Dependență de Ciocolată

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Psihologie
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 6 în total
Cuvinte : 2301
Mărime: 25.47KB (arhivat)
Publicat de: Emilian Radu
Puncte necesare: 6

Extras din referat

Există dependență de ciocolată ? Aceasta e întrebarea care se ridică tot mai des în ultima vreme. Pentru unii, poate părea o glumă, pentru alții, a devenit deja o problemă, mai mult sau mai puțin conștientă. Cert este că acestei probleme i s-a dat un nume – chocoholic – și a fost încadrată în familia dependențelor alimentare. Un număr din septembrie 2012 al cotidianului american The Wall Street Journal s-a ocupat de aceste dependenţele alimentare. Este drept că medicina a acceptat cu rapiditate noţiuni ca dependenţa de alcool sau de droguri, dar priveşte, deocamdată, cu o stranie neîncredere, spre dependenţa alimentară. Aceasta din urmă se defineşte ca fiind o tulburare patologică, în care subiectul are o poftă nestăpânită de a consuma anumite produse alimentare.

Sacoșa cu dependențe

Painea alba, cartofii prajiti, chipsurile, snacksurile, prajiturile, inghetata si alte alimente cu indice glicemic ridicat declanseaza asupra creierului, prin consumul lor, un efect de dependenta similar nicotinei continute in tigari si drogurilor din clasa A, cum ar fi heroina, potrivit unui studiu realizat in SUA, de catre medici de la Boston Children's Hospital, citat de Daily Mail.

Prin tehnici de imagistica cerebrala, s-a pus in evidenta faptul ca aceste alimente, odata consumate, stimuleaza acea parte a creierului resposabila de pofte si "recompense", creand dependente. In cazul unor alimente obisnuite, apropiate de starea lor naturala, cum ar fi legumele crude sau fierte, nu s-a observat aceasta stimulare a creierului. In topul clasamentului, se află ciocolata. Sunt afectate în special femeile, la care pofta de ciocolată se înregistrează la 40%, în timp ce la bărbaţi, procentul este de doar 15%. Ciocolata conţine feniletilamină, o substanţă care creşte în mod natural în organismul persoanelor îndrăgostite. Mai conţine, de asemenea, teobromină (un stimulent cerebral), tiramină şi triptofan, care au proprietăţi antidepresive. Consumatoarea de ciocolată, adesea grăsuţă, mănâncă exagerat acest aliment, care o consolează în faţa impresiei că „nimeni nu o place“. Când încearcă să renunţe la alimentul favorit se simte bolnavă, morocănoasă şi plină de resentimente, simptome care dispar dacă îşi administrează câteva tablete de ciocolată. Urmează gustările sărate (cipsuri, sărăţele, covrigi, floricele de porumb etc.) fac 8% dependenţi printre femei şi 3% dependenţi printre bărbaţi. Pâinea şi pastele realizează dependenţe la 3% dintre femei şi 2% dintre bărbaţi, deoarece, provenind din cereale, conţin sus-amintitele exorfine. Există persoane care au o poftă exagerată pentru pâinea caldă sau pentru anumite tipuri de paste. Carnea (friptă sau afumată) este, de asemenea, prezentă pe lista dependenţelor alimentare într-un procent de 3% pentru femei şi 5% pentru bărbaţi. Dependenţa este amplificată de prezenţa sării, a condimentelor şi a glutamatului, care este un potenţiator de gust. Îngheţata determină dependenţă la 6% dintre femei şi numai la 2% dintre bărbaţi. Laptele din compoziţia îngheţatei conţine exorfine, zahărul oferă energie, iar când se mai adaugă şi ciocolata, dependența e completă.

De remarcat faptul că toate tipurile de dependenţă creează reacţii similare la nivelul creierului. Acest lucru a fost dovedit prin rezonanţă magnetică funcţională, un test care măsoară activitatea creierului în funcţie de modificările fluxului sangvin. Astfel s-a demonstrat că la dependenţii de alimente se activează aceiaşi centri nervoşi ca şi la dependenţii de alcool, tutun sau droguri.

Se consideră că fiecare dintre noi avem ocazional poftă de ceva, dar dependenţa apare când această poftă devine imperioasă, iar neîndeplinirea dorinţei determină simptomele menţionate mai sus la lipsa ciocolatei. Se pare că un rol important în dezvoltarea dependenţei alimentare îl joacă şi publicitatea, reclamele propagând excesiv calităţile unor alimente, cum ar fi ciocolata, îngheţata, pizza, etc. Evident, decizia alegerii unui aliment ne aparţine, dar, fiind bombardaţi excesiv cu imagini tentante, tindem să deveni victime ale dependenţelor alimentare.

