Dezvoltarea Personală

- personalitatea se referă la un set de calități și însușiri personale, de factură psihică și fizică, ce definesc, individualizează și exprimă persoana așa cum este ea în realitate;

- personalitatea era considerată în sensul său etimologic de mască, respectiv de modalitate a persoanei de a se înfațișa altora, de a prezenta deliberat o imagine de sine care nu se suprapune decât în mică masură sau deloc cu realitatea;

- personalitatea era identificată cu rolul social, politic sau economic deosebit al unei anumite persoane, existând în acest context o anumită juxtapunere cu conceptul de "personaj de excepție" într-un anumit domeniu;

- personalitatea avea ca referențial mai ales un ansamblu de calităti de ordin etic (onestitate, demnitate, sobrietate) prin intermediul cărora persoana respectivă se impunea în planul valorilor morale; (Guilford, J.P., 1985).

Dezvoltarea personală şi rolul învăţării în dezvoltarea personală

Suntem martorii dar şi autorii voluntari sau involuntari a unor schimbări majore, de anvergură in istoria omenirii, unde se petrec schimbări profunde şi rapide atât în tehnologie cât şi în cunoştinţele ştiinţifice.

Omenirea a intrat în societatea cunoaşterii, a învăţării pe tot parcursul vieţii, volumul cunoştinţelor se dublează la fiecare 10 ani, ceea ce impune noi cerinţe în educaţie care să ajute omul în a face faţă schimbărilor societăţii, în a se transforma cu ajutorul educaţiei într-un „cameleon” adaptat mediului.

Ritmul schimbării în toate domeniile este deosebit de alert, generând de-a lungul vieţii active a unui individ 3-4 cicluri de completare /schimbare a formării iniţiale. Schimbările rapide din tehnologie şi comunicare produc efecte directe şi deosebit de profunde asupra forţei de muncă.

Se ridică întrebarea dacă omul este pregătit pentru ca aceste schimbări să fie orientate spre îmbunătăţirea existenţei şi spre sporirea intensă a calităţii vieţii.

Complexitatea fenomenelor din societatea modernă solicită un bagaj de cunoştinţe şi capacităţi din ce în ce mai bogat. Aici intervine educaţia permanentă, care este un proces de perfecţionare, de dezvoltare personală socială şi profesională pe durata întregii vieţi a indivizilor, în scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii lor, cât şi colectivităţii din care fac parte.

Educaţia permanentă are loc pe tot parcursul vieţii, indiferent dacă aceasta se realizează într-un cadru formal, organizat sau într-un cadru informal.

Aceasta presupune trecerea de la un ansamblu de cunoştinţe, informaţii, de competenţe („a şti să faci/ să acţionezi”) la învăţarea prin experienţă/ prin practică, de la transmiterea şi memorarea de informaţii (informare), la formarea de abilităţi, capacităţi, competenţe. Informaţia nu are nici o valoare pentru persoanele care doresc să se dezvolte dacă nu o poate utiliza în practică, indiferent dacă este vorba de locul de muncă.

Ce trebuie înţeles până acum este faptul că dezvoltarea personală se realizează pe tot parcursul vieţii, ne ajută să facem faţă schimbărilor şi să ne adaptăm. În nici un caz nu se mai pune problema să termini o şcoală, să îţi găseşti un loc de muncă din care să ieşi la pensie, dimpotrivă, chiar dacă ai un loc de muncă stabil, începi să te perfecţionezi, să acumulezi noi cunoştinţe şi competenţe care să îţi folosească la un alt loc de muncă, chiar dacă acest lucru se va întampla în viitorul apropiat şi nu imediat.

Putem să spunem că, educaţia permanentă ne fereşte de îmbătrânirea timpurie din punctul de vedere cerebral şi psiho-social, ne menţine tinereţea spirituală.

Totul depinde de noi în a ne manifesta disponibilitatea de a învăţa.

Idei preconcepute cu privire la învăţarea pe tot parcursul vieţii

Creşterea şi dezvoltarea umană se caracterizează prin două limite principale, care sunt definitorii:

- limita reală, practică a aptitudinii maxime a cuiva sau capacitatea potenţială;

- limita psihologică, la fel de reală, în care omul se autosituează.

Barierele care ne îngrădesc şi ne fixează cel mai bine, lanţurile care ne leagă cel mai strâns sunt acelea pe care ni le făurim noi înşine.

Apar întrebări:

De ce se întâmplă astfel?

De ce suntem nepregătiţi? de ce suntem temători?

De ce nu încercăm a ne dezvolta potenţele?