Familia si copilul

Extras din referat Cum descarc?

Familia reprezinta primul context de viata, cu semnificatie deosebita in edificarea personalitatii copilului, agentul de baza al socializarii, al procesului de insusire temeinica si liber consimtita a normelor, valorilor si regulilor de conduita concordante cu modelul etico-normativ al societatii, asigurindu-i capacitatea de a exercita adecvat rolurile sociale, participarea constienta la urmarirea si la realizarea finalitatilor fixate; orientarea corecta in cimpul moral; capacitatea de a discerne intre conduitele acceptate si cele neacceptate, intre mijloacele legitime si cele ilegitime, intre scopurile dezirabile si cele indezirabile, capacitatea de a le imbina in mod judicios in decizii si in acte corespunzatoare celor doua tipuri de atitudini fundamentale rezultate din procesul de formare sociala: conformism si nonconformism.
Dupa P. Osterrieth (1973), familia ii livreaza copilului sentimentul de siguranta, care ii permite sa se emancipeze si sa-si dezvolte personalitatea. Sentimentul de siguranta se instaureaza si se mentine in urmatoarele conditii: protectia de pericolele si agresiunile pe care le poate provoca ambianta (naturala si sociala); satisfacerea trebuintelor bazale (A. Maslow, 1999) - fiziologice, de securitate, de dragoste si apartenenta, de respect si recunoastere; coerenta si stabilitatea cadrului social de dezvoltare; sentimentul de a fi acceptat ca membru al familiei, de a fi iubit, de a i se aproba caracteristicile individuale, de a avea posibilitate de actiune (o anumita arie de libertate) si de a dobindi experienta personala.
Aceste conditii se pot realiza doar intr-un mediu familial echilibrat si afectuos, care asigura functiile de securizare afectiva si se prezinta ca factor socializator si individualizator. 
Statutul familiei, in contextul social actual, comporta semnale ingrijoratoare de degradare calitativa, de diminuare a rolului educativ ca urmare a instabilitatii crescinde a cuplului, a scaderii interesului parintilor fata de preocuparile copiilor datorita, in mare parte, grijilor materiale. Din punct de vedere sociologic, familia contemporana se caracterizeaza prin destramare structurala, prin dezicere de functiile sale educative, prin degradare continua a autoritatii, implicit a calitatii mediului educativ. Aceste procese contraproductive sub raport educativ se constituie in factori de risc de provenienta familiala, grupati de D. Banciu, S. M. Radulescu, M. Voicu (1997) in trei categorii.
1. Factori care reflecta ansamblul si principalele tendinte de evolutie a conditiilor economice si sociale generale. Situatia economico-sociala precara: venituri mici, parinti in somaj, spatiu locativ restrins sau inadecvat, stare de inadaptare/dezradacinare ca urmare a stramutarii in alta localitate sau in alta zona geografica a generat in ultimele doua decenii o crestere brusca a familiilor dezavantajate. Conditiile indecente de trai, lipsa de siguranta in ziua de miine creeaza tensiuni intre parinti, intre parinti si copii, ceea ce lezeaza grav atmosfera afectiva din familie. Copiii din familiile dezorganizate sau din cele ce se confrunta cu probleme economico-sociale dificile sint tentati sa evadeze de acasa si sa-si caute securitatea afectiva in grupul stradal, intre semeni, prieteni de ocazie, in medii microsociale dubioase, initiindu-se si angajindu-se in aventuri ce pot lesne provoca acte antisociale (distrugeri de bunuri, furturi, batai, agresiuni, tilharii).
2. Factori care tin de structura familiei. Printre carentele de provenienta din structura familiala, frecvent intilnite in timpul pe care-l traversam, se disting disocieri (deces, invaliditate/boala, detentie a unuia sau a ambilor parinti, divort si, cu o frecventa sporita, plecarea unuia sau chiar a ambilor parinti la munca peste hotare), abandonarea copiilor de catre parinti, adoptiile si refacerea ulterioara a familiei etc. Aceste cazuri comporta riscuri grave in educatia copiilor, care pot ajunge la comportamente dezadaptate. in mod evident se profileaza problema absentei temporare a unuia dintre parinti, situatie frecvent intilnita in R. Moldova, conditie generatoare de dezintegrarea raportului parinte-parinte in efortul educational si a relatiei parinte-copil.
3. Factori care privesc deficitul educativ al familiei (disfunctii in cadrul relatiilor interpersonale, erori pedagogice ale parintilor). in cazul unor frecvente divergente intre cei doi parinti, soldate cu certuri si tratamente discriminatorii, preferentiale, copilul invata sa speculeze, sa profite, de pe urma ezitarilor si neintelegerilor, cu repercusiuni in conduita sa.