Bibliografie

http://www.dailymail.co.uk/health/article-2206310/Chocolate-create-high-opium-Links-obese-people-drug-addicts.html

http://www.health.harvard.edu/blog/can-you-become-addicted-to-chocolate-201302145903

http://psychcentral.com/lib/does-chocolate-addiction-exist/000233

http://serendip.brynmawr.edu/bb/neuro/neuro01/web2/Slaughter.html

http://alcoholism.about.com/cs/basics/l/aa001109a.htm

http://www.sfu.ca/geog351fall03/groups-webpages/gp8/consum/consum.html

http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/alimente/alimente-care-dau-dependenta-asemeni-drogurilor-1243265

Preview document

Dependență de Ciocolată - Pagina 1
Dependență de Ciocolată - Pagina 2
Dependență de Ciocolată - Pagina 3
Dependență de Ciocolată - Pagina 4
Dependență de Ciocolată - Pagina 5
Dependență de Ciocolată - Pagina 6

Conținut arhivă zip

  • Dependenta de Ciocolata.docx

Alții au mai descărcat și

Evoluția Modificărilor Psihologice la Persoanele Diagnosticate cu Diabet

Introducere În ziua actuală se produc diverse modificări în societatea în care locuim, acestea fiind atît de ordin individual, cît şi social....

Psihologia vederii

1. DEFINIREA SI CARACTERIZAREA GENERALA A SENZATIILOR Legatura informationala cea mai simpla a omului cu realitatea este realizata prin...

Psihologia Comportamentului Alimentar

Psihologia evoluţionista a tulburărilor alimentare: competiţia feminină pentru parteneri sau pentru statut? S-a studiat relaţia dintre tulburările...

Emoții transmise prin culori

Emoțiile și sentimentele au fost studiate încă din Antichitate. De-a lungul timpului, s-au concretizat mai multe definiții ale emoțiilor. Spre...

Agresivitatea la copii

Agresivitatea copilului Copilul nu se nalte rău, manipulativ, așa că agresivitatea copilului nu vine din rautate. Agresivitatea este o forma de...

Memoria

1. Definirea şi caracterizarea generală a memoriei Memoria reprezintă procesul psihic cognitiv superior ce constă în întiparirea, păstrarea şi...

Binge eating disorder

Binge eating disorder (BED; American Psychiatric Association and DSM-5 Task Force, 2013) este cea mai prevalentă tulburare alimentară la nivelul...

Profilul profesorului ideal

Henry Books Adams, istoric american și membru al familiei politice Adams, susținea faptul că ,,Un bun profesor își pune amprenta asupra...

Te-ar putea interesa și

Analiza competitivității pe piața ciocolatei

Introducere Rolul fundamental al competitivității reiese din funcțiile acesteia și reprezintă, în esență, conform opiniei numeroșilor...

Ciocolată cu cremă de fructe

Cap. 1 Tema de proiect Se va proiecta o sectie de obtinere a ciocolatei cu crema de fructe cu capacitatea de 200 kg/h la 100 kg produs finit....

Cercetare calitativă Kandia

I. Identificarea problemei : Firma KANDIA isi propune identificarea de noi piete de desfacere in vederea maririi cifrei de afaceri si a...

Analiza calității senzoriale a ciocolatei

INTRODUCERE: Am ales această temă datorită plăcerii de a citi şi a descoperi lucruri noi şi interesante despre ciocolata si produse din ciocolata...

Proiect ciocolată

Introducere Ciocolata reprezintă un produs pentru care populația a prezentat un interes deosebit incă din anii 250 e.n. in ciuda faptului că este...

Studiu de piață - ciocolată

Scurta prezentare a produsului Fie ca este considerata un tabiet, o placere, un substitut pentru cafea sau, pur si simplu,un aliment hranitor,...

Procesul Tehnologic de Fabricare al Ciocolatei

Rezumat Ciocolata este una din ispitele pământeşti care ne încântă toate simţurile, iar noi ne lăsăm bucuroşi ispitiţi de ea. Ciocolata este...

Studiu de calitate, distribuție, promovarea și înregistrarea în contabilitate a produselor finite - ciocolată

CAP 1. CIOCOLATA 1.1 Introducere Ciocolata este un produs zaharos, susceptibil de a se topi în gură fără a se putea decela prezenţa particulelor...

Ai nevoie de altceva?