Frustrarea

Frustrarea, conform Dictionarului Explicativ al Limbii Romane, reprezinta actiunea de a lipsi, a priva pe cineva de un bun, de un drept; a pagubi; a insela.

Frustrarea reprezinta o stare a celui care este privat de o satisfacţie legitimă, care este înşelat în speranţele sale. Ea se poate datora lipsei unui obiect (lipsa de hrana) sau întâlnirii unui obstacol pe calea împlinirii dorinţelor. Se spune că dificultăţile sunt externe, atunci când rezultă din mediu (fructele sunt în pom, dar pa/nicul veghează), şi interne, atunci când ele depind de individ (simţul său moral îi interzice furtişagul).

Frustrarea nu se defineşte însă prin obstacol, pentru că, în realitate, nimic nu ne permite să ştim ce va ti apreciat ca atare de către subiect. Una şi aceeaşi situaţie poate fi resimţită ca favorabilă de către o persoană şi poate fi trăită ca frustrantă de către alta. Vindecarea, de exemplu, nu este întotdeauna primită cu satisfacţie, deoarece unii găsesc mai multe avantaje în a fi bolnavi (nu mai au responsabilităţi, ceilalţi se ocupă de dânşii etc.) decât sănătoşi. Aşadar, nu ştim dacă individul este frustrat decât studindu-i comportamentul. Reacţiile la frustrare sunt variabile: ele depind de natura agentului frustrant şi de personalitatea celui supus acţiunii acestui agent. Răspunsul, în general, este agresiv. Ostilitatea poate viza obstacolul (copilul mic îşi manifestă furia la adresa mamei sale), se poate deplasa asupra unui substitut (copilul îşi bate ursuleţul) sau vizează propria persoană (unele sinucideri în rândul şcolarilor, consecutive unei mustrări, se explică prin acest mecanism). în alte cazuri, agresiunea, total inhibată, este înlocuită de regresiune la un stadiu anterior al dezvoltării.

După importanţa lor şi după momentul în care se produc, frustrările determină consecinţe mai mult sau mai puţin durabile la cei care le îndură. Ele sunt cu atât mai grave cu cât se manifestă mai precoce. J. Mac V. Hunt a demonstrat că, la şobolani, comportamentul de depozitare este cu atât mai intens cu cât animalele au fost mai private de hrană la vârsta lor tânără, în comparaţie cu şobolanii care au primit întotdeauna o alimentaţie abundentă. Dezvoltarea generală este de asemenea afectată de carenţele afective" precoce. Experimentând pe doi iezi gemeni, alăptaţi de mama lor, unul dintre ei fiind separat de aceasta timp de o oră pe zi, apoi amândoi fiind privaţi de lumină, H. S. l.iddell a constatat că iedul care nu a fost separat sa adaptat noii situaţii, pe când celălalt a murit. într-o creşă-model, R. Spitz a constatat că sugarii privaţi de mama lor prezentau o sensibilitate crescută la infecţii banale (mortalitate 37%) în comparaţie cu cei dintr-o grădiniţă, unde nu s-a înregistrat nici un deces. Frustrări mai puţin grave, cum este privarea de blândeţea maternă, au consecinţe caracteriale: copilul devine egoist, hipersensibil şi dependent de părinţii săi. Educaţia nu constă în suprimarea frustrărilor, ci în dozarea lor, în funcţie de rezistenţa individului.

Frustrarea este un fenomen complex de dezechilibru afectiv ce apare la nivelul personalitatii în chip tranzitoriu sau relativ stabil, ca urmare a nerealizarii unei dorinte, a obstructionarii satisfacerii unei trebuinte, a deprivarii subiectului de ceva ce îi apartinea anterior, în ordinea materiala sau în plan proiectiv si afectiv.

Principalele elemente ale procesului de frustrare sunt: cauza sau situatia frustranta, în care apar obstacole si relatii privative printr-o anumita corelare a conditiilor interne cu cele externe (o împrejurare de viata ce genereaza insatisfactii); starea psihica de frustrare, constând din trairi conflictuale, suferinte cauzate de privatiuni, anxietate etc.; reactiile comportamentale si în genere efectele frustrarii.

Dintre reactiile frustrarii se evidentiaza agresivitatea, care poate fi orientata asupra obiectului frustrarii sau, prin comutare, asupra oricarui alt obiect; regresiunea la modalitati inferioare de comportament; depresia si reactiile de abandon.

Exista o distinctie între frustrarea ce se exprima în stari si comportamente locale si frustrarea ce determina structurari de personalitate, de unde rezulta si un profil al frustratului, cronic decompensat si cu tendinte mai mult sau mai putin eficiente de supracompensare.

Frustrarea este legata in mod direct de obiecte si de posibilitatea individului de a le putea poseda sau de a-si putea sastisface “ descarcarea pulsional-inconstienta” in raport cu acestea.