Literatura de specialitate, precum si observatia cotidiana, reliefeaza diverse disfunctii privind deficitul capacitatilor educative ale parintilor. Astfel, dupa M.Petcu (1999), principalele disfunctionalitati familiale generatoare de devieri de comportament la copil sint:
- divergenta metodelor educative (copilul este permanent derutat, descumpanit si tentat sa-si caute modele de comportament in afara familiei);
- atitudinea hiperprotectoare, excesiv de afectuoasa (duce la iritarea copilului si frineaza maturizarea psihica);
- atitudinea indiferenta (determina dezvoltarea unei agresivitati latente, copilul devenind emotiv, instabil, iritabil, cu efecte negative la nivelul microgrupului);
- atitudinea hiperautoritara (induce copilului stari de inhibitie, frica, instabilitate, timiditate, provoaca acumulari de tensiuni care se pot manifesta mai tirziu intr-un comportament rebel, descarcarea facindu-se pe alte persoane din anturaj);
- parintii ,,demisionari" (care nu pot fi ,,deranjati", indiferenta lor conducind la un comportament apatic sau agresiv al copilului).
Un rol deosebit ii revine familiei in cadrul socializarii secundare, care are loc la virsta adolescentei. Ea reprezinta conditia definitivarii procesului de formare a identitatii. Erick Erickson (1988) a caracterizat adolescenta ca o perioada critica in indelungatul proces de formare a identitatii. Dificultatea pe care o intimpina adolescentii atunci cind incearca sa puna bazele identitatii personale este desemnata prin notiunea de criza de identitate, finalizarea acesteia manifestindu-se prin atingerea identitatii sau printr-o stare de confunzie a rolului. Criza de identitate, caracterizata ca o cautare de catre adolescent a raspunsului la intrebarea ,,Cine sint eu?", surprinde momente dificile inunivoce, dihotomice: capacitatea de rezolvare autonoma a situatiilor de viata sau luarea de decizii necorespunzatoare; proiectarea reusita de perspective sau adoptarea de planuri ulterior abandonate; autoaprecierea adecvata a potentialului individual sau incapacitatea de evaluare corecta a valorii personale. Este etapa in care adolescentul se autodefineste ca elev, fiu sau fiica, prieten sau om, isi stabileste cadrul de aptitudini si potentialul de dezvoltare ulterioara. Conceptul de identitate, precum si insusi fenomenul, nu poate fi observat cu usurinta, cu atit mai mult comportind influentele mediului, in primul rind al celui familial. Dupa cum mentioneaza P. Ilut- identitatea se prezinta ca un "subsistem uman responsabil de orientarea actiunilor noastre complexe si de evaluarea integralitatii persoanei in lume- in general- si in cea sociala, in special" (2001, p. 36). Geneza acestui subsistem se orienteaza pe trei coordonate principale: 1. ,,de la biologic-inconstient la reflexiv-intentional; 2. de la comportamente ce stau sub incidenta directa si imediata a recompensei si pedepsei la morala autonoma bazata pe principii axiologice; 3. de la feedback-ul relatiilor interpersonale la factori macrosociali- in ultimul timp tot mai mult de natura global-planetara- care au determinatii profunde asupra gindurilor si conduitelor noastre cotidiene si- prin urmare- asupra proceselor de identificare si de reconstructie a sinelui" (P. Ilut, p. 37).
Astfel se formeaza o intreaga gama de opinii despre sine- care vin din autoobservari si din receptari ale informatiei livrate din afara. Nu toti adolescentii ating cu succes un sens al identitatii. in opinia lui Erickson, cei care esueaza in rezolvarea situatiilor dihotomice, parcurg acest stadiu de dezvoltare a personalitatii ineficient, mentinind o stare predominanta de confuzie a rolului sau de confuzie a identitatii. Conceptul de sine este neclar, persoana nu cunoaste pe deplin locul si rostul ce si-l doreste in prezent si pentru viitor.
Desi se constata o posibila rezolvare ulterioara a starii de confuzie de identitate, se accentueaza dificultatea acestei sarcini pentru persoana. Adolescentul care paraseste respectivul stadiu cu un sens predominant al confuziei rolului va fi mai putin eficient, ineficienta manifestindu-se in intrebari asupra autodefinirii. in concluzie, adolescenta este o rascruce, dar ea nu desparte drumurile, ci le uneste (J.E.Marcia, 1966).
