De la învățarea simplă la învățarea în contextul dezvoltării personale și profesionale pe parcursul întregii vieți - conținuturi, metode, factori, rezultate - studiu de caz

Introducere

Învăţarea autodirijată este un concept al psihopedagogiei, care a fost din ce în ce mai agreat (şi cercetat) în ultimii ani. El desemnează un proces extrem de complex pe care nu-l putem eluda în educaţia adulţilor.

Învăţarea autodirijată (self-directed learning, autoformation) este procesul în/prin care individul: (Knowels, ap. S. Siebert, 2001):

– are iniţiativa învăţării;

– stabileşte propriile nevoi de învăţare (cu sau fără ajutorul altora);

– îşi formulează scopurile, obiectivele;

– identifică resursele umane şi materiale necesare învăţării;

– alege şi aplică strategii potrivite/adecvate de învăţare;

– evaluează propriile rezultate.

Autodirijarea (bazată, de fapt, pe autoorganizare) se exprimă cel mai bine în „gradele de libertate“ în raport cu învăţarea; acestea (Gnahs, 1998) se manifestă în:

– deciziile referitoare la proiectele de învăţare;

– priorităţile în domeniul nevoilor şi al interesului de a învăţa;

– justificarea obiectivelor învăţării;

– utilizarea publicaţiilor şi a altor materiale ajutătoare;

– alegerea unor stiluri şi strategii de învăţare;

– evaluarea rezultatelor învăţării.

Autodirijarea şi autodeterminarea se manifestă, de fapt, gradual (ele există ca variante ale autonomiei).

Învăţarea autodirijată este strict orientată spre cel care învaţă; acesta o face din proprie iniţiativă; timpul dedicat învăţării este flexibil iar spaţiile sunt variabile; este foarte importantă autonomia în stabilizarea scopurilor învăţării; conţinuturile tematice sunt, de regulă, liber alese (decizia aparţine celui care învaţă); rezultatele învăţării se stabilesc prin autocontrol. Deci, elementul esenţial este responsabilitatea.

Factori determinanţi ai învăţării autodirijate/autoinstruirii

Învăţarea este un proces influenţat de un complex de factori: experienţa personală (în ansamblu, cea legată de învăţare, mai ales); succesele şi insuccesele (mai ales în învăţare), caracteristici personale (factorii subiectivi, de personalitate – în totalitate), elemente de mediu (social, profesional, cultural etc.) şi alţi factori obiectivi.

Este de subliniat că factorii obiectivi sunt „filtraţi“ subiectiv. În fond, este importantă maniera de percepere a acestora; ei sunt relevanţi doar subiectiv.

Este dificil să formulăm generalităţi cu privire la influenţa acestor factori asupra actelor de autoinstruire dirijată. De aceea îi vom sistematiza doar. Fiecare instructor/formator poate redacta fişe de observare a influenţei acestora asupra procesului de învăţare şi fiecare cursant poate fi consiliat să-şi monitorizeze învăţarea prin prisma influenţei diferiţilor factori.

Oricum, nu sunt indicate abordările simplist-empirice (în aceeaşi măsură în care speculaţiile general-teoretice sunt considerate foarte riscante). Observaţia este cu atât mai justificată, cu cât ne referim aici, la autoînvăţare/învăţare autodirijată/autoinstruire (deci personalizare).

Factori determinanţi ai învăţării autodirijate

(preluat după H. Siebert, 2001)

Factori autocedenţi Factori ce ţin de persoană Factorii conţinutului învăţării Factorii ofertei Factorii mediului

Experienţe trăite în trecut a) Caracteristicile personalităţii:

- siguranţă de sine

- orientare spre succes

- nivelul exigenţei

- toleranţă faţă de frustrări

b) Caracteristicile capacităţii de învăţare:

- structura cognitivă

- metacunoaşterea

- stilul învăţării

- perseverenţa în învăţare Conţinuturi:

- instrumentele relevante pentru identitate

- corectabile

- intrinseci (motivaţii intrinseci)

- efort de timp

- sensul şi relevanţa

Oferta de instruire:

- consilierile

- ajutor pentru informare

- software

- alternative

- şanse de succes

- dificultăţi

Factorii mediului:

- social

- profesional

- cultural

- timpul

- stresul