, aduce ca efecte:

- diferenţierea grupului propriu de alte grupuri

- tendinţa de privilegiere a grupului propriu

- creditul de pozitivitate acordat acestuia

Pe baza unor experienţe aplicate unor grupuri de elevi, în practica de laborator, s-a ajuns la concluzia că apartenenţa la un grup, conştiinţa unei identităţi comune, reprezintă condiţia minimă pentru apariţia la macro şi micro nivel a comportamentului social.

Percepţia socială se simplifică conform unui mecanism de opunere binar. Diferenţierea „noi” „ei”, similar – diferit şi tendinţa de favorizare: „bun-rău”, pozitiv – negativ.

Rezumând, definiţiile date conceptului de grup se încadrează în două modele:

a) modelul coeziunii, susţinut în psihologia socială experimentală

b) modelul identităţii, susţinut de orientarea cognitivă

Abordarea cognitivă este o lărgire a teoriei rolului şi nu poate asimila conflictul de rol, dificultăţile de asimilare. Modelul identităţii pune în centrul individului, liber să se asocieze sau să se „disocieze” psihologic în raport cu un grup.