Diferențe individuale în activitatea de învățare în școală

Marele Dictionar al Psihologiei defineste invatarea ca fiind „modificare a capacitatii unui individ de a realiza o activitate sub efectul interactiunilor cu mediul sau inconjurator” sau „modalitate de achizitie a cunostintelor, competentelor sau aptitudinilor” (Larousse, 2006, p.638).

Problema diferentelor individuale in invatare a fost supusa atentiei specialistilor in momentul in care s-a sezizat necesitatea alcatuirii de programe de instruire care sa fie adecvate fiecarui elev in parte si care sa il ajute sa-si indeplineasca potentialul la intreaga lui capacitate.

Principalii factori care au fost luati in considerare au fost paternurile individuale de crestere si dezvoltare, aptitudinile, inteligenta, creativitatea, strategiile de invatare, stilul cognitiv, stilul de invatare si de studiu al elevilor, autonomia si independenta in invatare. Aceste aspecte vor fi detaliate in ceea ce urmeaza.

Paternurile individuale de crestere si dezvoltare sunt legate de conceptul de maturitate, acesta exprimandu-se prin „masura in care copilul este in cadenta cu alti copii de varsta lui”(Lindgren apud Negovan, 2006, p. 135), precum si de etaloanele comportamentale si de asteptarile adultilor in ceea ce priveste copilul. Tipurile de maturitate enumerate de Valeria Negovan in „Introducere in psihologia educatiei” sunt: maturitatea fizica, maturitatea intelectuala – determinata de dezvoltarea cognitiva , maturitatea sociala – capacitatea de a-si asuma responsabilitati, maturitatea emotionala. Acestea pot determina o evolutie sau regresie in dezvoltare, ambele avand urmari in procesul de invatare.

Primii indicatori pentru evaluarea individului ca fiind apt pentru activitatea scolara sunt particularitatile morfo-fiziologice si psiho-sociale ale acestuia – de mentionat aici sunt varsta cronologica, in stransa legatura cu varsta anatomica, exprimata prin dezvoltarea sistemului osos si a celui muscular, ambele corelandu-se apoi cu varsta fiziologica, toate participand la adaptarea eficienta a organismului la efortul presupus de activitatea scolara.

Printre alti factori, maturitatea fizica, intelectuala si cea emotionala contribuie la formarea identitatii adolescentului, adica la indeplinirea celor doi factori esentiali pentru identitatea matura: depasirea crizelor de alegere a alternativelor de viata si angajarea in propria alegere.

1. Aptitudinile

Aptitudinile reprezinta o „trasatura individuala imposibil de observat in mod direct si care poate fi definita prin caracterul analitic, prin caracterul cognitiv sau chiar prin caracterul sau constitutional”(Larousse, 2006, p.107). Acestea pot fi considerate mai ales niste caracteristici cognitive responsabile de achizitia si prelucrarea informatiei. Astfel, ele se diferentiaza de caracteristicile motivationale si temperamentale, atribuind unele scopuri ori conferind un anumit stil functionarii acestor mecanisme cognitive.

Aptitudinea se traduce intotdeauna prin reusita in activitati. Lipsa aptitudinilor semnifica posibilitati minime de a actiona intr-un anume fel, in timp ce „termenul pozitiv se acorda ca un calificativ, dupa criteriul performantei” (Popescu-Neveanu, 1997, p.166).

„Forma calitativ superioara de manifestare a aptitudinilor complexe este talentul. El se deosebeste de aptitudine prin gradul inalt de dezvoltare a aptitudinilor si mai ales prin imbinarea lor corespunzatoare, ceea ce face posibila creatia de valori noi si originale. Forma cea mai inalta de dezvoltare a aptitudinilor care se manifesta intr-o activitate de importanta istorica pentru viata societatii, pentru progresul cunoasterii umane, stiintei, tehnicii, culturii, conducand la o puternica originalitate o reprezinta geniul.„(Zlate, 2006, p.372).

In activitatea de invatare, elevii talentati intr-un domeniu sau altul constituie o responsabilitate aparte pentru profesori. Cadrele didactice trebuie sa faca astfel incat aptitudinile speciale ale acestora sa nu treaca neobservate si sa contribuie la constientizarea lor si exploatarea acestor resurse de dezvoltare personala.

Kovalev si Measiscev apreciau aptitudinile ca avand un rol determinant in procesul adaptarii, sustinand ca nivelul psihic al personalitatii este determinat de forta energiei psihice si ca , o data cu sporirea rezervei de energie neuropsihica – adica cu dezvoltarea aptitudinilor – creste nivelul psihic si posibilitatile de adaptare devin mai mari. Astfel, exista o relatie direct proportionala intre nivelul aptitudinilor si gradul de adaptare la mediu, cei care apartin nivelului aptitudinal superior putand nu numai sa se adapteze mai usor la mediu, dar chiar pot sa adapteze mediul la necesitatile lor.