Comportamentul Carismatic

”Spiritul conversaţiei constă mult mai puţin în a arăta mult, cît în a-i face pe alţii să descopere. Cel ce iese din societatea ta mulţumit de sine şi de spiritul său va fi şi mai mlţumit de tine”.

La Bruyere, Caracterele

Etimologia cuvîntului ”carisma” se găseşte în mitologia greacă.Carisma este calitatea, însuşirea cuiva de a stîrni admiraţie. Carísmă s. f. Dar particular conferit oamenilor prin graţia divină; har. (< fr. charisme, gr. Kharisma) Carisma –este o calitate a personalităţii, recunoscut ca neobişnuit datorită căruia se consideră ca dăruită de puterile supranaturale. Este considerată ca trimisă de Dumnezeu sau ca un model. Carisma –este o apreciere socială. Societatea umană sau conştiinţa socială singură formează şi susţine părerea despre calităţile carismatice ale unui lider. Cunoscînd legitimitatea formării şi condiţiile de întărire a părerii sociale, orice om reuşeşte să devină carismatic într-o sferă oarecare a activităţii sale de zi cu zi. Pe ce se bazează părerea societăţii referitor la calităţile de personalitate a omului? Pentru a înţelege acest lucru vom face un exerciţiu destul de simplu, pentru ca să conştientizăm care calităţi ale personalităţii noastre ne provoacă nouă personal simpatie. Carisma denotă, propriu-zis, un har, o relaţie de o anumită calitate între credincioşi sau adepţi şi stăpînul în care au încredere şi căruia i se supun. Acest har, această calitate facultatea de a vindeca, atribuiţa, de exemplu, cîndva regilor siînt definite printr-o credinţă, o viziune comună. O dată recunoscut, acest har acţionează ca un placebo simbolic. El produce efectul dorit la toţi cei care intră în contact cu cel care îl deţine. La fel, medicamentul inofensiv care atenuează durerea, vindecă pentru că a fost prescris şi administrat de către un medic, fără a avea totuşi proprietăţi fizice sau chimice intrinseci.

În pofida tuturor progreselor ştiinţei se poate verifica în mod constant că omul constituie un remediu pentru om, cel mai universal dintre droguri.Carisma, fără îndoială, se bazează mai mult pe credinţele masei, decît pe talentele personale ale unui individ. Dar aceştia joacă un rol care nu poate fi neglijat. Nu oricine poate fi samăn sau ales! Cum altminteri ar mai putea exista atît de mulţi chemaţi şi atît de puâini aleşi! Oricît ar fi de dificil să se definească aceste talente, fiecare pare a sesiza imediat faptul că ele desemnează şeful. Shakespeare a fixat scena într-un dialog exemplar:

Lear: Mă recunoşti, prietene?

Kent: Nu, domnule, dar aveţi ceva în înfăţişare care mă îndeamnă să vă numesc stăpîne.

Lear: Ce anume?

Kent: Autoritatea .

Ca toate puterile primare, iraţionale, carisma este în acelaşi timp o graţie şi un stigmat. Ea conferă celui care-o posedă semnul unei valori extraordinare, dar şi marca unui exces, a unei violenţe intolerabile. El prezintă analogii cu puterea şefilor africani de a răspîndi o forţă neobişnuită şi cu talismanul triumfului al regilor homerici, Kudos-ul fiind considerat a le acorda o superioritate magică absolută.Toate aceste semne au drept particularitate comună de a fi în mod simultan atrăgătoare şi ameninţătoare. Ele protejează dar şi sperie. Scăpînd controlului raţiunii, carisma declanşează, asemeni puterilor numite mai sus, pasiuni contradictorii de dragoste şi ură, de sfidare şi repulsie. Încă din timpuri imemoriale, ea provoacă o intensificare a efectelor, smulgînd mulţimile din amorţeala pentru a le galvaniza şi mobiliza. Persoana cu un comportament carismatic este dotată, după cum se crede, cu calităţi ieşite din comun, plasate deasupra vieţii de zi cu zi. Relaţiile, însă, pe care oamenii le intreţin cu aceasta, sînt de ordin personal. Relaţii subiective, desigur, bazate pe o iluzie de reciprocitate. Ele îi permit totuşi fiecărui individ din mulţime să-şi imagineze că se află în contact direct cu omul pe care îl admiră. Pentru a fi convins de acest lucru, este suficient să-l fi văzut, să se fi încrucişat cu el sau să-i fi fost aproape o singură dată, pe cîmpul de bătaie sau, poate înconjurat de mulţime. şi omul revine spunînd: L-am văzut, L-am atins , Mi-a vorbit , aşa cum veteranii Imperiului povesteau: Am fost la Piramide, la Austerlitz sau la Berezina cu El . Max Weber subliniază acest lucru: în forma sa autentică, dominaţia carismatică are un caracter extraordinar de specific şi prezintă o relaţie socială strict persoanlă, legată de valoarea carismatică a calităţilor personale şi de confirmarea lor .Cu alte cuvinte, autoritatea conductorului este plasată deasupra tuturor corpurilor intermediare, organizaţii, partide, mass-media, şi toate instituţiile care în interiorul fiecărui stat îl preschimbă pe acesta într-un monstru rece şi impersonal. În jurul persoanei sale se creează un fel de comunitate de fidelitate şi speranţă care scapă controlului ierarhiei. Fiecare se poate declara discipol, partizan, tovarăş, fără a avea impresia că decade sau se diminuează. Gruparea de dominare este o comunitate emoţională .Max Weber : Carisma, scria el, este marea putere revoluţionară a epocilor legate de tradiţie . Totul ar merge perfect, dacă am reuşi să ne imaginăm cum este posibilă această asociaţie şi care sînt manifestările ei psihice.

Cum anume poate fi recunoscută carisma? Ce semn anume poartă un om care îi face pe ceilalţi oameni să i se alăture? Care este instrumentul puterii sale? Persoanele considerate carismatice au un talent nativ deosebit în a-i influenţa într-o manieră profundă pe cei din jur. Oamneii carismatici au realizări importante de mici copii şi evoluţia lor confirmă calităţile pe care le-au moştenit de la generaţiile anterioare. În condiţiile în care calităţile native sunt şlefuite prin educaţie, prin diferite experienţe, liderul devine o personalitate marcantă a comunităţii în care îşi desfăşoară activitatea.Persoanele carismatice se caracterizează printr-o încredere foarte mare în propriile resurse, în propriile valori, dar şi în abilitatea lor de a obţine ceea ce îşi doresc. De altfel, mult timp s-a considerat că poţi fi un lider adevărat doar în măsura în care te naşti cu un astfel de talent, aşa cum nu poţi fi un pictor sau artist strălucit dacă nu ai un talent înnăscut.