Creativitatea

Creativitatea constituie una dintre problemele majore ale contemporanei-tatii. Ea a devenit una dintre cele mai fascinante probleme, depasind cu mult sfera psihologiei si patrunzand in cele mai diverse specialitati stiintifice. Concep-tul de creativitate isi are originea in cuvantul latin “creare”, care inseamna za-mislire,faurire, nastere. Intr-o acceptiune foarte larga, creativitatea constituie un fenomen general uman, forma cea mai inalta a activitatii omenesti.

A. Creativitatea ca proces

Cercetarile intreprinse in domeniul psihologiei gandirii au furnizat unele rezultate aplicabile si in domeniul creativitatii. Pentru Arnold (1964) si Guilford (1967) creativitatea este o situatie de rezolvare a problemelor, deoarece o ast-fel de situatie cere individului sa adopte o gandire creativa. El foloseste informa-tiile de care dispune, experientele sale trecute, combinandu-le in structuri noi care pot duce, in noua lor configuratie, la rezolvarea problemei.

In procesul creativ (ca si in cel al rezolvarii unor probleme), distingem pa-tru faze: de pregatire, de incubatie, de intelegere si de verificare. Oricare dintre aceste faze declanseaza la individ o anumita stare psihica, initial resimtita ca o stare de tensiune, apoi ca o frustrare; in faza a treia, ea se transforma in bucu-rie, pentru a deveni in ultima faza, o stare de concentrare.

Ghiselin (1963) este de parere ca masurarea creativitatii unei personalitati este posibila numai prin masurarea tolerantei sale fata de circumstantele care insotesc procesul creative. Torrance (1962) a elaborate cea mai buna definitie dintre cele formulate de cercetatorii care pun pe primul plan al procuparilor lor procesul creativ; creativitatea este procesul modelarii unor idei sau ipoteze , al testarii acestor idei si al comunicarii rezultatelor obtinute.Aceasta definitie cuprinde implicit si ideea ca rezultatul reprezinta ceva nou, inca nesemnalat si despre care nu se stia absolut nimic. Ea presupune gandire cutezatoare, spirit inventive, curiozotate, imaginative, interes pentru experimentare, explorare, descoperire s.a.m.d. Dupa Stein (1962), creativitatea este un process care duce la faurirea unui produs nou, pe care o grupa de oameni il accepta la un moment dat, considerandu-l util, adecvat sau satisfacator. In definitia lui Stein, criteriul creativitatii este conceptual de “nou”, “util”, “acceptat de grup”. In timp ce, pentru Ghiselin, criteriul procesului creativ trebuie cautat in personalitatea indi-vidului, pentru Torrance si Stein, el se afla in produs.

Din cele aratate, reiese limpede ca nu exista aproape nici un criteriu ex-clusiv valabil pentru procesul creativ. Rezulta deci cu multa claritate caracterul problematic al separarii artificiale a personalitatii creative de procesul si pro-dusul creativ.

B. Creativitatea ca produs

Guilford (1959) propune o noua diferentiere a procesului creative, facand o deosebire deosebire intre doua feluri de produse: produse palpabile , accepta-te de cultura si “produse psihologice” care nu sunt neaparat create de catre oa-menii de geniu si nu trebuie sa fie neaparat palpabile, putand fi idei exprimate sau numai gandite.

Teza produselor creative abstracte este exprimata de Brogden si Sprencher (1964), care au adus cea mai importanta contributie la problema cri-teriilor creativitatii. Ei accepta insa implicit ca produsul creativ reprezinta ceva nou pentru o cultura oarecare sau pentru experienta de viata a unui individ. MacKinnon (1962) sustine ca in orice manifestare creativa , Solutia sau ideea propusa trebuie sa fie noua sau, cel putin, rar intalnita din punct de vedere statistic.

Ideea de nou, criteriu si masura a creativitatii, ne conduce spre o alta sfe-ra de probleme. Este vorba de cadrul de corelare a noului. Acest caracter de no-utate nu este insa suficient; el trebuie sa corespunda in acelasi timp si realitatii.

Ghiselin (1963) distinge doua planuri: unul primar si unul secundar. Planul primar ne conduce spre noi adevaruri , care transforma universul semnificatiilor acceptate de cultura; planul secundar largeste doar adevarurile existente.

Irving Taylor(1959) distinge, pe baza unor desene, o ierarhie de cinci pla-nuri care reprezinta o diferentiere esentiala fata de contributia adusa de Ghiselin. Pe primul plan, cel expresiv, se desfasoara creativitatea timpurie a co-pilului iar indemanarea, originalitatea si calitatea produsului nu sunt importante. Planul productiv este planul in care individul isi insuseste tot felul de indemanari pentru a imbunatati tehnica de executie si pentru a putea opera apoi pe planul al treilea, planul inventivitatii, in care reuseste sa stabileasca noi conexiuni intre elementele invatate. Cel de-al patrulea plan este planul inovati-ilor, al inventiilor, intalnit la putini subiecti, iar al cincilea,planul creativitatii emergentive cel mai inalt, este cel in care sunt elaborate idei noi, un principiu total nou sau o ipoteza noua apare (emerge) la nivelul cel mai nou si abstract. Pe primele trei planuri, noul este legat de experienta de viata a individului, in timp ce pe cel de-al patrulea si al cincilea, raportarea se face la universul de semnificatii al unei culturi.