Cosilierea centrată pe situațiile de criză

Consilierea centrată pe situaţiile de criză

Aspecte generale ale procesului de consiliere

În cursul vieţii fiecare om se confruntă de nenumărate ori cu probleme pe care nu reuşeşte să le rezolve singur. Cele mai multe din aceste probleme sunt relativ simple şi, pentru a găsi soluţia, omul apelează la acele persoane din anturajul său în care are încredere şi pe care le consideră “experte” în domeniul respectiv (membri ai familiei, prieteni, cunoştinţe). Aceste persoane ne oferă nişte sfaturi pe baza experienţei lor de viaţă, adică ne consiliază. Dar în aceste cazuri nu se poate vorbi despre o consiliere cu caracter profesional.

Dacă problemele cu care ne confruntăm sunt mai dificile, vom apela la persoane care dispun de o pregătire profesională adecvată, şi care pe baza acestei pregătiri ne oferă nişte sfaturi. Problemele se pot referi la domenii extrem de diverse (cum să obţinem un credit, cum să ne investim banii, probleme de sănătate etc.), şi specialiştii la care apelăm sunt special pregătiţi pentru a oferi răspunsuri la aceste întrebări.

Toate persoanele care au încercat să-i ajute pe alţii au încercat la un moment dat să formuleze o definiţie a consilierii. O primă încercare defineşte consilierea ca: a da un aviz, a da un sfat, a face recomandări.

Wallis (1978) citat de Nurse G. (1978) consideră consilierea: un dialog în care o persoană ajută pe alta care are dificultăţi semnificative.

Inskipp şi Johns (1984) dau o definiţie mult mai amănunţită, conform căreia „consilierea este o cale de a se relaţiona şi de a răspunde unei alte persoane, astfel încât aceasta este ajutată să-şi exploreze gândurile, emoţiile şi comportamentul ca să câştige o înţelegere de sine mai clară şi apoi învaţă să găsescă şi să utilizeze propriile resurse, pentru a se putea confrunta cu viaţa cât ma ieficient, luând deciziiadecvate sau acţionând corespunzător.”

Definiţia Asociaţiei Britanice de Consiliere (1989) este, probabil, cea mai completă: „consilierea este utilizarea cu abilitate şi principialitate a relaţiei pentru a favoriza cunoaşterea de sine, autoacceptarea emoţională, maturizarea şi dezvoltarea optimală a resurselor profesionale. Întotdeauna scopul său este de a oferi ocazia de a lucra, a trăi cât mai satisfăcător şi cu utilizarea căt mai completă a propriilor resurse.

Delimitări conceptuale: consiliere versus psihoterapie

Consilierea are numeroase asemănări cu psihoterapia, cea mai importantă asemănare fiind aceea că ambele reprezintă procese de influenţare interpersonală reciprocă

Clientul speră ca în urma şedinţelor de psihoterapie / consiliere să devină mai puţin tensionat, să se înţeleagă mai bine, să ajungă la o stare de confort psihic, să devină mai competent în viaţa socială.

Deşi psihoterapia şi consilierea nu pot fi net delimitate, între ele există şi diferenţe.

Psihoterapia reprezintă tratamentul psihologic centrat pe reducerea unor simptome sau comportamente disfuncţionale. Psihoterapeuţii în general lucrează cu pacienţi care au tulburări psihice serioase, care pot fi etichetate cu un diagnostic psihiatric. Ei abordează problemele dintr-un punct de vedere predominant medical şi urmăresc realizarea unor modificări mai profunde la nivelul personalităţii şi a comportamentului.

Consilierea reprezintă un proces intensiv de acordare a asistenţei unor persoane normale (sănătoase psihic). Consilierea constă în acordarea unui suport imediat persoanelor care se află într-o situaţie de criză sau într-un moment de schimbare ce necesită o adaptare la condiţii de viaţă cu care persoana nu este familiarizată.

Consilierea poate fi considerată ca fiind centrată pe schimbarea evolutivă, în timp ce psihoterapia, pe schimbarea revolutivă, care presupune modificări structurale mai profunde.

La baza activităţii desfăşurate de consilier / psihoterapeut se află marile teorii psihologice privind personalitatea: teoria psihanalitică (cu numeroasele sale variante elaborate de Freud, Jung, Adler etc.), behavioristă (comportamentalistă), umanistă (fenomenologică), cognitivistă, analiza tranzacţională etc. Consilierul / psihoterapeutul, în funcţie de orientarea sa teoretică, poate aborda diferite strategii în munca cu clientul: analitică (psihanaliza), comportamentală, non-directivă, cognitivistă etc. Această strategie determină direcţia principală de acţiune, modul în care stabileşte relaţia cu clientul, gradul de independenţă pe care o acordă clientului, tehnicile pe care le utilizează. Mulţi terapeuţi, atunci când lucrează cu clientul, îmbină mai multe dintre aceste concepţii în funcţie de caracteristicile clientului, a problemei sale, a etapei în care a ajuns activitatea, adică au o abordare eclectică.

Relaţia de consiliere

Relaţia de consiliere se configurează dinamic între cei doi poli- consilierul (care adesea se comportă similar cu sau prefigurează rolul unui psihoterapeut, fără ca prin aceasta să-l substituie) şi clientul- beneficiarul direct al activităţii de consiliere.

Specifici muncii de consiliere sunt focalizarea şi clarificarea impactului unei probleme sau a unui context de viaţă traumatizant, provocativ sau de risc, asupra clientului. Efortul consilierului profesionist este de a-l oglindi pe client în contextul situaţiei cu care se confruntă şi are ca scop ajutarea acstuia în a-şi construi mai adecvat şi mai complet propriile nevoi, aşteptări şi posibilităţi de a face faţă sau de a rezolva şi depăşi problemele personale. Ea nu trebuie înţelesă neapărat ca o modalitate de sfătuire expertală, aşa cum adesea se presupune de către nespecialişti, ci poate fi privită, mai curând, ca un proces de exlorare împreună a elementelor cheie care explică, blochează sau pot debloca situaţia (iile) unei probleme. Aceasta înseamnă că cei doi participanţi sau co-parteneri ai actului de consiliere (cel care consiliază ţi persoana asistată) descoperă împreună noi posibilităţi de reevaluare, decizie şi acţiune în contextul problematic. Acesta se întâmplă, spontan, după ce clientul a fost sprijinit pas cu pas să se reevalueze şi să înţeleagă diferit lucrurile, resemnificând evenimentele şi reacţiile manifestate anterior începerii consilierii.

Consilierea se adresează persoanei cu probleme, posibil cu tulburări care îi pot perturba modul de reacţie, mijloacele de comunicare şi posibilităţile adaptative. Consilierea abordează individul din perspectiva modelului psihologic şi este adresată persoanei vizând parţial şi rorurile sociale.