Relatia dintre epistemologie si practica stiintifica Dawn Darlaston-Jones (2007) remarca faptul ca abilitatea de a identifica relatia dintre fundatia epistemologica a oricarei practici (cercetari) stiintifice si metologia folosita este de o importanta cruciala; totusi acest aspect este de multe ori neglijat in pregatirea academica a viitorilor cercetatori. Sistemul filozofic care constitue baza unei anumite metode stiintifice si care influenteaza alegerea acesteia din multimea metodelor disponibile ramane deobicei ascuns, sau presupus. Acest lucru se intampla, dupa parerea autorului, si din cauza dominantei empiricismului, pozitivismului in randul cercetatorilor, considerandu-se ca nu este nevoie ca asumptiile filozofice sa fie mentionate explicit. De fiecare data cand sunt vehiculate concepte precum "obiectivitate", "validitate", se vorbeste defapt despre un anumit cadru epistemologic, despre o anumita viziune asupra naturii cunoasterii stiintifice, viziune materializata atat in teorie cat si in practica. Sistemul filozofic se manifesta in toate etapele si elementele cercetarii: in construirea cadrului conceptual, in metodologia folosita, in raportul stabilit intre cercetator si participanti, in design-ul cercetarii, in interpretarea rezultatelor. Calitatea unei cercetari deriva astfel si din gradul de coerenta, de concordanta si puterea ideilor filozofice din umbra, de implicatiile acestora. Paradigma, concept epistemologic propus de Thomas Khun, reprezinta un astfel de sistem de asumptii filozofice care ghideaza, orienteaza, sustin, justifica si integreaza teoriile si practica stiintifica. Donna Mertens (2005) evidentiaza trecerea de la ideile filozofice la practica, de la ontologie, epistemologie la metodologie, prin cele trei intrebari necesare pentru a defini o paradigma: 1. Intrebarea ontologica: "Care este natura realitatii?" 2. Intrebarea epistemologica: "Care este natura cunoasterii si ce relatie exista intre cunoscator si cunoscut?" 3. Intrebarea metodologica: "Cum se poate ajunge la cunoastere?" Pornind de la aceste intrebari, autoarea identifica patru paradigme principale utilizate in cercetarile psihologiei si ale stiintelor educatiei, conturate in tabelul urmator: Pozitivism Constructivism Transformativ Pragmatism Ontologie O singura realitate universala, cuantificabila Realitati multiple construite social Realitati multiple modelate pe considerente, valori etnice, culturale, economice, politice etc. Ceea ce este util determina ce este real, adevarat Epistemologie Obiectivitate; Cunoasterea are un caracter probabilistic, general; Asumptii filozofice empiriste, rationaliste Subiectivitate; Cunoasterea are un caracter particular; Legaturi interactive subiect-obiect Cunoasterea este plasata intr-un context social-istoric; se tine cont de fenomenul discriminarii Relatiile dintre cunoscator si ceea ce este de cunoscut sunt stabilite in functie de scopuri, obiective specifice Metodologie Cantitativa Calitativa Mixta Metodele sunt alese in functie de scopurile, obiectivele fiecarei cercetari Termeni descriptivi asociati Experimental Qvasi-experimental Studii corelationale Comparatii cauzale Experiment natural Fenomenologie Hermeneutica Interactiuni simbolice Etnografie Teoria critica Neo-Marxism Miscarea feminista Participativ Emancipativ Metode mixte Modele mixte Evolutia ideilor epistemologice Raskin (2002) prezinta conceptia lui Sexton care, in urma unei analize istorice asupra naturii schimbatoare a cunoasterii, imparte istoria umanitatii in trei perioade: premodern, modern, postmodern. Fiecare perioada accentueaza viziuni ontologice distincte care influenteaza modul in care omul se raporteaza la evenimente, probleme, solutii. Astfel, premodernismul (care se intinde din Antichitate pana in Evul Mediu) a fost dominat de dualism, idealism, rationalism, credinte religioase etc. Modernismul (de la Renastere pana in secolele IX-XX) aduce in centrul atentiei empiricismul, pozitivismul, logica etc. Conceptele cele mai vehiculate in modernism sunt: adevar, rationalitate, obiectivitate, dovezi, progres stiintific etc O consecinta a epocii moderne a fost aceea de a consolida stiinta ca o sursa legitima de cunoastere a lumii. Se presupune ca stiinta este imaginea oglindita a realitatii obiective. In modernism este specific intregul, unitatea. Prin contrast, postmodernismul ignora, uneori chiar neaga realitatea obiectiva, precum si posibilitatea unei cunoasteri obiective, mutand accentul pe realitatile construite personal sau social; stiinta este o realitate construita. Fragmentarea este specifica postmodernismului. Adevarul devine relativ; printre criteriile de validare a stiintei mai importante sunt cele de ordin pragmatic, coerenta, consensul (Gergen, 2001).
După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).
