Eficiența personală la bolnavii de diabet

Extras din referat Cum descarc?

1. Fundamente teoretice ale conceptelor discutate
Termenul self-efficacy este un concept care a fost tradus in forme variate in literatura de specialitate, cele mai raspandite variante fiind conceptul de "auto-eficienta" sau "eficienta personala perceputa". Bandura este autorul care a definit pentru prima data auto-eficienta ca fiind credinta unui individ ca poate desfasura un anume comportament intr-o situatie specifica (1997), respectiv "aprecierile oamenilor asupra capacitatilor lor de a se organiza si executa actiuni cu scopul de a atinge anumite performante sau realizari" (Bandura, 1986, cit in Anthony & Artino, 2012).
Este necesara realizarea unei distinctii intre auto-eficienta si alti factori care de asemenea vizeaza expectanta, precum conceptul de sine si auto-perceptia competentei, care reprezinta moduri de auto-perceptie mai globale. 
Este important de mentionat faptul ca abilitatea actuala a individului in domeniul de activitate specificat nu este necesar sa fie adecvata la credinta acelui individ ca este capabil de a intreprinde comportamentul vizat. O serie de studii, printre care si cel realizat de catre Pajares (1996, cit in Anthony & Artino, 2012) arata ca indivizii au tendinta de a-si supraestima capacitatile academice. Aceasta abordare poate fi benefica, intrucat indivizii isi vor spori efortul si persistenta motivationala atunci cand se confrunta cu situatii mai dificile.
Autorul acestei teorii socio-cognitive, Albert Bandura (1997) evidentiaza importanta auto-eficientei prin prisma faptului ca "oamenii contribuie cauzal la propria lor functionare psihosociala prin intermediul mecanismelor influentelor personale". Bandura afirma ca dintre acestea, nici una nu este la fel de puternica precum eficienta personala, intrucat aceasta credinta este forta care ghideaza si orienteaza actiunile oamenilor (Anthony & Artino, 2012). 
Potrivit aceluiasi autor, indivizii necesita mai mult decat simple capacitati si cunostinte de a desfasura cu succes o anumita sarcina. Aceasta nu se poate realiza in absenta credintei lor in puterea de a desfasura comportamentele solicitate, indiferent de cat de dificila sau provocatoare este situatia (Bandura, 1977). Asadar, exista o "cauzalitate reciproca" intre abilitatile de a realiza actiunile si eficacitatea perceputa a oamenilor, ca sunt capabili sa le realizeze. Cele doua elemente sunt interdependente si se dezvolta simultan, odata cu maturizarea indivizilor (Bandura, 1986). 
Referitor la sursele din care se poate invata auto-eficienta, Jamieson et al. (2014) mentioneaza cele patru surse de invatare, asa cum au fost ele descrise initial de catre Bandura (1977): 
-  situatiile de performanta;
-  experientele vicariante;
-  persuasiunea verbala;
-  feedbackul fiziologic si emotional.
Situatiile de performanta sunt cele considerate a avea cel mai mare impact asupra credintelor de eficacitate, intrucat cu aceste ocazii individul are realizari actuale, care ii sporesc increderea in rezultatele pe care le va obtine pe viitor.
O alta sursa de invatare importanta o reprezinta invatarea vicarianta, adica invatarea prin observarea comportamentului efectuat de o alta persoana, respectiv prin evaluarea consecintelor acestuia. Principiul care sta la baza acestei forme de invatare este compararea sociala, care permite membrilor comunitatii sa isi sporeasca increderea in ei insisi atunci cand observa modul in care o alta persoana face fata unei situatii similare. Cu toate acestea, comportamentele sau abilitatile insusite prin intermediul invatarii vicariante sunt mai putin rezistente pe termen lung si mai susceptibile la schimbare (Bandura, 1977). Un alt factor de luat in calcul este similaritatea modelului cu persoana de referinta; cu cat modelul este mai similar, cu atat invatarea vicarianta va fi mai accentuata.

Fisiere in arhiva (1):

 Eficienta personala la bolnavii de diabet.docx