Adolescentii, in mod normal, se caracterizeaza prin detasarea treptata de parinti si atasarea la grupul de prieteni, de semeni. Pentru a-si dezvolta sentimentul responsabilitatii, a se simti siguri, a judeca corect, acestia au nevoie de independenta. Concomitent, ei manifesta atasament fata de parinti, de la care invata arta comunicarii interpersonale si a rezolvarii situatiei de apartenenta, autonomia. Anume parintii le pot oferi sustinere in formarea identitatii, pe masura ce acestia se adapteaza social in afara familiei. Independenta, autonomia si identitatea se manifesta indisolubil de atasamentul de familie. in cazul carentelor familiale (afective, educationale, materiale sau de alta natura), adolescentii se detaseaza emotional de familie, devenind vulnerabili. S-a constatat in nenumarate cercetari ca cei care sint mai apropiati de familiile lor dau dovada de mai multa incredere in sine, de capacitatea de rezolvari autonome, de solitudine creativa, de rind cu abilitati sociale - de comunicare si interrelationare eficienta.
Revenind la problema in discutie - efectele lipsei unuia sau a ambilor parinti la procesul de formare a identitatii in adolescenta - mentionam rolul distinct al mamei si tatalui, rol definit sociocultural in corespondenta cu trebuintele umane.
intelepciunea populara zice ca, la inceput, Dumnezeu n-a putut fi intotdeauna peste tot, si atunci a creat mama. Mama si femeia urmeaza sa posede cele mai diverse calitati, precum altruismul, caldura, intelegerea, de rind cu cele conferite de etapa contemporana - activismul, angajarea sociala. in viata adolescentului, mama este sursa experientelor de comunicare, modelul relationarii interpersonale, sprijinul in formarea aptitudinii de a mentine autonomie in concordanta cu o doza sanatoasa de conformism social; ofera suport afectiv, desi rolul ei in organizarea existentei materiale a copilului nu poate fi neglijat.
Dezvoltarea sociala a adolescentului beneficiaza mult de un tata accesibil, atent si de nadejde, care-i insufla un sentiment de incredere si siguranta. Importanta tatalui se manifesta in suport fizic si financiar, completat de sentimentul de grija si afectivitate. in familiile in care tatal este prezent si responsabil, copiii se simt mai siguri si mai veseli, au mai putine conflicte cu adultii si semenii. Tatii cu un potential educational relevant fixeaza limite rezonabile si insista asupra respectarii lor, incurajeaza stabilitatea emotionala si morala, in momente dificile ofera tarie si statornicie familiei. Ei indruma copiii sa studieze materii mai grele si le cultiva primele abilitati tehnice. De la tata adolescentul invata sa fie sensibil la nevoile altora, sa fie tandru cu sexul opus.
Drept concluzie se impune urmatoarea afirmatie: adolescentii vor parcurge favorabil etapa crizei de identitate, depasind confuzia de rol, intr-o familie fericita, cu doi parinti implicati in educatie. Din pacate, etapa contemporana este marcata de fenomenul neangajarii in educatie a unuia sau chiar a ambilor parinti, cauzat si manifestat in mod diferit, dar, in mare parte, conditionat de migratia de munca.
Desigur, multi adolescenti se adapteaza cu succes situatiei, moment care nicidecum nu ilustreaza invulnerabilitatea lor. Ei sint puternici, dar nu invulnerabili. Lipsa parintilor le provoaca stari emotionale dificile, indepartarea si refugiul in relatia cu prietenii, profesorii, preocupari pentru anumite domenii. Altii se apropie mult de parintele ramas, pe care il trateaza drept egal sau confident. insa nu toti adolescentii se adapteaza la lipsa parintilor. Observatia denota predominanta unor reactii emotionale diferite la fete si baieti. Fetele, de regula, isi interiorizeaza reactiile, devenind triste, extrem de grijulii (inclusiv fata de membrii familiei), tentate sa caute atentie si sustinere afectiva din partea altor oameni. tinind cont de perioada adolescentei si interesele pentru viata sexuala, aceste stari pot fi cauza unor relatii sexuale precoce. Baietii se manifesta mai deschis si devin agresivi, furiosi si neascultatori - emotii care pot conditiona comportament delincvent.


Fisiere in arhiva (1):

  • Familia si copilul.doc

Imagini din acest proiect Cum descarc?

Bibliografie

1. Banciu, D.; Radulescu, S.M.; Voicu, M., Adolescentii si familia, EsP, Bucuresti, 1997.
2. Erickson, E., Identity and the life cycle, Norton, New York, 1988.
3. Ilut, P., Sinele si cunoasterea lui. Teme actuale de psihosociologie, Editura Polirom- Iasi- 2001.
4. Marcia, J. E., Development and validation of ego-identity status, 1966.
5. Maslow, A., Motivation and Personality, New York, 1970.
6. Osterrieth, P., Copilul si familia, EDP, Bucuresti, 1973.
7. Petcu, M., Delincventa. Repere psihosociale, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1999


Descarca gratuit aceast referat (0 €)

Completezi numele, prenumele și adresa de email. După aceea primesti prin email link-ul pentru descărcare. Completeaza o adresă de email validă.

1. Numele, Prenumele si adresa de email:

Daca nu gasesti email-ul, verifica si directoarele spam, junk sau toate mesajele.



Hopa sus!