Dezvoltarea motricității la copii cu probleme speciale

I.Observatia-Elemente teoretice

1. Definite

Observatia este definita ca “,actiunea de a privi cu atentie flintele, lucrurile,evenimentele. fenomenele pentru a le studia, supraveghea fi a trage concluzi asupra acestora" {Petit Larousse, 1998). Ca metoda stiintifica, observatia consta in ,,inregistrarea sistematica, prin simturi, a caracterisiticilor si transformarilor obiectului studiat" (Doron, Parot, 1999). Aceasta definitie evidentiaza ca observatia nu este un act pasiv, ea se prelungeste cu un comportament reflexiv, de clasificare si sistematizare."A observa nu inseamna doar a identifica un obiect, un comportament, ci si a-1 clasifica, a-l introduce intr-o anumita categorie. Actul clasificarii asociaza faptului observat o anume idee.

“,0bservatorul trebuie sa fie fotograful fenomenelor” spune C. Bernard (1984) - reducand astfel observatia la o simpla inregistrare, considerand ca doar astfel aceasta metoda poate furniza informajii obiective. Dar fotograful sau cineastul care inregistreaza realitatea in direct, pe “viu" ne ofera o imagine obiectiva a acesteia ? Bineinteles ca nu. Fotograful isi alege un anume unghi, se afia intr-un anume loc, isi alege sensibilitatea filmului, lumina, planurile . “Harta nu este teritoriul” spune Korzybsky. imaginea despre realitate nu esie realitatea. Observatia este expresia unei selectii constiente sau inconstiente si se desfasoara totdeauna intr-un context complex: cel al situatiei si cel al atitudinilor (constiente sau nu) ale celui care observa.

A observa nu inseamna a vedea, ci mai degraba a injelege, a analiza si

organiza realitatea care intra sub incidenta simturilor noastre.

Atunci cand “vedem”, obiectele se impun privirii noastre; cand observam –

dezvoltam o atitudine activa, cautam, selectam. Putem vedea fara sa ne punem intrebari si formula ceea ce vedem intr-un limhaj obtinuit care nu este totdeauna foarte- precis. Cand observaii, mergem mai departe.

Observatia presupune si interogatii in legatura cu ceea ce se observa. Observand, cercetatorul isi propune sa denumeasca intr-o maniera cat mai precisa ceea ce vede si adopta o atitudine particulara - cautarea sensului. Observafia are ca scop intelegerea; daca. de exemplu, cineva solicita un anume ajutor - cercetatorul se interogheaza asupra cauzelor si consecintelor dificultatilor sale sau asupra felului in care acesta solicita ajutorul. Trebuie, totusi, sa retinem ca aceasta injelegere este in mod, necesar partiala. Ea depinde de numarul de elemente pe care le pot observa, de cadrele de referinta utilizate pentru degajarea unei anume logici. Prin observajie noi organizam ceea ce vedem pentru a putea raspunde la intrebarile care au general activitatea de observatie. Observand, realizam simultan doua actiuni: analizam, disecam fapte sau situatii, apoi le reconstruim. le caracterizam. le atribuim un anume sens.

In observajie, cercetatorul (personalitatea lui) este cel mai important “instrument” cu ajutorul lui sunt adunate informatiile, intelese, analizate si organizate. Acest fapt asigura observatiei, in egala masura, resurse si limite deosebite.

Prin urmare, observatia stiintifica este totdeauna o observatie polemica intrucat ea confirma sau infirma o teza anterioara (G. Bachelard). Spre deosebire de observatia empirica, spontan, observatia stiintifica - dupa cum am mentionat - are la baza anumite ipoteze si intrebari iar cercetatorul isi va limita observatia la variabilele care intra in formularea ipotezelor sau intrebarilor sale. Acest fapt asigura caracterul orgamzat si sistematic al observaliei stiinfifice, dar prezinta si anumite riscuri - nu gasim decat ceea ce cautam si nu cautam decat ceea ce corespunde credintelor, asteptarilor si convingerilor noastre (fundamentate stiintific sau nu). De aceea tot mai multi auiori afirma importanta sensibilitalii observatorilor la fapte neasteptate, uneori aberante, care pot conduce la dezvoltarea si extinderea unei teorii existente. Robert K. Merton numeste acest fapt ”serendipitate”. Totusi, asa cum afirma R. Konig, “nu observata naiva a unui observator naiv, ci dimpotriva observarea naiva a unui observator instruit” constituie serendipity pattern (cf. S. Chelcea,1975). De aceea suntem de acord cu M. Reuchlin cand X afirma ca observatia stiintifica trebuie sa utilizeze totdeauna “ipoteze complet explicite” chiar daca prin serendipitate pot