Ce Sunt Conflictele

Ce sunt conflictele?

Conflictele sunt vechi de când lumea, ele sunt un fenomen universal care poate fi întâlnit la toate nivelele convieţuirii umane. Nu prezenţa conflictelor este problematică, nu ea este cea care constituie o ameninţare la adresa păcii, ci formele ei violente, care propagă sisteme nedrepte, care avantajează doar una dintre părţile implicate, înclinate spre preluarea puterii şi spre impunerea propriilor interese şi care cred că doar ele deţin „adevărul absolut“. Asemenea atitudini pot degenera cu uşurinţă în modele de gândire şi de comportament orientate după cucerirea totală: pierderile suferite de una dintre părţi sunt câştiguri pentru cealaltă. Câştigătorul, prin asociere, este cel mai puternic, dreptatea stând de partea lui.

În uzul zilnic, conflictele sunt deseori asociate în mod automat cu certurile, cu conflictele de interese, cu puterea sau cu uzul de violenţă. Cercetătoarea Ulrike C. Wasmuth a atras atenţia asupra faptului că este important să considerăm conflictele ca pe nişte simple fapte sociale, şi să nu le confundăm cum formele sale mai avansate; conflictele nu trebuie să fie limitate prin prisma unor evaluări concrete şi nu trebuie confundate cu cauzele lor. Conflictul, în viziunea lui Wasmuth este un „fapt social la care participă cel puţin două părţi (indivizi, grupe, state), care:

(a). urmăresc scopuri diferite, neconciliabile sau chiar acelaşi scop, dar care nu poate fi atins decât de o singură parte, şi/sau

(b). doresc să facă uz de mijloace disputate pentru a atinge un scop anume. Instrumentul care ne ajută să înţelegem conflictele este analiza conflictului. O astfel de analiză nu încearcă să descopere doar cauzele şi contextul izbucnirii conflictului, ea conţine şi prime măsuri de soluţionare, cercetând atât punctele comune cât şi felul în care a fost tratat conflictul până la momentul începerii analizei. Conflictele sunt construite în faze specifice. În faza premergătoare sunt sesizate conflictele latente sau deja manifeste, fără a fi însă evaluate (încă) ca fiind negative. În faza de escaladare se pune în mişcare o dinamică specifică care acutizează conflictul. În “faza de lămurire“ interesul se concentrează pe redefinirea şi reorganizarea convieţuirii. Toate aceste faze mai sunt cunoscute şi sub numele de "arc al conflictului". Iar pentru a înţelege toate aceste faze sunt necesare competenţe specifice în ceea ce priveşte preocuparea cu conflictul, de-escaladarea acestuia, respectiv activităţile de reconciliere. Dinamica conflictului modifică de regulă şi comportamentul părţilor implicate în acesta. Procesul de comunicare este limitat, fiind resimţit mai degrabă ca o barieră decât ca o punte de legătură. Neîncrederea sporeşte iar aplanarea divergenţelor nu este mai niciodată văzută ca fiind o sarcină comună. Morton Deutsch descrie aceste modificări după cum urmează:

Ce este tipic pentru conflicte?

a).Comunicare

Comunicarea nu este deschisă şi sinceră. Informaţiile sunt insuficiente sau înşelătoare. Secretele sunt din ce în ce mai multe, iar atitudinea nesinceră este tot mai prezentă. Ameninţările şi presiunile iau locul discuţiilor libere.

b).Percepţie

Divergenţele de interese, opinii şi convingeri valorice ies la iveală. Lucrurile care le despart părţile sunt văzute mai clar decât cele care le leagă. Gesturile de conciliere sunt interpretate ca fiind tentative de disimulare, intenţiile acestuia sunt judecate ca fiind duşmănoase şi rău-intenţionate, iar propriul comportament nu este văzut decât printr-o singură perspectivă, deformată.

c).Atitudine

Încrederea scade, neîncrederea creşte. Se dezvoltă duşmănii ascunse dar şi deschise. Scade disponibilitatea de a acorda ajutor. Creşte disponibilitatea de a se folosi şi de a-l înjosi pe celălalt.

d).Raportarea la sarcini

Sarcinile nu mai sunt recunoscute de părţi ca fiind o responsabilitate comună, care, pentru a fi eficiente, necesită o împărţire a muncii, în care fiecare, după puteri, contribuie în vederea îndeplinirii scopului comun. Fiecare încearcă să facă totul de unul singur: nici una dintre părţi nu mai trebuie astfel să se bizuie pe cealaltă, nu depinde cu nimic de cealaltă, evitând astfel pericolul de a fi exploatat. Conflictele sunt deseori percepute ca o luptă care trebuie câştigată. Ele dezvoltă adesea o dinamică internă care îngreunează, dacă nu chiar exclude, o reglementare paşnică, constructivă şi non-violentă. Cercetările destinate comportamentului oamenilor în situaţii conflictuale au arătat că majoritatea tinde să-şi impună propriile interese insistând asupra propriei poziţii - asta chiar şi acolo unde încep să se arate insuccesele. Acest model comportamental este însoţit şi de o limitare din ce în ce mai crescută a capacităţii de percepţie şi de decizie. Conflictele ne influenţează capacitatea de percepţie şi gândirea“, scrie conducătorui seminarelor privind conflictele, Friedrich Glasl, „în asemenea măsură încât, pe parcursul evenimentelor nu mai reuşim să vedem lucrurile din jurul nostru aşa cum sunt ele de fapt. Este ca şi când privirea noastră s-ar înceţoşa din ce în ce mai mult; viziunea asupra propriei noastre persoane şi a adversarilor noştri, asupra problemelor şi evenimentelor se îngustează, se deformează şi devine unilaterală. Gândurile şi ideile noastre se lasă conduse de constrângeri de care nu suntem conştienţi pe deplin.“ Adevărata problemă a conflictelor este pericolul permanent ca acestea să escaladeze: pe parcursul acestora se pune din ce în ce mai mult preţ pe strategii de dobândire a puterii şi pe uzul violenţei. Conflictul devine astfel din ce în ce mai greu de controlat, până când scapă de sub control, trece pragul violenţei, cauzând distrugere şi suferinţă. Convieţuirea este astfel îngreunată, dacă nu chiar imposibilă pe termen lung.